24 ianuarie, 2024

Avocatul Poporului (AP) a atacat la CCR prevederile din Legea 198/2023 a învăţământului preuniversitar ce impun ca bursele de merit să fie acordate pentru minim 30% din elevii fiecărei clase. În opinia Avocatului Poporului, acordarea bursei de merit trebuie să fie condiţionată de rezultatele evaluării performanţelor şcolare. Asta după ce 8500 de elevi cu note sub 5 au primit burse de merit pentru că legea le permitea acest lucru.

Acordarea bursei de merit pentru minimum 30% din elevii din fiecare clasă de gimnaziu şi liceu dintr-o unitate de învăţământ preuniversitar determină „o insecuritate juridică ce atrage încălcarea dreptului la învăţătură”, în contextul în care simpla trimitere la un procent, în lipsa unui criteriu de evaluare a performanţei şi meritului şcolar, este „lipsită de orice logică juridică”, prevede excepţia de neconstituţionalitate.

În opinia Avocatului Poporului, acordarea bursei de merit trebuie să fie condiţionată de rezultatele evaluării performanţelor şcolare, notarea fiind expresia obiectivă a performanţei şcolare şi care constituie fundamentul sistemului de învăţământ gimnazial şi liceal. 


De asemenea, precizează AV, prevederile legale conform cărora bursele de merit sunt alocate din bugetul Ministerului Educaţiei pentru minimum 30% dintre elevii din fiecare clasă de gimnaziu şi liceu dintr-o unitate de învăţământ preuniversitar, cu respectarea criteriilor şi condiţiilor stabilite prin metodologia-cadru, aduc atingere principiului previzibilităţii şi clarităţii normelor juridice.

(Citește și: Amploarea dezastrului: Burse de merit acordate elevilor cu medii între 2 și 5: fac parte din cei mai buni 30% din școală)

Aproape 8.500 de elevi cu note sub 5, burse de merit în octombrie

Un număr de 8.494 de elevi cu medii sub 5 figurau la sfârșitul lunii octombrie ca având dreptul la burse de merit în valoarea de 450 de lei lunar, conform datelor centralizate de Minsiterul Educației.

Dintre cei aproape 8.500:

  • 158 de elevi au încasat burse de merit având medii între 1.00 și 1.99
  • 704 – medii între 2.00 și 2.99
  • 2.382 au avut medii de 3.00 – 3.99
  • 5.250 – medii între 4.00 și 4.99.

Statistica burselor de merit, pe tranșe de medii:

  • În funcție de criteriile de acordare (media anuală/media de admitere), datele centralizate au evidențiat faptul că 82,78% din totalul burselor de merit sunt acordate elevilor care se încadrează în tranșa de medii 8.00 – 10.00.
  • De menționat, de asemenea, faptul că 52,55% din totalul burselor de merit sunt acordate pentru rezultate obținute pe tranșa de medii 9.50 – 10.00.
  • 8,74% din totalul burselor de merit revin elevilor care se încadrează în tranșa de medii 5.00 – 7.99 și 1,84% din totalul burselor de merit este generat de mediile sub 5.00. Raportat la numărul total de burse școlare (peste 1.289.000), bursele acordate pentru medii situate pe această tranșă reprezintă 0,66%.
  • 6,64% dintre bursele de merit sunt acordate pentru premii la etape județene sau naționale ale olimpiadelor/competițiilor școlare și extrașcolare.

****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: