8 iulie, 2022

Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a condamnat, vineri, ceea ce a apreciat drept „critici frenetice” a Occidentului la adresa războiului din Ucraina, din cadrul unei reuniuni a șefilor diplomației din cadrul G20, mustrându-i pe rivalii Rusiei pentru ratarea oportunității de a aborda probleme economice globale, transmite Reuters.

Indonezia, gazda reuniunii, care i-a pus în aceeași cameră pe cei mai înverșunați critici ai Rusiei cu diplomatul de vârf al Moscovei, a îndemnat la găsirea unor soluții pentru încheierea războiului din Ucraina.

„Agresori”, „invadatori”, „ocupanți” – am auzit o mulțime de lucruri astăzi”, a declarat Serghei Lavrov.


El a spus că discuția „s-a abătut aproape imediat, de îndată ce au luat cuvântul, către critici frenetice la adresa Federației Ruse, în legătură cu situația din Ucraina”.

„În timpul discuției, partenerii occidentali au evitat să urmeze mandatul G20, să se ocupe de problemele economiei mondiale”, a spus Lavrov.

Rusia spune că „operațiunea sa militară specială” din Ucraina are scopul de a degrada armata ucraineană, de a elimina oamenii pe care îi consideră naționaliști periculoși și de a împiedica Statele Unite să folosească Ucraina pentru a amenința Rusia.

Ucraina și aliații săi din vest spun că Rusia a invadat Ucraina și duce un război de cucerire în stil imperial.


Rusia a precizat totodată că încercarea Occidentului de a izola Moscova cu cele mai severe sancțiuni din timpurile moderne este asemănătoare cu o declarație de război economic și că Rusia se va întoarce de acum încolo către China, India și alte puteri din afara Occidentului.

Lavrov a spus că, dacă Occidentul dorește ca Ucraina să învingă Rusia, atunci nu este nimic de discutat cu Occidentul, despre care a spus că împiedică Kievul să ajungă la un acord de pace.

Strigăte de „Când vei opri războiul” și „De ce nu oprești războiul” s-au auzit în timp ce Lavrov a strâns mâna cu omologul său indonezian Retno Marsudi, la începutul întâlnirii.

Televiziunea de stat rusă a declarat că încercarea de a boicota Rusia la G20 a eșuat spectaculos și a jignit Indonezia.

Lavrov a adăugat că Rusia este pregătită să negocieze cu Ucraina și Turcia în privința cerealelor, dar nu este clar când ar putea avea loc astfel de discuții.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: