Un număr 15 nave de război rusești ce vor desfășura manevre militare în Marea Neagră au trecut sâmbătă prin strâmtoarea Kerci din peninsula Crimeea.
Anumite zone maritime din Crimeea vor fi închise mai multe luni din cauza manevrelor, fără să afecteze transportul maritim în strâmtoare, a declarat ministrul rus al Apărării.
Deplasarea acestor nave – printre care trei canoniere şi opt nave rapide de desant – face parte, conform Moscovei, din procedura „de rutină” de trecere în revistă a capacităţilor forţelor armate ruse la încheierea sezonului de iarnă.
Transferul navelor s-a făcut pe canalul Volga – Don, care face legătura între Marea Caspică și Marea Neagră, prin Marea Azov.
Manevrele au loc în contextul recentelor tensiuni din estul Ucrainei.
Uniunea Europeană, NATO şi Ucraina au criticat acţiunile Rusiei de consolidare a prezenței militare și desfășurarea masivă de trupe la granița cu Ucraina, acțiuni ce duc la escaladarea conflictului în estul Ucrainei.
Comandantul forţelor militare ale Ucrainei, Serghei Naiev, a indicat că nu se aşteaptă la un nou război.
„Nu vedem nicio pregătire de atac acolo”, a declarat el vineri noapte pentru televiziunea ucraineană. „În limbaj militar, vorbim despre o demonstraţie de forţă”, a adăugat şeful armatei ucrainene referitor la manevrele militare ruseşti din zonă, citat de AFP, preluata de Agerpres.