duminică

21 aprilie, 2024

16 mai, 2022

Renault își va vinde pachetul majoritar de acțiuni (67,69%) deținut la compania rusă Avtovaz și integral uzina Renault de lângă Moscova, păstrându-și opțiunea de răscumpărare pentru 6 ani, a anunțat producătorul francez, luni.

Valoarea tranzacției este simbolică: o rublă, dar Renault va plăti un preț de miliarde de euro, din cauză că nu mai e valabilă, parțial, strategia sa de relansare denumită Renaulution. Uzinele Dacia vor fi, astfel, afectate.

Cumpărătorul pachetului de la Avtovaz este Institutul Central Rus de Dezvoltare pentru dezvoltarea industriei auto și a motoarelor (Nami), iar primăria capitalei Rusiei este cel al uzinei Renault de lângă Moscova, potrivit Reuters.


Primarul Moscovei, Sergei Sobyanin, a și anunțat că va fi resusctitat vechiul brand Moskvici, potrivit Radio Europa Liberă.

Automobile Dacia va fi afectată, odată cu strategia Renaulution

Odată cu retragerea Renault din Rusia, rămâne în aer unul din cei 4 piloni ai strategiei de relansare a Grupului Renault (denumită Renaulution) și anume unitatea de business Dacia – Lada, cel puțin așa cum a fost prezentată în ianuarie 2021, de directorul general (CEO) al companiei, Luca de Meo.

Cel puțin o vreme, până la modificarea strategiei, Dacia va rămâne singură în acest pilon, dar nu se vor mai concretiza sinergiile dintre cele două mărci, Dacia și Lada, așa cum prevedea strategia Renaulution.

(Citiți și:Renaulution – ”revoluția” anunțată de Renault și planurile pentru Dacia”)

Producția celor două mărci urma să se bazeze pe aceleași modele de business eficiente, incluzând:

  • reducerea numărului de platforme de la 4 la 1;
  • reducerea diversității de caroserii de la 18 la 11;
  • lansarea de 7 modele lansate până în 2025, dintre care 2 în segmentul C (clasa Compact).

În plus, uzina Dacia din Mioveni producea motoare și cutii de viteze și pentru Lada.

„Astăzi am luat o decizie dificilă dar necesară și am făcut o alegere responsabilă pentru cei 45.000 de angajați din Rusia”, a declarat Luca de Meo, citat de Reuters.

Fuga din Rusia

În martie, Renault anunța că va suspenda operațiunile la uzinei de lângă Moscova pe fondul presiunii crescânde asupra prezenței sale continue acolo de la începutul conflictului din Ucraina.

Renault, care este deținută în proporție de 15% de statul francez, a confirmat o depreciere a activelor sale (exclusiv numerarul) de aproape 2,2 miliarde de euro pentru a reflecta costurile potențiale ale suspendării operațiunilor în Rusia.

Peste 400 de companii s-au retras din Rusia de când aceasta a invadat Ucraina, în 24 februarie, lăsând în urmă active în valoare de miliarde de dolari.

Mai nou, și McDonald’s a declarat că va părăsi definitiv Rusia, după 30 de ani de activitate pe această piață, și a început să-și vândă restaurantele de acolo, după ce închisese temporar cele 850 de puncte de acolo în martie, potrivit BBC.

Gigantul fast-food a declarat că a luat decizia din cauza „crizei umanitare” și a „mediului de operare imprevizibil” cauzate de războiul din Ucraina.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: