cursdeguvernare

sâmbătă

5 octombrie, 2024

logo-conferinte-curs-de-guvernare

România riscă amenzi de 40.000 de euro pe zi dacă Parlamentul nu adoptă Legea Big Brother în luna mai

16 mai, 2012

Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, a informat miercuri, în şedinţa de Guvern, că Parlamentul trebuie să adopte până la finalul acestei luni legea retenţiei datelor de comunicaţii, altfel România riscând să plătească pentru fiecare zi corecţii financiare de peste 40.000 de euro plus o sumă forfetară de peste un milion de euro.

„Am făcut o informare care sunt riscurile legate de netranspunerea urgentă a directivei europene privind retenţia datelor. Miza este la Parlament, unde este proiectul de lege acum”, a declarat, pentru AGERPRES, Leonard Orban.

Potrivit acestuia, Parlamentul trebuie să adopte legea respectivă cel târziu până la finalul lunii mai, iar în caz contrar Colegiul Comisiei poate decide să trimită cazul la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), care dispune sancţiunile financiare faţă de România.


Conform datelor prezentate de ministrul Afacerilor Europene în şedinţa de Guvern, Comisia Europeană desfăşoară în total 47 de proceduri preliminare de infringement împotriva României, dintre care şase sunt într-un stadiu mai avansat.

Nicio procedură de infringement nu a ajuns însă la CJUE, a precizat Leonard Orban.

Supranumit de presă Legea „Big Brother”, proiectul legii retenţiei datelor de comunicaţii electronice prevede că furnizorii de internet şi de telefonie sunt obligaţi să stocheze pentru un an toate datele legate de convorbirile telefonice şi schimbul de e-mailuri.

Companiile nu vor reţine însă şi date referitoare la conţinutul e-mailurilor sau al convorbirilor telefonice.


Parlamentul a adoptat în anul 2008 aşa-numita Lege „Big Brother”, dar Curtea Constituţională a decis, în anul 2009, că actul normativ încalcă Legea fundamentală.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. 40 000 de euro pe zi e un pret corect de platit pentru a apara intimitatea populatiei .

    Spre deosebire de alti bani sparti pe prostii astia ar fi bani cheltuiti cu folos.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

  1. 40 000 de euro pe zi e un pret corect de platit pentru a apara intimitatea populatiei .

    Spre deosebire de alti bani sparti pe prostii astia ar fi bani cheltuiti cu folos.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: