vineri

29 martie, 2024

15 iulie, 2022

În Indonezia, la Bali, a început reuniunea miniștrilor de Finanţe şi a guvernatorii băncilor centrale ale celor mai dezvoltate 20 de țări ale lumii (G20), sub imperiul tensiunilor provocate de războiul Rusiei în Ucraina și a repercursiunilor acestuia asupra economiei mondiale: inflație accelerată și amenințarea recesiunii, acompaniate de scumpirea energiei.

„Cea mai mare provocare” pentru economia mondială vine din partea războiului din Ucraina. „Reprezentații regimului Putin nu au ce căuta la acest forum. (…) Vedem consecinţele acestui război în toate colţurile lumii, în special în ceea ce priveşte preţurile la energie şi creşterea insecurităţii alimentare”, a declarat secretarul Trezoreriei SUA, Janet Yellen, în avanpremiera reuniunii de la Bali, citată de AFP și Agerpres.

Ministrul rus al Finanţelor, Anton Siluanov, ar urma să asiste virtual la reuniunea de la Bali, în timp ce omologul său ucrainean Serhiy Marchenko a fost invitat să aibă o alocuţiune via Internet. Discuţiile de la Bali scot la lumină fractura dintre occidentali, care vor să izoleze economic Moscova, şi marile ţări în curs de dezvoltare care se opun sancţionării Rusiei, în frunte cu China.


În luna aprilie, Janet Yellen a decis să boicoteze o reuniune a G20, organizată la Washington, atunci când responsabilii ruşi au luat cuvântul. Acea reuniune s-a terminat fără publicarea unui comunicat final.

G20, grupul ţărilor bogate şi al principalelor economii emergente, regrupează state care generează 85% din activitatea economică a lumii şi aproape două treimi din populaţia planetei. G20 reuneşte Africa de Sud, Arabia Saudită, Argentina, Australia, Brazilia, Canada, China, Coreea de Sud, Franţa, Germania, India, Indonezia, Italia, Japonia, Marea Britanie, Mexic, Rusia, SUA, Turcia şi Uniunea Europeană (UE).

O reuniune care poate cel mult confirma blocajul

Din cauza lipsei unui consens cu privire la cauzele problemelor economice actuale, şi a responsabilităţii Rusiei, publicarea unui comunicat final este incertă şi când vine vorba de reuniunea de la Bali.

„Lumea ne urmăreşte. Acţiunile pe care le vom lua vor avea un efect foarte important asupra tuturor statelor lumii”, a declarat Sri Mulyani Indrawati, ministrul de Finanţe din Indonezia, ţara gazdă a reuniunii.


Reuniunea de două zile a miniştrilor de finanţe şi guvernatorilor băncilor centrale din G20 vine la o săptămână după cea a miniştrilor Afacerilor Externe, care au trimis o salvă de acuzaţii şefului diplomaţiei ruseşti, Serghei Lavrov, cu privire la invazia din Ucraina.

(Citește și: G20: Ministrul rus de Externe – încolțit de omologii săi la summitul din Indonezia”)

Iniţial discuţiile urmau să se concentreze pe cea mai bună modalitate pentru a încuraja revenirea creşterii economice după pandemia de coronavirus, însă impactul războiului din Ucraina a urcat în fruntea priorităţilor, alături de crizele alimentare şi energetice.

„Suntem perfect conştienţi de faptul că preţul eşecului nostru în a ajunge la un acord este mai mare decât ne putem permite. Consecinţele umanitare pentru multe ţări cu venituri reduse ar fi catastrofale”, a avertizat Sri Mulyani Indrawati.

În noiembrie urmează să aibă loc summit-ul G20 și, până atunci, este greu de persupus nu numai că războiul se va fi terminat, dar și că oficialii ruși vor fi mai bine veniți.

***

 

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: