joi

16 mai, 2024

19 noiembrie, 2023

Sam Altman, cel mai cunoscut dintre fondatorii OpenAI, compania ce a creat robotul conversațional de inteligență artificială ChatGPT, a fost demis vineri din funcția de director general (CEO) și consiliul de conducere.

Decizia a fost luată de Consiliul de administrație al OpenAI, Inc., care acționează ca organism de conducere general pentru toate activitățile OpenAI, potrivit unei postări pe blogul oficial al organizației care dezvoltă tehnologii de inteligență artificială.

Board-ul OpenAI îl acuză pe Sam Altman că „nu a fost mereu sincer în comunicările sale cu consiliul, împiedicând capacitatea acestuia de a-și exercita responsabilitățile”. Consiliul de administrație spune că „nu mai are încredere în capacitatea lui de a conduce în continuare OpenAI”, conform comunicatului de pe blogul companiei.


Odată cu demiterea din funcția de CEO, Sam Altman (38 de ani) va ieși și din Consiliul de Administrație al OpenAI, organizație pe care a fondat-o în anul 2015, alături de Elon Musk (Tesla, SpaceX, PayPal etc), Peter Thiel (PayPal, Palantir etc.),  Reid Hoffman (fondatorul LinkedIn), Greg Brockman și Jessica Livingston. De asemenea, Greg Brockman demisionează din funcția de președinte al boardului OpenAI, dar va rămâne în companie.

În locul lui Sam Altman, poziția de CEO al OpenAI va fi asigurată interimar de Mira Murati, directorul de tehnologie (CTO) al companiei.

Demiterea complică relația OpenAI cu Microsfot

Cofondatorul OpenAI Sam Altman, care a fost exclus vineri din funcţia de director general şi din consiliul de administraţie al companiei care a creat ChatGPT, lasă în urma sa un gol mare de completat în eforturile de strângere de fonduri, relatează Reuters, agenție preluată de News.ro.

Altman, în vârstă de 38 de ani, a fost văzut printre participanţii la o conferinţă AI din San Francisco, miercuri, iar a doua zi a vorbit într-un panel cu un director din conducerea Meta, la summitul APEC din San Francisco, în timp ce consiliul de administraţie delibera asupra viitorului său.


Într-o postare pe platforma X a lui Elon Musk,  Altman a spus vineri despre OpenAI: ”Mi-a plăcut să lucrez cu oameni atât de talentaţi. Voi avea mai multe de spus despre ce urmează mai târziu.”

Altman este creditat că l-a convins aproape singur pe CEO-ul Microsoft, Satya Nadella, să angajeze 10 miliarde de dolari la companie şi că a condus tranzacţiile companiei în acest an, care au alimentat o creştere de aproape trei ori a evaluării OpenAI, de la 29 de miliarde de dolari la peste 80 de miliarde de dolari.

Sam Altman a atras talente de la giganți precum Google sau Microsoft

Aura sa a ajutat, de asemenea, la atragerea talentelor de inginerie AI pe ceea ce poate fi cea mai competitivă piaţă văzută în cercurile tehnologice în ultimii ani.

El a recrutat cu succes de la Google, Microsoft şi alţi giganţi consacraţi ai tehnologiei, cu pachete salariale mai sigure, promiţându-le că îi va lăsa să intre la baza unei tehnologii care schimbă lumea.

De atunci, această tehnologie a alimentat preocupările cu privire la scenariile de apocalipsă în care software-ul preia lumea, fură proprietatea intelectuală şi face din învăţământul secundar un focar de înşelăciune sau pur şi simplu inutil.

Dar Altman, la un eveniment de joi, a spus că deocamdată nu sunt necesare ”reglementări severe”.

”La un moment dat, când modelul poate funcţiona ca producţia echivalentă a unei întregi companii, apoi a unei întregi ţări şi apoi a întregii lumi”, astfel de reguli ar fi utile, a spus el.

Altman a crescut în St. Louis, Missouri, şi a studiat la Stanford timp de un an, marcând un fel de tradiţie printre titanii tehnologiei de a abandona şcoala înainte de a-şi obţine diplomele.

Pe lângă eforturile sale cu OpenAI, el a lansat anul acesta o firmă de criptomonede care scanează irişii oamenilor pentru verificare.

Pasiunea lui Altman a fost atractivă pentru inginerii ambiţioşi, obosiţi să se chinuiască pentru firmele de tehnologie de vârf.

”Atâta timp cât ai dreptate, să fii înţeles greşit de către majoritatea oamenilor este un punct forte, nu o slăbiciune. Tu şi un grup mic de rebeli aveţi spaţiu pentru a rezolva o problemă importantă care altfel ar putea ar putea să nu se rezolve”, scria Altman într-o postare pe blog, în urmă cu trei ani.

****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: