Rusia a mutat forţe şi echipamente suplimentare în regiunea Kursk, aflată la graniţa cu Ucraina, pentru a proteja frontiera şi pentru a asigura securitatea, a declarat luni guvernatorul regional Roman Starovoit, citat de Reuters.
Autorităţile locale spun că regiunea rusă Kursk, care se învecinează cu regiunea Sumî, din nord-estul Ucrainei, a fost supusă în mod repetat bombardamentelor ucrainene de când Rusia a invadat Ucraina în urmă cu aproape un an.
O parte din trupele ruseşti au intrat atunci din regiunea Kursk, deşi zonele din nord-estul Ucrainei pe care le-au ocupat au fost de atunci recucerite de forţele Kievului.
Guvernatorul rus Roman Starovoit a declarat într-o şedinţă a guvernului regional că în Kursk a fost deja format un contingent solid de personal din forţele armate, poliţiştii de frontieră şi din agenţiile de aplicare a legii, dar că „este necesar să se ofere un sprijin cuprinzător pentru primirea, desfăşurarea şi aranjarea forţelor suplimentare”.
Kiev a avertizat în repetate rânduri că Rusia ar putea face o nouă încercare de a cuceri părţi din nord-estul Ucrainei, subliniind sporirea activităţii militare comune în Belarus, aliat apropiat al Rusiei, un alt punct pe unde s-a făcut invazia din februarie 2022, Belarusul fiind la aproximativ 200 km vest de provincia rusă Kursk.
***