19 octombrie, 2021

Un număr de 561 de persoane au murit în ultimele 24 de ore în România din cauza Covid-19 (iar alte 13 sunt raportate pentru perioade anterioare), anunță marți Grupul de Comunicare Strategică (GCS). Este recordul absolut al deceselor Covid zilnice din țara noastră, după ce exact cu o săptămână în urmă, pe 12 octombrie, se înregistrase un vârful zilnic anterior, de 442 de morți.

Numărul cazurilor noi de infectări cu coronavirus este de 18.863, iar cel al pacienților internați la Terapie Intensivă a urcat la 1.805, cu mult peste capacitatea spitalelor. Ambele numere reprezintă noile recorduri ale indicatorilor respectivi.

Numărul total de persoane internate cu Covid-19 este de 19.730, dintre care 1.805 se află în stare gravă și sunt tratate la ATI. Din totalul pacienților internați, 486 sunt minori, 450 fiind internați în secții și 36 la ATI.


Decesele:

  • Dintre cele 574 decese, 5 au fost înregistrate la categoria de vârstă  30-39 ani, 26 la categoria de vârstă 40-49 ani, 60 la categoria de vârstă 50-59 ani, 141 la categoria de vârstă 60-69 ani, 197 la categoria de vârstă 70-79 ani și 145 la categoria de vârstă peste 80 ani.
  • 518 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 46 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 10 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
  • Au fost raportate 13 decese anterioare intervalului de referință, survenite unul în luna septembrie 2021 și 12 în luna octombrie 2021, în județele Argeș, Constanța, Ialomița, Maramureș, Mureș și Suceava.
  • Din totalul de 574 de pacienți decedați, 528 erau nevaccinați și 46 vaccinați. Cei 46 de pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între 40 și 80 de ani. 43 dintre pacienții decedați vaccinați prezentau comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități.

Epidemiolog: Nu am ajuns la un platou, măsurile sunt insuficiente. La un moment dat, se va deconta

Criza sanitară va continua să se agraveze, a declarat medicul Emilian Popovici, vicepreședintele Societății Române de Epidemiologie, întrucât măsurile luate de guvernanți sunt insuficiente pentru a stopa evoluția fulminantă a epidemiei.

Valul epidemiologic nu a ajuns nicidecum la un platou, așa cum estimau specialiștii, a explicat Emilian Popovici: „De trei luni, stăm la un număr clasic de reproducere de peste 1,1. La acest număr nu e voie să stai mai mult de două săptămâni (…)

Când INSP face o recomandare și nu e respectată, nu se poate întâmpla decât ca lucrurile să evolueze negativ. Indiferent că e guvern demis, interimar, interesul de sănătate publică trebuie să revină în prim plan, trebuie găsită calea să se ia măsuri corespunzătoare situației. Mor oameni, într-o săptămână mor atâția câți au murit la Revoluție și la cutremurul din 1977. La un moment se va face o decontare”.


El a explicat că, atunci când se analizează raportările cazurilor noi, trebuie să ne uităm la numărul de persoane internate în secțiile ATI, număr care este direct legat de numărul de forme grave de boală, legat la rândul lui de numărul real de infecții noi.

„Aceste cazuri la ATI cresc constant, asta arată că suntem cu epidemia în creștere, nicidecum nu am ajuns la platou.

Se va ajunge la platou, dar încă nu suntem acolo”, a mai spus epidemiologul Emilian Popovici, la Digi24.

România – pe primul loc în lume la numărul de decese Covid raportat la populație

România este, de aproximativ o săptămână, țara cu cele mai multe decese, raportat la populație, dar ocupă un loc fruntaș inclusiv în clasamentele în cifre absolute: în ultimele 10 zile s-a aflat pe locurile 4 – 6 internațional la morți Covid-19, după țări precum SUA (circa 330 de milioane d elocuitori) și Rusia (peste 144 milioane de locuitori).

Conform OMS, România era luni pe locul 4 mondial, la număr de decese Covid, în cifre absolute la 7 zile – și locul 1 la decesele raportate la populație:

Nou șef al Biroului OMS în România – un expert în gestionarea crizelor sanitare

Un grup de experți ai Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) au avut luni o lungă și aplicată discuție cu autoritățile române – în speță cu troica reprezentată de INSP, CNCAV și Ministerul Sănătății – în efortul de-a stabili cum a ajuns România pe primul loc în lume la numărul de decese Covid raportat la populație.

Discuția a fost inițiată de către OMS Central și ea va fi fi continuată în următoarele luni cu noua șefă a Biroului OMS în România, dna. Heather Papowitz. OMS nu se va limita la monitorizarea situației, ci va contribui și la gestionarea crizei pe care autoritățile române par să o fi scăpat de sub control.

Luni a sosit în România noul șef al Biroului OMS în România. Heather Papowitz  este expert cu o vechime de peste 20 de ani în situații de criză sanitară și va ajuta România să găsească soluții de gestionare a epidemiei de Covid-19.

Ea a fost desemnată de directorul OMS Europa, Hans Kluge, pentru o perioadă determinată.

Raportată la populație, mortalitatea din România în rândul persoanelor infectate cu SARS-CoV-2 este pe primul loc în lume, cu peste 16 decese la un milion de locuitori.

Heather Papowitz va avea marți o întâlnire online cu reprezentanți ai INSP, la care va participa și profesorul Alexandru Rafila, în calitate de fost reprezentant al României la OMS. Se vor discuta toate temele stringente, legate de situația actuală a sistemului sanitar, dar și alte teme de sănătate.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: