(de muncă), acord de voinţă (convenţie) între patroni şi salariaţi prin care se stabilesc efecte juridice, în limitele prevăzute de lege, cu privire la condiţiile de muncă, salarizare, ca şi alte drepturi şi obligaţii care decurg din raporturile de muncă. C.c. se încheie (şi semnează) de una sau mai multe organizaţii sindicale reprezentative ale salariaţilor, pe de o parte, de una sau mai multe organizaţii reprezentative ale patronatului, ori de unul sau mai mulţi patroni luaţi individual, pe de altă parte. C.c. poate fi desfăcut numai în condiţiile legii şi numai pentru cazurile strict prevăzute de legi. În general, c.c. conţine prevederi în legătură cu: condiţiile de muncă propriu-zise (concedii plătite şi ore suplimentare, muncă în schimburi, munca de noapte, munca în zile de sărbătoare etc.); condiţiile generale de salarizare (salariul minim, salariul lunar sau orar, regimul orelor suplimentare, sporul de vechime etc.), avantajele sociale (pensionare, asi-
gurări pentru cazuri de boală, asigurări de şomaj, alocaţii suplimentare familiale ş.a.); condiţiile de promovare; procedurile convenţionale de arbitraj în cazul conflictelor de muncă. C.c. poate fi încheiat la nivel de unitate economică, de ramură sau să se extindă la mai multe ramuri de activitate. El poate fi aplicat pe plan local, regional sau naţional. C.c. constituie o parte a legislaţiei muncii.
