marți

16 iulie, 2024

29 decembrie, 2021

Curtea Supremă a Rusiei a decis marți desființarea ONG-ului „Memorial”, una dintre cele mai vechi și mai respectate organizații pentru drepturile omului din țară, care a expus represiunea politică, abuzurile și atrocitățile din epoca stalinistă și a devenit un simbol al democratizării țării după prăbușirea Uniunii Sovietice.

Instanța, anunță The Guardian, a decis că „Memorial” a încălcat legea rusă privind „agenții străini”. Organizația susține că motivul real al închiderii sale este că a devenit incomodă pentru autoritățile ruse.

Cu o activitate de peste trei decenii, „Memorial” investighează epurările sovietice şi înregistrează represiunile contemporane, inclusiv cele ale regimului Putin.

Ce înseamnă „agent străin” în legislația rusă


Memorial International a fost trecută în 2016 în registrul ONG-urilor clasificate drept „agenţi străini”. De-a lungul anilor, organizaţia a fost amendată în repetate rânduri de instanţele din Federaţia Rusă pentru încălcarea legii privind agenţii străini.

Această etichetă, care aminteşte de „duşmanul poporului” din timpul URSS, se referă la organizaţiile considerate că acţionează împotriva intereselor ruseşti prin faptul că primesc fonduri străine.

Ce i se reproșează organizației

Procuratura Generală a intentat un proces la Curtea Supremă pentru a dizolva organizaţia internaţională „Memorial” pentru încălcarea legii privind agenţii străini.

Procurorul Aleksei Jafiarov a lansat marţi, în faţa Curţii, un atac direct împotriva „Memorial”, acuzând organizația că „prezintă o imagine falsă a URSS ca stat terorist”, că „denigrează memoria” celui de-al Doilea Război Mondial şi că încearcă să „reabiliteze criminalii nazişti”.


Printre altele, organizația a fost acuzată că a încălcat în mod repetat legea pentru că nu a marcat toate publicațiile sale cu un avertisment obligatoriu prin care să anunțe că este „agent străin”.

„Cererea Procuraturii Generale de dizolvare a Societăţii Internaţionale Istorice şi Educaţionale ‘Memorial’ va fi satisfăcută”, a anunţat judecătoarea Alla Nazarova. Instanţa a comunicat doar decizia, nu a emis și motivarea.

Această hotărâre judecătorească, care nu este definitivă, va duce la lichidarea tuturor filialelor organizaţiei.

Și Procuratura din Moscova a intentat un proces similar împotriva „Memorial”, pe care o acuză de apologia „terorismului şi a extremismului”, pe lângă încălcarea legii privind agenţii străini. O audiere în acest caz este programată pentru miercuri la un tribunal din Moscova.

Centrul pentru drepturile omului „Memorial” ține evidența unei liste a deținuților politici actuali din Rusia. Lista îl include, de pildă, pe Aleksei Navalnîi, liderul opoziției ruse în prezent încarcerat, care a fost otrăvit într-o operațiune clandestină atribuită serviciilor speciale rusești.

Reacții după decizia justiției ruse

ONG-ul a anunțat că va face recurs, considerând decizia neîntemeiată, disproporționată și motivată politic. „Memorial” subliniază că nu a încălcat legea „agenților străini” și spune, potrivit The Guardian, că va merge și la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului.

„Este o decizie nedreaptă, care va dăuna ţării”, a declarat avocata Maria Eismont.

„Este un semnal negativ care arată că societatea şi ţara noastră se îndreaptă în direcţia greşită”, a spus, la rândul său, Jan Raczynski, şeful „Memorial”.

Fiica Nataliei Estemirova, o fostă membră a conducerii „Memorial” ucisă în Cecenia pentru activitatea sa în domeniul drepturilor omului, în 2009, a reacționat la verdict: „Mama mea obișnuia să spună întotdeauna: Mai rău de atât nu se poate. Se pare că se poate”.

Înainte de pronunţarea verdictului de marți, organizaţia a declarat că va încerca să îşi continue activitatea, chiar dacă va fi interzisă.

Amnesty International a calificat această decizie drept „o insultă gravă la adresa victimelor Gulagului rusesc”.

Mary Lawlor, raportorul special al ONU privind situația apărătorilor drepturilor omului, a declarat la începutul acestei luni că dizolvarea Memorial ar putea echivala cu sfârșitul perioadei de deschidere din Rusia.

Mihail Gorbaciov ceruse procurorilor să retragă plângerea

Conducerea Memorial a sperat că sprijinul public larg de care se bucură ar putea salva grupul de la închidere. La o audiere anterioară, grupul a prezentat peste 127.000 de semnături de susținere a organizației, precum și mărturiile celor care au aflat despre soarta rudelor lor datorită documentelor descoperite de „Memorial”.

„Activitatea pe termen lung a Memorial a avut întotdeauna ca scop restabilirea dreptății istorice, păstrarea memoriei sutelor de mii de victime din anii de represiune, prevenirea unor astfel de lucruri, acum și în viitor”, au afirmat fostul președinte sovietic Mihail Gorbaciov și editorul Novaia Gazeta, Dmitri Muratov, într-o declarație comună, luna trecută. Aceștia au cerut procurorilor să își retragă plângerea împotriva „Memorial”.

Serghei Mitrohin, un politician rus de opoziție, a declarat că dizolvarea „Memorial” este ultima barieră înlăturată pe drumul către „stalinizarea completă a societății și a statului. Ceea ce avem acum este încă un stalinism blând”, a spus el, vorbind la postul de radio Eho Moskvî. „Mi-e teamă că lucrurile se pot înrăutăți foarte mult. Este o tragedie pentru țara noastră”, a avertizat Mitrohin.

Vladimir Putin strânge menghina autocrației 

„Memorial” devine una dintre cele mai recente victime dintr-o listă lungă de ONG-uri, opozanţi şi instituţii media care au fost urmărite penal în ultimele luni în Federația Rusă.

Decizia justiției vine după un an de represiune extinsă a opoziției în Rusia și la mai bine de trei decenii de la fondarea Memorial de către un grup de disidenți sovietici care credeau că țara trebuie să se împace cu trecutul său traumatizant pentru a merge mai departe. Grupul s-a dedicat păstrării memoriei milioanelor de ruși care au murit sau au fost persecutați în lagăre de muncă forțată în timpul epocii Stalin.

În ultimul an, Kremlinul a acționat agresiv pentru a înăbuși disidența în mass-media, în grupurile religioase, pe rețelele sociale și în special în rândul activiștilor și al oponenților politici. Sute dintre ei au fost hărțuiți, întemnițați sau forțați să plece în exil.

Închiderea „Memorial” este o nouă etapă în efortul președintelui Vladimir Putin de a rescrie unul dintre cele mai dureroase capitole din istoria Rusiei și de a îmbunătăți imaginea regimului brutal din perioada sovietică, scrie The New York Times.

Organizația „Memorial” are o arhivă a victimelor represiunii sovietice. Baza sa de date conține peste trei milioane de nume – doar un sfert din totalul victimelor, potrivit estimărilor organizației.

„Memorial” a fost înființat la sfârșitul anilor 1980, odată cu prăbușirea Uniunii Sovietice, fiind dedicat studierii și expunerii abuzurilor din epoca stalinistă și sprijinirii victimelor și a familiilor acestora. Unul dintre cofondatorii grupului a fost laureatul Premiului Nobel pentru Pace Andrei Saharov, care a devenit primul președinte de onoare al Societății Memorial.

Articole recomandate:

Etichete: , ,

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: