Cu un spor de peste 7%, România se situează pe prima poziția între statele membre UE în ce privește creștere anuală a costului forței de muncă, potrivit datelor publicate luni, 17 septembrie, de Eurostat.
Țara noastră este urmată la mare distanță de Finlanda (+4,9%), Bulgaria și Letonia (fiecare cu câte 4,8%). Cele mai mici creșteri ale costului muncii s-au înregistrat în Irlanda ( +0,4%), Spania și Olanda ( cu câte 0,5%).
Clasamentul a fost întocmit pentru trimestrul al doilea din 2012 prin raportare la trimestrul al doilea din 2011.
Media la nivelul UE ( 1,8%) a fost de numai ceva mai mare de un sfert din nivelul consemnat în România (7,1%) iar media zonei Euro a fost și mai redusă, de doar 1,6%. Olanda este singura țară UE în care nu a crescut componenta salarială a costului orar al forței de muncă.
De remarcat că majorarea s-a produs la noi în mod echilibrat pe componentele salarii și alte taxe ( 7% și 7,1%), în timp ce la nivelul UE majorarea s-a făcut net în favoarea salariilor ( cu 1,9% pe salarii și doar 1,4% la componentele non-salariale). Ungaria, Estonia, Danemarca, Letonia, Slovacia și Suedia au mărit semnificativ mai mult componenta non-salarială față de cea salarială.
România s-a situat în grupul țărilor care nu au modificat structural costul forței de muncă, alături de Polonia, Cehia, Franța, Italia și Belgia, dar la cel mai înalt nivel de modificare a acestui cost. În alte țări care au fost nevoite să majoreze semnificativ partea de salarii, a fost practicată o creștere mai mică pe partea non-salarială pentru a limita efectul negativ asupra competitivității.
Cea mai interesantă evoluție în structura costurilor salariale s-a produs la vecinii noștrii de la sud de Dunăre, care au majorat semnificativ salariile (+5,9%) dar au crescut cu doar (+0,2%) costurile non-salariale, de unde a rezultat o majorare de ansamblu de doar 4,8%. Ar mai fi de menționat și abordarea de politică economică din Slovenia, care a crescut cu 3,6% salariile dar a scăzut cu 2,3% costurile non-salariale.
Desigur, echilibrarea bugetară și susținerea politicilor sociale antamate se fac din componenta non-salarială. Dar afectarea costurilor de producție pe această cale poate dăuna asupra posibilității de a valorifica producția rezultată. În plus, acționează în sensul devalorizării monedei naționale pentru a acomoda pierderea de competitivitate prin prețul mai ridicat.
Avem așadar o explicație în datele prezentate mai sus pentru devalorizarea leului, precum și pentru efectele pe linia stimulării economiei prin creșterea cererii interne. De aici provine și micul avans economic înregistrat ( în încercarea de a reporni motoarele interne de creștere) fără a permite un avans al deficitului din schimburile externe.
Urmărește-ne pe Google News
