14 septembrie, 2023

Reprezentanții giganților tech, printre care X (fostul Twitter), Meta și Microsoft, s-au declarat în unanimitate de acord cu necesitatea reglementării Inteligenței Artificiale, în cadrul unei sesiuni cu uşile închise a Senatului american.

La discuții au fost prezenți Elon Musk de la X (fostul Twitter), Mark Zuckerberg de la Meta, Bill Gates – cofondator al Microsoft, Sam Altman – director general al OpenAI,Sundar Pichai – executivul Google şi Satya Nadella – directorul general al Microsoft.

Liderul democrat al Senatului, Chuck Schumer, i-a întrebat pe oamenii de afaceri dacă sunt de acord cu reglementarea inteligenţei artificiale şi „fiecare dintre ei a ridicat mâna în ciuda faptului că au opinii diferite”, a dezvăluit chiar senatorul presei după şedinţă, citat de agenția EFE, preluată de Agerpres.


Liderul democraţilor din Camera Superioară a Congresului a convocat reuniunea pentru ca senatorii să se poată informa cu privire la beneficiile şi provocările inteligenţei artificiale, domeniu care a făcut un pas mare anul trecut odată cu lansarea ChatGPT.

Schumer s-a declarat convins că Congresul „trebuie să încerce să acţioneze, oricât de dificil ar fi procesul” în faţa acestei tehnologii care avansează cu paşi gigantici.

În declaraţii de presă la ieşirea din Senat, Elon Musk, şeful companiilor X, Space X şi Tesla, a avertizat asupra riscului ca inteligenţa artificială să fie dăunătoare. El a susţinut reglementarea acesteia şi, în acest sens, a spus că întâlnirea din Senat a fost „foarte importantă pentru viitorul civilizaţiei umane”.

„Schumer ne-a cerut să ridicăm mâna pentru a vedea dacă suntem în favoarea reglementării inteligenţei artificiale şi cred că aproape toţi am făcut-o”, a explicat el.


La rândul său, Zuckerberg le-a spus senatorilor că „Congresul ar trebui să colaboreze cu inteligenţa artificială pentru inovare şi măsuri de protecţie”.

„Aceasta este o tehnologie emergentă, aşa că există probleme care trebuie abordate şi, în cele din urmă, este de competenţa autorităţilor să facă acest lucru”, a explicat el, potrivit unei transcrieri a declaraţiilor sale publicate de Meta.

La sesiune au participat aproximativ 60 dintre cei 100 de senatori ai Camerei, însă unii au criticat faptul că presa nu a putut fi prezentă la reuniune.

„Nu înţeleg de ce invităm marii monopolişti ai lumii în Congres pentru a ne da sfaturi despre cum să-i ajutăm să facă mai mulţi bani şi apoi închidem sesiunea pentru public”, a reproşat republicanul Josh Hawley.

Propunere – înființarea ueni agenții independente pentru reglementarea utilizării AI

Preşedintele Microsoft, Brad Smith, a susţinut marţi înfiinţarea de către guvernul american a unei agenţii independente care să reglementeze utilizările inteligenţei artificiale.

În urmă cu doar două luni, giganţii tehnologici ai ţării au fost de acord cu o serie de măsuri de securitate propuse de Casa Albă, care prevăd testarea internă şi externă a sistemelor lor de inteligenţă artificială înainte de a le face publice.

De asemenea, guvernul SUA a declarat că lucrează pentru a transpune angajamentele voluntare ale companiilor americane într-un cadru internaţional privind utilizarea inteligenţei artificiale, adăugând că a avut deja consultări cu ţări precum Brazilia, Canada, Coreea de Sud, Franţa, Germania, India, Israel, Japonia, Mexic şi Marea Britanie.

Într-o ştire privind reuniunea de miercuri de la Senatul american, AFP notează că Europa a făcut paşi în faţă cu propria sa lege privind IA, iar aleşii americani vor să evite întârzierea.

Mulţi sunt îngrijoraţi de ideea că progresele tehnologice rapide vor duce la pierderi de locuri de muncă, la accelerarea dezinformării online şi la alte efecte nefaste.

„Astăzi, ne lansăm într-un proces gigantic, complex şi vital: să punem bazele unei politici consensuale în materie de inteligenţă artificială pe care Congresul să o poată transforma în lege”‘, a declarat Schumer în cadrul reuniunii, potrivit presei.

„În trecut, când o problemă era atât de dificilă ca aceasta, reacţia naturală (…) era să ignorăm problema şi să lăsăm pe altcineva să facă treaba. Dar cu IA, nu putem să fim ca struţii care îşi bagă capul în nisip”, a spus el.

„Sunt foarte optimist cu privire la IA, dar asta nu înseamnă că nu vor exista probleme pe parcurs”, a declarat Sam Altman, directorul general al OpenAI şi creator al ChatGPT, la sosirea la locul de desfăşurare a evenimentului.

„Am fost foarte impresionat de interacţiunile noastre cu legislatorii, chiar dacă ştiu că industriei noastre îi place să îi critice”, a adăugat el.

****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: