9 martie, 2022

Complexul Energetic Oltenia va reporni capacități de producție de electricitate pe cărbune de 300 MW, din luna mai, iar reconstrucția centralei pe gaze de la Iernut a Romgaz (rămasă în urmă cu anii) ar trebui să adauge alți 210 MW, până la sfârșitul anului, a anunțat Guvernul.

Investițiile Hidroelectrica ar urma să adauge alți 200 de MW „începând cu anul viitor”, spune comunicatul Guvernului emis după întâlnirea de ieri a premierului cu reprezentanții companiilor Romelectro, Hidroconstruct, Hidroelectrica, CE Oltenia și CE Hunedoara și cu miniștrii Energiei, Mediului și Justiției.

Mai departe, la consfătuirea de la Palatul Victoriei pentru identificarea soluțiiloor de dezvoltare a producției de electricitate, s-au amintit de planuri mai vechi de investiții energetice.


„Guvernul va intensifica planurile de investiții din Fondul de Modernizare, pentru dezvoltarea capacităților de producere a energiei, inclusiv din surse regenerabile”, spune comunicatul.

Fondul de Modernizare este alimentat, prin așa zisul Mecanism 10d, cu valoarea unui volum suplimentar de certificate de emisii de gaze de seră tranzacționabile (GES) pus la dispoziție de Comisia Europeană țărilor care au probleme de tranziție de la producția pe cărbune.

Nevoia de cărbune pune pauză pe restructurarea CE Oltenia

Guvernul aminteșe că, încă de la începutul acestui an, CE Oltenia a depus proiecte în valoare de 1,4 miliarde euro, din care 895 milioane de euro pentru finanțare din Fondul de Modernizare.

Sub presiunea crizei energetice Comisia Europeană tocmai a aprobat planul de restructurare al CE Oltenia (aflată de fapt în insolvență), pe care  îl criticase sever cu un an în urmă.


Compania a decis acum un an să închidă capacități pe cărbune de 600 MW. Planul de restructurare al CE Oltenia prevede închiderea închiderea nor grupuri de producție energetică pe cărbune de 1.605 MW putere instalată și înlocuirea lor cu capacități de circa 1.300 MW în grupuri noi pe gaze natuale și de 700 MW în parcuri fotovoltaice.

Fotovoltaice și investiții în transportul de electricitate

CE Oltenia și Transelectrica au trimis proiecte de finanțare prin Mecanismul 10d de 500 de milioane de euro, spre aprobare Banca Europeană de Investiții, încă din septembrie 2021.

Numai pentru proiectele celor 8 parcuri fotovoltaice CE Oltenia a cerut 469,5 milioane de euro.

Acum Guvernul spune că  „alte 400 de milioane de euro vor fi alocate proiectelor depuse de Transelectrica, la care se vor adăuga cele 1,1 miliarde euro pentru dezvoltarea rețelei de distribuție a energiei electrice”.

Executivul repetă și știrea mai veche că, „în această lună, vor fi lansate apeluri de proiecte în domeniul energiei în valoare de 960 milioane euro, care vor genera o capacitate suplimentară de producere a energiei electrice de 260 MW”.

Din Fondul de Modernizare, în această toamnă vor fi puse la dispoziție alte 2,8 miliarde euro pentru dezvoltarea  capacităților de producere a  energiei.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: