vineri

10 mai, 2024

30 iulie, 2021

BCR a înregistrat un profit net de 690,8 milioane de lei (140,9 milioane de euro) în primul semestru din acest an, în creștere cu 38,5% față de aceeași perioadă din 2020, atât datorită performantei operaționale îmbunătățite în principal pe fondul unui volum de business mai mare, cât și a alocării de costuri cu riscul mai reduse, anunță banca într-un comunicat de presă.

”Continuăm să evoluăm la nivel de economie și societate, iar  2021 vine să ne arate că prin flexibilitate putem să ne dezvoltăm pe toate planurile – digitalizare, interacțiuni de calitate cu clienții și educație financiară. Vedem în prezent relansarea economiei și contextul favorabil, vedem proiecte noi, și ne implicăm în susținerea inițiativelor sustenabile”, a declarat Sergiu Manea (foto), CEO Banca Comercială Română.

Rezultatul operațional s-a îmbunătățit cu 12,7% până la 1.012,5 milioane de lei (206,6 milioane de euro) în S1 2021, de la 898,2 milioane de lei (186,5 milioane de euro) în S1 2020, pe fondul unor venituri operaționale mai mari și al unor cheltuieli operaționale mai reduse.


Venitul net din dobânzi a crescut ușor cu 0,7% până la 1.196,0 milioane de lei (244,0 milioane de euro) în S1 2021, de la 1.187,8 milioane de lei (246,6 milioane de euro) în S1 2020, determinat de volume mai mari de credite și depozite atât pe segmentul de clienți retail, cât și pe cel de corporate, parțial compensat de impactul din dobânzi mai scăzute pe piața monetară.

Venitul net din comisioane a crescut puternic cu 21,4% până la 383,8 milioane de lei (78,3 milioane de euro) în S1 2021, de la 316,2 milioane de lei (65,6 milioane de euro) în S1 2020, determinat de un volum mai mare de tranzacții comparativ cu activitatea de business mai redusă și de măsurile implementate în vederea sprijinirii clienților în contextul pandemiei.

Impactul BCR în economie

În activitatea de creditare retail, BCR a acordat credite noi în monedă locală pentru persoane fizice și microîntreprinderi de 4,2 miliarde de lei în S1 2021. Vânzările de credite ipotecare în lei au crescut cu 11,4% an pe an, în principal datorită produsului ipotecar Casa Mea care reprezintă 70% din total. BCR continuă să susțină creditul guvernamental Noua Casă, fondurile alocate băncii reprezentând 30% din totalul garanțiilor puse la dispoziție de Guvernul României pentru acest program. Volumele nou acordate de credite de consum au crescut cu 19,6%, iar descoperitul de cont și cardurile de credit cu 16,1% an la an față de aceeași perioadă a anului trecut. Stocul de credite ipotecare acordate în moneda locală s-a majorat cu 17,7% an pe an în S1 2021, în timp ce stocul de credite de consum a crescut cu 7,2% an pe an.

În activitatea de creditare corporate, BCR (doar banca) a aprobat credite noi pentru companii în valoare de 2,6 miliarde de lei în S1 2021, din care 37% au fost credite pentru investiții. Motorul principal a fost avansul stocului de finanțări acordate sectorului IMM (inclusiv prin subsidiara BCR Leasing), care a crescut cu 12,3% an pe an, atingând valoarea de 7,1 miliarde de lei (1,4 miliarde de euro) la 30 iunie 2021, ca urmare a unei concentrări mai mari pe afacerile noi și pe dezvoltarea sectorului de leasing, precum și a participării BCR în programul IMM Invest. De asemenea, finanțarea sectorului public a crescut cu 21,5% an pe an, iar a companiilor mari cu 19,0% an pe an.


Finanțările acordate de BCR leasing au crescut cu 45% în S1 2021, comparativ cu S1 2020, până la 800 de milioane de lei, oferind susținere antreprenorilor din toate domeniile de activitate.

Digitalizare

Rezultatele financiare prezentate de BCR mai relevă că peste 40% din creditele de nevoi personale din S1 2021 au fost acordate 100% digital.

Noutăți relevante în ecosistemul George în primul semestru: George pentru antreprenori (microîntreprinderi), multibanking (opțiune prin care clienții își pot vizualiza toate conturile, inclusiv pe cele deținute la alte bănci), multiprofile (antreprenorii pot să își controleze atât conturile personale, cât și pe cele de business 100% online într-o singură aplicație), vizualizare contribuții la fondul de pensii (activul personal înregistrat în BCR Pensii, Pilonul 2 și Pilonul 3), rambursare anticipată a ratelor de credit, KYC (actualizarea datelor persoanelor online prin aplicație) și achiziția online de produse de securitate digitală (licență Bitdefender).

În primul semestru au fost realizate zece milioane de tranzacții în George, în creștere cu 55% față de S1 2020.

50% din totalul cardurilor de credit, 60% din totalul produselor de tipul descoperit de cont și 20% din refinanțări au fost acordate digital prin George.

George Moneyback, programul de loialitate care oferă bani înapoi, ca reducere, clienților BCR care folosesc plata cu cardul, a ajuns la 500.000 de utilizatori la un an de la lansare.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: