Reforma în energia electrică: Ce s-a vrut și ce-a ieșit (III) / Cum poate deveni reforma prietenoasă

Interesul naţional în politicile publice ale energiei

Avem nevoie de o economie a consumurilor scăzute de energie, de surse curate de energie şi de o piaţă de energie în care cetăţenii şi întreprinderile să capete încredere. Energia trebuie să devină sigură şi suportabilă pentru economie şi pentru toate grupurile sociale. Arătăm în continuare că România are tot interesul să antreneze un spectru larg de competenţe pentru dezvoltarea şi implementarea unei politici publice a energiei în slujba consumatorului.

De unde se porneşte: atuuri şi slăbiciuni

A spune că România dispune de un sector dezvoltat al energiei electrice e valabil doar pe jumătate. Reţeaua electrică de transport (corect, transmisie) este intr-adevăr puternică, modernă şi bine interconectată la sistemul european. Transelectrica şi Opcom dispun de facilităţi IT&T de ultimă oră pentru conducerea operaţională a sistemului şi pentru administrarea pieţei.

Dar, reţeaua de distribuţie e depaşită, deşi consumul de energie electrică pe locuitor abia trece de jumătatea mediei UE. Numai jumătate din energie se generează „curat” şi sustenabil în capacităţi hidroelectrice, nuclearelectrice şi surse alternative de energie (SAE). Cererea de vîrf nu trece de 9 GW şi, conform normelor ENTSO-E de adecvanţă a generării, e nevoie de o capacitate netă necesară (C_nn) în centrale convenţionale de 12 – 13 GW. C_nn este la limită, deşi capacitatea instalată depăşeşte 22 GW. Peste 8 GW reprezintă „retrageri din exploatare”, „capacitate nefolosită”, şi „capacitate în conservare”. De fapt, în cîţiva ani, aproape întreaga capacitate pe bază de combustibili fosili nu-şi va putea suţine costuri externe comparabile cu cele interne, şi ar trebui înlocuită. Externalităţile reflectă costul daunelor pe care emisiile de noxe, praf şi gaze cu efect de seră, le provoacă naturii şi biodiversităţii. Curînd, adecvanţa generării riscă să devină neconformă cu normele funcţionării în interconexiunea europeană, în timp ce factura energiei rămîne încărcată cu costurile unei supracapacităţi de 30 – 40%.

Spre un sistem sistem de energie adecvat şi rezilient la schimbări, dar cum ?

Trebuie estimată nu numai o ţintă, ci o întreagă evoluţie care maximizează bunăstarea socială pe un interval de timp de minimum 20 de ani. Vorbim de capacităţi de generare şi infrastructură (reţea), tarife de reţea şi preţuri ale energiei în piaţă, dar şi de necesarul de asistenţă pentru accesul tuturor la energie. Toate integrate într-un model de sistem fizic – piaţă de energie ce corelează în fiecare moment producţia, consumul şi reţeaua.

Datele de intrare trebuie să ancoreze modelul în noile realităţi. Sînt necesare, mai întîi, estimări multi-anuale de preţuri pentru combustibili, emisii şi echipament. Tehnologia de generare pe bază de combustibili fosili trebuie să fie numai de înaltă eficienţă, altfel reducerea noxelor pentru respectarea normelor obligatorii scade inacceptabil randamentul şi creşte emisiile de CO2, care se plătesc. Apoi, trebuie estimată cererea, dar nu prin extrapolarea unor consumuri medii, ca pînă acum, ci prin agregarea modelelor de de sarcină zilnică, săptămînală, lunară şi anuală caracteristice. În strînsă legătură cu cerinţele economiei. Simularea funcţionării sistemului fizic, în diverse scenarii de surse disponibile – hidroenergie, energie nucleară, cărbuni, gaze naturale şi surse alternative, trebuie efectuată în aceleaşi condiţii de variabilitate. Transelectrica mai trebuie să obţină, din sistemul ENTSO-E al cărui membru este, date privind reţeaua externă şi deficitele/excedentele regionale. Fără acestea, modelul sistemului naţional va fi imprecis. În fine, în modelul de simulare trebuie reprezentate şi restricţiile impuse de normele de siguranţă operaţională, inclusiv condiţiile de echilibrare producţie – consum.

Funcţionarea şi costurile sistemului vor fi evaluate în fiecare oră caracteristică din intervalele considerate. Cu aceste modele complexe de simulare – optimizare, sistemiştii energiei au imaginat unul din cele mai frumoase exerciţii intelectuale ale ingineriei şi modelării. Rezultatele simulării evidenţiază cum se integrează generările la costul cel mai mic, şi cum poate fi evitată instabilitatea statică şi dinamică a sistemului, şi congestiile de transport. De asemenea, volumul de emisii de CO2 şi costurile marginale ale transportului şi ale generării de energie, informaţie scăpată acum din vedere. Primele, servesc la reglementarea tarifelor intrare – iesire de transport, în timp ce costul marginal al generarii indică preţul de piaţă angro al energiei electrice şi termice (în cogenerare).

Aşadar, într-o piaţă liberalizată, valorile medii nu mai sînt relevante pentru generarea, consumul şi preţul energiei, adică pentru competitivitate. Viabilitatea şi profitabilitatea unei unităţi de generare se judecă în raport cu durata şi cantitatea de energie cît aceasta poate vinde la un preţ cel mult egal cu costul marginal al sistemului. Conform datelor OECD, energia nucleară costă în Europa €37-59/MWh, energia pe bază de cărbuni – €48-89/MWh, cea pe bază de gaze naturale – €59-89/MWh, iar energia eoliană – €59-111/MWh. După Fokushima, a devenit evident că energia de origine nucleară nu are toate costurile internalizate şi a sporit încrederea în SAE şi cogenerarea de înalta eficienţă.

• Cât mai multă energie din surse regenerabile

Vîntul, soarele, biomasa şi microhidroenergia reduc emisiile de carbon şi pot contribui mult mai mult decît azi la satisfacerea cererii de energie. SAE sînt sigure şi se ieftinesc pe zi ce trece. În SUA, vîntul a reprezentat 35% din capacitatea nouă realizată în perioada 2007 – 2011, iar experţii estimează că în cîţiva ani preţul unui kWh va ajunge la 4 – 5 cenţi. Directiva 2009/28/EC admite pentru SAE subvenţii mergînd de la ajutoarele de investiţie la schemele de sprijin în piaţă. În UE se discută de marirea ţintei de reducere a emisiilor de la 20% la 25 -30% în 2020, la 40% în 2030, la 60% în 2040 şi la 80% în 2050, odată cu plafonarea valorilor minime a certificatelor de emisii. La noi, ponderea SAE ar putea atinge 10% în generarea din acest an, şi spre 20% în 2020. Trebuie avut grijă ca sprijinirea noilor SAE şi efectul asupra consumatorului să fie armonizate prin calcule cost – beneficiu. Certificatele verzi n-ar trebui să conducă la majorarea facturii consumatorului de energie, pentru că SAE înlocuieşte producţie termo ce ar da preţ ridicat în piaţă. CV nu trebuie folosite pentru a transfera subvenţii mascate la grupuri termo neviabile. Sprijinul va înceta atunci cînd preţul emisiilor de carbon în piaţa europeană va fi suficient de ridicat.

• Cît mai multă cogenerare de înaltă eficienţă

Generarea combinată de energie electrică şi termică devine sustenabilă numai dacă se înlocuiesc capacităţile existente, total depăşite. Directiva 2004/8/CE admite scheme de ajutor pentru firme dacă unităţile lor de cogenerare sînt calificate de înaltă eficienţă. La noi, au fost calificate aproape toate unităţile existente, iar bonusul de cogenerare susţine cu bani grei de la consumatorul de energie electrică doar costuri duble faţă de preţul căldurii, şi nici o investiţie. Colapsul termoficării şi proliferarea încălzirii individuale ineficiente şi poluante pot fi evitate dacă firmele primesc ajutor numai pentru instalaţii cu adevărat de înaltă eficienţă.

Rolul finanţării publice în proiectele energiei

Planificarea dezvoltării capacităţilor rămîne pe hîrtie, ca şi pînă acum, dacă nu include şi scenarii plauzibile de finanţare a proiectelor identificate. Dar, finaţarea publică ar trebui să se limiteze la infrastructura sectorului, adică la reţele, interconexiuni şi facilităţi de echilibrare producţie – consum. Siguranţa operaţională a sistemului depinde crucial de robustetea reţelei şi, în plus, o reţea puternică atrage investitorii în aşa-numitele zone concurenţiale al sectorului. Este cît se poate de neproductiv să vorbim de imposibilitatea reţelei de transport de a face faţă exploziei eolienelor. Transelectrica ar trebui criticată (şi ajutată) pentru că de vreo 7 ani nu a mai construit nimic serios în reţea, şi mai puţin pentru că a acordat în exces permise de racordare.Ca reţeaua să se dezvolte la nivelul nevoilor beneficiarilor, este necesară o strategie aprobată pînă la nivelul parlamentului.România poate deveni un nod regional al energiei electrice, pentru tranzite majore între Rusia şi Ucraina, pe de o parte, şi ţări precum Turcia, Germania şi Italia, pe de altă parte. Trebuie să profităm de programul UE al magistralelor trans-europene, ce vizează eliminarea congestiilor şi transmiterea energiei verzi de la Nord la Sud, şi să reglementăm conceptul de reţea inteligentă (smart grid). Congresul SUA urmăreşte direct programul federal Energy and infrastructure. Recent, raportul Policies for a Modern and Reliable U.S. Electric Grid, face Congresului şi tuturor agenţiilor federale energie – mediu recomandări noi privind creşterea sprijinului pentru flexibilizarea şi creşterea rezilienţei retelei, accesul în teren, introducerea tehnologiei noi, inclusiv a sistemelor de masurare, reglementarea bazată pe motivaţie (incentive – based regulation), analizele cost – beneficiu, studiile de interconectare şi bazele de date de interes pentru antreprenori si consumatori (responsabilitate uitată de autorităţile noastre). În efortul de integrare a SAE variabile, flexibilizarea sistemului prin consolidarea facilităţilor de echilibrare a energiei capată o importanţă crucială. În Marea Britanie, statul sprijină construcţia de turbine de gaz şi adaptarea acestora pentru a deveni mai flexibile.

Atragerea capitalului privat eliminînd distorsiunile şi carenţele de integritate din piaţă

Scenariile trebuie comparate între ele sub aspectele profitabilităţii şi riscului. Într-o industrie capital-intensivă, potenţialilor investitori trebuie să le fie clar cum ? unde? de ce? şi cît? intenţionează statul român să atragă investiţia privată, şi că aceste priorităţi sînt cu adevărat de termen lung. Antreprenorii privaţi mai trebuie convinşi că planul energiei configurează un sistem sigur în funcţionare, economic sustenabil şi rezilient la schimbări de aprovizionare cu combustibili. Dacă în trecut, puţini erau antreprenorii dornici sa se angajeze în proiecte de energie, vestea bună e că tehnologia de azi s-a eliberat de efectul de scară, dînd şi firmelor mai mici şansa de a construi şi opera generare distribuită.

Investiţia privată masivă nu poate fi atrasă cînd legislaţia este instabilă iar în piaţă avem distorsiune tarifară severă. Trebuie să cuplăm piaţa internă la pieţele servite de bursele de energie vecine (market coupling), şi să reformam din temelii guvernanţa corporatistă de stat pentru a însănătoşi integritatea pieţei. Nevoia de a îmbunătăţi guvernanţa în afaceri este înscrisă pe agenda actuală în întreaga lume, datorită recesiunii globale şi politicilor care au înrăutăţit-o. Trebuie să ne înscriem determinaţi în procesul Remit lansat de către UE de întărire a funcţiei publice în prevenirea manipulării tranzacţiilor cu energie.

Spre un acces suportabil la energie

Piaţa funcţională a energiei şi producătorii sustenabili nu pot exista dacă condiţiile de plată nu sînt suportabile de consumatori. Pentru a nu avea efecte dramatice asupra grupurilor sociale cu venituri mici, liberalizarea pieţei trebuie acompaniată de un sistem nou de Ajutoare Sociale pentru Accesul la Energie (ASAE). În piaţa cu amănuntul, trebuie generalizată tarifarea binomială pentru energie electrică, caldură şi gaze, şi avem nevoie de criterii mult mai simple de eligibilitate pentru ASAE. Cînd ASAE acoperă costuri fixe ale serviciului energiei, costurile variabile sînt foarte mici la consum redus, şi pot fi plătite chiar şi de către consumatorii săraci. Este legitim ca şi programul de reabilitare termică a blocurilor de locuinţe, componentă a ASAE, să fie co-finanţat de la fondurile structurale UE. Programul se înscrie în cerinţa subvenţionării costurilor fixe, iar beneficiile sale sînt de maximă importanţă în ceea ce priveşte securitatea, protecţia mediului şi coeziunea socială.

Strategia consensuală a energiei, sursa de neocolit pentru legislaţie şi programe

Strategia energiei va articula proiectele prioritare din planul pe termen lung, priorităţile în alocarea resurselor publice centrale şi locale, soluţiile de motivare a antreprenoriatului privat, schemele de sprijin şi elementele constitutive ale sistemului ASAE. Ea trebuie supusă unei discuţii publice naţionale şi adoptată consensual în parlament. Strategia energiei trebuie să devină sursa de neocolit pentru programele oricărei guvernări şi pentru întreaga legislaţie a energiei, principală şi secundară.

Proiectul de Lege a Energiei electrice şi termice în cogeneare întocmit de Minister va cuprinde toate reperele necesare funcţionării şi dezvoltării sistemului de energie. Definiţiile vor fi riguroase şi relevante (nu de genul „acces la reţea în condiţii reglementate” sau “garantat pentru SAE”, ca acum), instituţiile centrale şi locale vor avea atribuţii şi răspunderi clare (inclusiv faţă de efectele non-siguranţei sau non-integrităţii pieţei), toate sprijinurile şi autorizaţiile trebuie definite, alocate şi finanţate ca servicii de interes general numai pe bază de prevederi din legislaţia primară. Legea energiei nu va mai lăsa pe seama legislaţiei secundare nici elementele definitorii ale modelului de piaţă. Modelul licitaţiilor implicite ar trebui extins şi la tranzacţiile cu parteneri din spaţiul european. România ar trebui să militeze în UE pentru interzicerea de plăţi la frontiere, care se aditionează tarifelor de „intrare – ieşire” din reţea.

Concluzie – reforma trebuie relansată

În cele trei episoade, am încercat să arăt că starea precară a sistemului energiei electrice din România e rezultatul blocajului şi devierilor reformei lansate cu 15 ani în urmă. Avem convingerea că o strategie naţională a energiei, elaborată pe coordonatele descrise mai sus, şi implementată de oameni dedicaţi, va putea relansa o reformă prietenoasă şi un adevărat motor de dezvoltare economică.