luni

18 martie, 2024

26 mai, 2022

O parte din proiectele ale Complexului Energetic Oltenia, producător de electricitate din lignit, și ale operatorului de sistem și transport Transelectrica (TEL) vor finanțate cu peste 1,44 miliarde de euro, prin Fondul de Modernizare.

Într-o primă etapă, „România are cea mai mare valoare aprobată: 970.974.456 euro pentru investiții prioritare  și 470.130.117 euro pentru investiții neprioritare”, a anunțat, joi, ministrul Energiei, Virgil Popescu.

Pentru Cehia au fost alocate 390 de milioane de euro pentru investiții prioritare și 130 milioane de euro pentru investiții neprioritare, Croației i-au fost alocate 125 de milioane de euro, Ungariei – 74,28 milioane de euro și Poloniei 240,2 milioane de euro.


Fondul de Modernizare aplică un mecanism de alocări suplimentare de certificate de emisii de gaze de seră (Mecanismul 10d) țărilor care au probleme de tranziție de la cărbune la o  economie verde (Bulgaria, Croația, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România și Slovacia).

Au fost acceptate și proiectele de centralele electrice pe gaze de la CE Oltenia

Pentru Complexul Energetic Oltenia a fost aprobată nu numai finanțarea celor 8 proiecte de parcuri fotovoltaice, construite pe  haldele de cenușă și zgură rezultate din arderea lignitului, ci și – parțial, două proiecte de centrale electrice pe gaze.

Pe centralele pe gaze se bazează planul de restructurare a CE Oltenia, aprobat de Comisia Europeană în contextul amenințărilor ruse.

Proiectele parcurilor fotovoltaice vor primi peste 469 de milioane de euro, centrala electrică pe gaze de la Turceni (475 MW) – 167,5 milioane de euro, iar cea de la Ișalnița (850 MW) – 253 miliooane de euro.


Comisia Europeană nu a acceptat, inițial, finanțarea proiectelor pe gaze.

Proiecte de creștere a capacității de transport de electricitate dinspre Dobrogea

Unul dintre cele mai importante proiecte ale Transelectrica (TEL) este cel optimizare a funcționării LEA 400 kV existente în Sistemul Energetic Național, folosite în interconexiune și pentru evacuare putere din centrala nucleară Cernavodă și de la centralele de energie regenerabilă din Dobrogea, prin montarea de sisteme de monitorizare on-line (tip SMART GRID). Au fost alocate 10,4 milioane euro.

A mai fost aprobată finanțarea:

  • construcției a trei linii de transport de 400 kV, retehnologizarea a două stații de transformare cu peste 271 de milioane de euro;
  • digitalizării rețelei de transport, pentru contorizarea și managementul datelor de măsurare a energiei electrice pe piața angro și pentru monitorizarea calității energiei electrice (100 mil. euro);
  • extinderii și modernizării rețelelor de distribuție (100 mil. euro);
  • extinderii și modernizării rețelelor de distribuție (100 mil. euro).

În ianuarie 2020 se strânseseră la Ministerul Energiei aproape 400 de proiecte care solicitau o finanțare totală de aproape 11 miliarde de euro prin Fondul de Modernizare.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Economia României a suferit în ultimul deceniu unele dintre cele

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: