Ministerul Educației introduce bursa de reziliență și schimbă condițiile pentru bursa de merit, în cadrul unor modificări mai largi privind aceste recompense și ajutoare acordate elevilor din învățământul preuniversitar.
Noua metodologie, lansată în dezbatere luni, vine după controversele privind actualele burse de merit și criticile aduse de OCDE, care spune că acestea „pot duce la o utilizare ineficientă a resurselor publice limitate” și nu contribuie la „soluționarea inechităților din sistem”.
Noile reglementări au fost făcute ținând cont și de încadrarea în bugetul pe acest an, se precizează în Nota de fundamentare a modificărilor:
„Având în vedere nevoia de estimare a impactului bugetar, ținând seama de faptul că valoarea burselor acordate în perioada septembrie – decembrie a anului școlar 2024-2025 este prevăzută în bugetul anului calendaristic 2024, s-a propus menținerea, și în anul școlar 2024-2025, a cuantumului burselor la nivelul cuantumului din anul școlar curent.”
Reamintim că actualul sistem de burse, introdus anul trecut prin Legea învățământului preuniversitar, a dus deja la creșterea cheltuielilor Educației peste prevederile bugetare.
(Citește și: Ministerul Educației cere guvernului încă 3 mld. lei – pentru plata salariilor și burselor)
Noul cadru privind bursele se va aplica din anul școlar 2024 – 2025, când cuantumul acestora va fi:
- bursă de merit – 450 lei/lună
- bursă de reziliență – 300 lei/lună
- bursă socială – 300 lei/lunăâ
- bursă tehnologică – 300 lei/lună.
Tipurile de burse acordate în prezent, în învățământul preuniversitar:
- bursă de excelenţă de nivel I şi II
- bursă de merit (acordată pentru 30% din elevii claselor)
- bursă socială
- bursă tehnologică
- bursă pentru participarea şcolară a mamelor minore, categorii care se vor regăsi în continuare.
Se introduce bursa de reziliență. Principalele modificările propuse printr-o nouă metodologie
Toate bursele existente în acest moment se păstrează cu modificări ale criteriilor de acordare.
Noutățile vor fi introduse în Legea învățământului preuniversitar, printr-o OUG ce urmează să modifice, pentru a treia oară, reglementarea adoptată în Parlament în septembrie 2023.
Legea a dus la triplarea numărului de burse, a declarat luni ministrul Educației, Ligia Deca.
Se introduce o nouă bursă
„Ordonanţa despre care vorbim astăzi prevede introducerea în lege a unui nou tip de bursă – bursa de rezilienţă. Scopul acestei burse este de a motiva şi elevii care au în acest moment rezultate medii să progreseze”, a explicat Ligia Deca.
Cuantum și beneficiari ai noii burse
- Valoarea bursei de rezilienţă va fi de 300 de lei pe lună
- Bursa se va acorda elevilor care au obţinut cel puţin media anuală 7 şi se află în primii 30% dintre elevii din clasă din punct de vedere al rezultatelor.
- De bursa de rezilienţă vor beneficia şi elevii cu afecţiuni oncologice sau cronice şcolarizaţi pentru o perioadă mai mare de patru săptămâni în cadrul aşa numitei „Şcoli din spital” sau la domiciliu. Aceasta este o categorie nouă de beneficiari introdusă acum la bursa de rezilienţă şi bursa socială.
Modificarea bursei de merit
- Bursa de merit se va acorda „tuturor elevilor cu medii anuale de cel puţin 9,50”.
- Va avea aceeași valoare ca şi până acum, de 450 lei pe lună.
- Bursele de merit se acordă în continuare şi elevilor care au obţinut premiile I, II, sau III la etapele judeţene ale olimpiadelor şcolare recunoscute de Ministerul Educaţiei, Premiul I la etapele naţionale ale concursurilor sau competiţiilor şcolare sau extraşcolare recunoscute sau finanţate sau nefinanţate de Ministerul Educaţiei şi elevilor care au obţinut medalia de aur sau locul I la campionatele naţionale organizate de federaţiile sportive naţionale olimpice sau la probele olimpice.
Bursa de merit și cea de reziliență se pot cumula
- Bursele de merit şi de rezilienţă se pot cumula și însumează minimum 30% dintre elevii fiecărei clase de gimnaziu şi liceu, inclusiv învăţământul profesional şi dual.
- Numărul burselor de merit cumulate cu numărul burselor de reziliență se acordă pentru minimum 30% din elevii din fiecare clasă de gimnaziu şi liceu dintr-o unitate de învăţământ preuniversitar, cu respectarea criteriilor şi condiţiilor stabilite prin metodologia-cadru. Cu observația că proiectul nu mai permite intrarea în procentul de minim 30% a elevilor cu medii mai mici de 7, așa cum se întâmplă în prezent.
- În situaţia în care la nivelul unei clase bursele de merit şi de rezilienţă cumulate nu vor reprezenta 30% din totalul elevilor acest procent poate fi mai mic de 30%.
Alte noutăți ce vor fi introduse în Legea învățământului preuniversitar
- Bursa de excelenţă, de merit, de rezilienţă şi bursa tehnologică se acordă doar celor care au obţinut media zece la purtare sau calificativul „Foarte bine” la finalul anului şcolar anterior.
- În situaţia în care elevii acumulează zece sau mai multe absenţe nemotivate într-o lună, nu mai primesc bursa de excelenţă, rezilienţă sau merit, socială, respectiv bursa tehnologică, după caz, în luna respectivă.
- A crescut de la 18 ani la 30 de ani limita de vârstă pentru acordarea burselor sociale pentru elevii din Programul „A doua şansă” sau de la formele de învăţământ cu frecvenţă redusă neangajaţi pe piaţa muncii.
Criticile OCDE care au dus la aceste modificări
Bursele de merit acordate elevilor „pot duce la o utilizare ineficientă a resurselor publice” și „nu contribuie la soluționarea inechităților din sistem”, au precizat experții care au elaborat raportul OCDE intitulat „Reforma învățământului preuniversitar în România: consolidarea sistemelor de guvernanță, de evaluare și de sprijin”, prezentat la începutul acestei luni.
Modificările anunțate luni de ministrul Educației răspund într-o oarecare măsură unei observații din raportul OCDE, potrivit căreia „redirecționarea acestor fonduri către elevii dezavantajați financiar, dar cu înclinație către învățătură, ar servi mai bine obiectivului de reducere a ratelor foarte ridicate de părăsire timpurie a învățământului preuniversitar.
România acordă elevilor o serie de burse ce recompensează în principal rezultatele școlare. În 2020 – 2021, numărul elevilor care au primit burse de merit și de excelență a fost de peste trei ori mai mare decât cel al celor care au beneficiat de burse sociale, a constatat analiza OCDE, ai cărei experți atrag atenția că acest lucru nu este normal.
„Sprijinul financiar acordat elevilor numai pe baza meritelor ridică unele probleme”, se arată în studiu, întrucât accentuează inechitățile din punct de vedere educațional și la cheltuirea ineficientă a resurselor publice limitate:
- Bursele de merit sunt considerabil mai mari decât cele sociale, chiar dacă este probabil ca elevii din familiile mai bogate să beneficieze disproporționat de ele.
- Acești elevi avantajați au toate șansele de a progresa în sistemul de învățământ fără bursă, ceea ce duce la o utilizare ineficientă a resurselor publice limitate.
- Este mai probabil ca elevii cu înclinație mai mare către învățare să provină din medii socioeconomice favorizate și să reușească în educație chiar și fără bursă de merit.
- În plus, în timp ce bursele pot contribui la eliminarea unora dintre barierele în calea accesului la educație impuse de costuri, eficacitatea poate fi limitată dacă nu se asigură plase de siguranță mai trainice pentru copiii dezavantajați și pentru familiile acestora.
(Citiți și: ”Amploarea dezastrului: Burse de merit acordate elevilor cu medii între 2 și 5: fac parte din cei mai buni 30% din școală”)
****