joi

18 aprilie, 2024

6 ianuarie, 2019

De la 1 ianuarie, în Austria a intrat în vigoare modificarea legislativă care stabilește, în cazul muncitorilor străină, că alocația pentru copii rămași acasă va fi redusă la nivelul din țara natală.

Bucureștiul reacționează și anunță că „autoritățile române vor continua demersurile pe lângă Comisia Europeană și vor face apel la toate instrumentele disponibile, potrivit legislației UE”.

Valoarea acestor alocații acordate de Austria variază în funcţie de vârsta şi de numărul copiilo – începe de la 114 euro pe lună, pentru un singur copil, și poate ajunge la 300 de euro pe lună.


Comparativ,în România, alocația este de 84 de lei.

România se află pe locul 4 în clasamentul transferurilor și al economiilor înregistrate prin indexare, după Ungaria, Slovacia și Polonia.

În anul 2016, de exemplu, guvernul austriac a înregistrat 14.213 copii care primesc beneficii sociale austriece (alocație sau deducere fiscală) și trăiesc în România.

După decizia prin indexarea cu un coeficient de 0,484, aceste beneficii vor fi practic înjumătățite în cazul României. Coeficientul reprezintă diferența dintre nivelul prețurilor dintre cele două țări (calculată conform unui indicator la nivel european).


Suma totală plătită în 2016 de Austria pentru copiii muncitorilor străini a fost de aproape 280 de milioane de lei, pentru 132.000 de copii.

Măsura a fost anunțată de Guvernul Sebastian Kurz chiar în prima ședință de după preluarea puterii, în decembrie 2017 și adoptată de parlamentul austriac la 24 octombrie și a fost criticată dur de Comisia Europeană, întrucât discriminează și încalcă astfel legislația comunitară.

Bruxelles-ul a amenințat Viena că ba declanșa procedura de infringement imediat ce prevedereava intra în vigoare, iar șapte state din centrul și estul Europei – Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, Bulgaria, Lituania și Slovenia – autrimis o scrisoare comună i-au trimis o scrisoare comisarului european pentru Muncă și Afaceri Sociale, Marianne Thyssen.

Poziția oficială a României

Ministerul Afacerilor de Externe a transmis sâmbătă un comunicat cu precizări pe acest subiect:

Ministerul Afacerilor Externe și Guvernul României au luat notă cu îngrijorare de intrarea în vigoare, în Austria, la 1 ianuarie 2019, a legislației privind ajustarea nivelului alocațiilor pentru copiii nerezidenți ai lucrătorilor din acest stat membru în funcție de costul mediu al vieții din țara de rezidență a copilului. Trebuie precizat că domeniul de aplicare al noii legi îl reprezintă alocațiile și deducerile fiscale pentru copiii nerezidenți ai persoanelor care lucrează în Austria, măsura neafectând copiii care locuiesc în acest stat.

Considerăm că o astfel de decizie contravine principiilor care se află la baza proiectului european și legislației Uniunii, prin crearea unei situații de discriminare în ceea ce privește cetățenii altor state membre, inclusiv români, care plătesc contribuții în Austria.

Statul român susține ferm exercitarea libertății fundamentale de circulație în cadrul Uniunii Europene și accesul egal al lucrătorilor europeni la beneficiile sociale corelative muncii prestate. Cetățenii români care lucrează în Austria plătesc aceleași taxe ca cetățenii acestui stat și trebuie să se bucure de un tratament egal cu aceștia din perspectiva drepturilor corelative.

Apartenența la Uniunea Europeană obligă toate statele să asigure un tratament corect, echitabil și nediscriminatoriu pentru toți cetățenii europeni.

Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) prevede dreptul lucrătorilor europeni de a se stabili și lucra în orice alt stat membru decât cel ai cărui cetățeni sunt, beneficiind de avantajele sociale ale țării de reședință în aceleași condiții ca cetățenii acesteia, fără nicio discriminare bazată pe cetățenie.

Subliniem că în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene s-a statuat în mod constant că regula egalității de tratament prevăzută în TFUE și în Regulamentul 492/2011 interzice nu numai discriminările evidente pe motiv de naționalitate, ci și orice forme de discriminare care, prin aplicarea altor criterii de diferențiere, conduc în fapt, la același rezultat.

România a fost primul stat membru care a atras atenția asupra problemelor implicate de măsurile legislative austriece vizând introducerea mecanismului de indexare a alocațiilor pentru copii. În acest sens, au fost întreprinse demersuri politico-diplomatice la toate nivelurile, atât pe componenta bilaterala, cât și în discuțiile cu oficialii europeni. În toate aceste demersuri, România a subliniat, în mod constant, necesitatea menținerii prevalenței principiului egalității cetățenilor UE, caracterul fundamental al dreptului la liberă circulație și necesitatea respectării imperativului beneficiilor similare la contribuții egale la nivelul tuturor statelor membre.

Subiectul se află, în continuare, pe agenda de discuții cu reprezentanții celorlalte state membre, în special Austria și țările cu interese similare României, precum și cu instituțiile UE, în special Comisia Europeană. MAE va continua să sublinieze în discuțiile la nivel bilateral și european caracterul neechitabil și contrar valorilor UE al recentei legi austriece.

Autoritățile române vor continua demersurile pe lângă Comisia Europeană și vor face apel la toate instrumentele disponibile, potrivit legislației UE.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: