vineri

26 aprilie, 2024

2 noiembrie, 2023

Resursele de energie totale disponibile în 2022 în România au scăzut față de anul precedent la 42,5 milioane tone echivalent petrol (tep), pe fondul reducerii producției de energie primară, a informat joi INS.

Comparativ cu anul precedent, în 2022 producția de energie primară a scăzut cu 3,2%, importurile de resurse energetice au crescut cu 2,8%, consumul intern brut de energie a scăzut cu 7,7%, iar consumul final energetic a scăzut cu 5,3%.

„Resursele de energie totale disponibile în anul 2022 au fost de 42,5 mil. tep. Scăderi mai importante ale resurselor s-au înregistrat la cocsul din import (-25,1%), produsele petroliere din import (-18,5%) şi cărbuni (-12,1%). Doar resursele de ţiţei au crescut (+1634 mii tep, reprezentând 15%)”, arată datele INS.


Producţia de energie primară în anul 2022, de 22.262.000 tep, a scăzut cu 737.000 tep faţă de anul 2021, pe fondul scăderii producţiilor de cărbuni, energie electrică din surse regenerabile şi ţiţei. Producţia de gaze naturale utilizabile a crescut cu 98.000 tep (+1,3%).

Importul de produse energetice a crescut în anul 2022 cu 2,8% faţă de anul 2021, din cauza creşterii importurilor de ţiţei (+27,6%). Importurile de cărbuni, gaze naturale utilizabile şi produse petroliere au înregistrat scăderi.

În anul 2022, consumul final energetic, pe total economie, a scăzut cu 1.34 mil tep (-5,3%) faţă de anul 2021, datorită scăderilor din industrie, agricultură, silvicultură şi populaţie. Totuşi, au crescut consumurile din transporturi şi alte ramuri ale economiei (8,3%, respectiv 3,5%).

Ca pondere în totalul consumului final energetic, consumul populaţiei şi-a păstrat primul loc (32,9%), urmat de transporturi şi industrie (31,4% respectiv 23,9%).


În anul 2022, exportul de energie (inclusiv buncărajul) a fost de 6.458.000 tep, în creştere cu 1.202.000 tep (+22,9%) faţă de anul 2021, când a avut valoarea de 5.256.000 tep.

Consumul intern brut de energie pe locuitor în anul 2022 a fost de 1.652 kg echivalent petrol, în scădere cu 7,3% faţă de anul 2021.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: