Modul de finanțare al Green Deal ridică o serie de probleme și ar putea afecta stabilitatea macroeconomică a zonei euro, avertizează, într-un material publicat de The Guardian, Hans-Werner Sinn, profesor de economie la Universitatea din Munchen, membru în Consiliul consultativ al ministerului german al economiei și fost vicepreședinte Institutului de Cercetări Economice Ifo.
Sub conducerea Ursulei von der Leyen, Comisia Europeană are planuri mari de adresare a schimbărilor climatice. Cu ajutorul unui pachet de 1.000 de miliarde de euro, executivul comunitar speră să transforme Europa într-o economie cu impact zero în ceea ce privește emisiile de carbon, până în 2050.
O mare parte însă din banii pentru investițiile din programul Green Deal vor fi generați prin efecte de levier financiar (multiplicarea sumelor puse la bătaie de Comisie). În 2020, UE va aloca circa 40 de miliarde de euro pentru Green Deal.
La fel ca planul Juncker din 2015, artificiul de care se va folosi Comisia pentru a face rost de restul de bani este colaborarea cu Banca Europeană pentru Investiții (BEI). Comisia nu are posibilitatea, conform statutului, să acumeleze datorii, dar fondurile interguvernamentale de salvare și de investiții administrate de BEI pot fi folosite în astfel de scopuri. Instrumentele prin care ar urma să fie acestea multiplicate, pentru obținerea de fonduri pentru proiecte verzi, sunt, în esență, derivatele folosite de bănci înainte de criză.
Datorii uriașe ascunse în tiparnița de bani
Problemele semnalate de Sinn se referă, pe de o parte, la faptul că acest artificiu va permite Comisiei acumularea de datorii, dar, mai îngrijorător, o eventuală implicare a Băncii Centrale Europene (BCE) ar putea afecta mandatul instituției – de asigurare a stabilității prețurilor.
Noul președinte al instituției, Christine Lagarde a declarat că își dorește ca BCE să joace un rol mai activ în activitățile pro-climă. Instituția analizează oportunitatea achiziționării acestor bonduri emise de instituții ca BEI, cooptate în Green Deal-ul Comisiei.
În practică, acest lucru va însemna că BCE va cumpăra aceste bonduri ”verzi” care urmează a fi emise de BEI. Acest lucru va duce la scăderea dobânzilor acestor active și implicit la pornirea ”tiparniței de bani” care să asigure realizarea cheltuielilor pentru politicile climatice.
Obiectivul principal al BCE, stabilit prin Tratatul de la Maastricht, este de a asigura stabilitatea prețurilor, dar instituția poate susține anumite măsuri de politici economice dacă acestea nu pun în pericol îndeplinirea mandatului său.
Green Deal riscă însă să creeze astfel de probleme. Dacă cererea suplimentară creată de extinderea proiectelor verzi este finanțată prin tipărirea de bani și nu prin o mai bună colectare a taxelor și impozitelor, aceasta nu va reduce cererea din alte sectoare ale economiei și ar avea deci un efect inflaționist. tratatul de la maastricht interzice BCE să finanțeze instituții europene sau națiuni, însă această regulă a fost deja încălcată prin achizițiile de bonduri de circa 2.000 de miliarde de euro realizate de bancă până acum.
”Încălcarea iminentă a spiritului Tratatului de Maastricht va fi dublă: UE va acumula datorie, pe ascuns și o va face tipărind bani. Ca atare, planurile Comisiei vor submina în continuare credibilitatea însăși instituției pe care Europa se bazează pentru stabilitatea macroeconomică și financiară și perspective de creștere pe termen lung – și asta într-un moment în care lumea devine mai nesigură, competitivă și agresivă”, notează Sinn.
