marți

23 iulie, 2024

21 iulie, 2024

Rebelii houthi din Yemen au revendicat duminică responsabilitatea pentru lansarea „mai multor rachete balistice” asupra oraşului de coastă Eilat, din sudul Israelului. Loviturile apar după ce statul israelian a bombardat sâmbătă portul yemenit Al Hodeida din Marea Roşie, într-un atac soldat cu cel puţin şase morţi şi circa 80 de răniţi grav, informează EFE, citată de Agerpres.

Pompierii continuau duminică să se lupte cu flăcările în portul Hodeida, în timp ce fuioare groase de fum negru acopereau cerul deasupra portului, potrivit AFP. Un angajat al portului a declarat sub rezerva anonimatului că rezervoarele de combustibil şi centrala electrică sunt încă în flăcări.

Houthi revendică lovituri în Eliat

Purtătorul de cuvânt al rebelilor houthi, Yahya Sarea, a declarat într-un comunicat că mişcarea houthi, susţinută de Iran, a lansat un baraj de rachete împotriva unor „ţinte importante” nespecificate la Eilat, afirmând în acelaşi timp că operaţiunea s-a desfăşurat „cu succes”.


Declarația apare după ce armata israeliană a anunţat că duminică dimineaţa devreme a interceptat o rachetă sol-sol care a survolat Marea Roşie lansată din Yemen, afirmând în acelaşi timp că, deşi proiectilul nu a pătruns pe teritoriul israelian, a declanşat sirenele din Eilat din cauza posibilităţii căderii unor resturi provenind din această rachetă.

Rebelii houthi spun însă că au lansat „mai multe rachete balistice şi drone” care „au lovit” nava „Pumba”, o navă de containere lungă de 294,1 metri, sub pavilion liberian, care tranzita Marea Roşie cu destinaţia Malayezia.

Houthi: ”Răspunsul la agresiunea israeliană va fi uriaş şi grandios”

După aceste declarații, purtătorul de cuvânt al guvernului yemenit a afirmat că rebelii houthi au „tot dreptul de a apăra Yemenul iubit împotriva agresiunii americano-britanice, precum şi împotriva agresiunii israeliene”, o referire la atacul de sâmbătă şi la campania de bombardamente pe care Washingtonul şi Londra o duc de la jumătatea lunii ianuarie împotriva poziţiilor houthi.

Yahya Sarea a dat asigurări că bombardamentele israeliene asupra portului yemenit Al Hodeida „nu îi vor descuraja” pe rebelii houthi de la „poziţia lor solidă” întru apărarea palestinienilor din Fâşia Gaza, reiterând totodată că rebelii houthi nu vor pune capăt operaţiunilor împotriva transportului comercial până când nu încetează războiul în enclava palestiniană.


„Forţele armate yemenite (aşa cum se definesc rebelii houthi – n.r.) confirmă că răspunsul la agresiunea israeliană împotriva ţării noastre va veni inevitabil şi va fi uriaş şi grandios”, a avertizat purtătorul de cuvânt.

Cel puţin şase persoane au fost ucise şi 80 au fost „grav rănite” ca urmare a atacului de sâmbătă al Israelului asupra Al Hodeida, drept represalii la lansarea de către houthi a unei drone, în ziua precedentă, care a ucis un om la Tel Aviv.

Guvernul Yemen: Atacul israelian agravează criza umanitară

Guvernul yemenit recunoscut la nivel internaţional a condamnat atacul israelian asupra principalului port al Yemenului, Al Hodeida, controlat de rebelii proiranieni houthi, deoarece „va agrava şi mai mult criza umanitară” din ţară arabă.

Într-un comunicat, guvernul, cu sediul în oraşul Aden, din sudul Yemenului, „a condamnat în cei mai fermi termeni agresiunea entităţii sioniste şi încălcarea de către aceasta a suveranităţii teritoriilor yemenite, într-o clară violare a tuturor legilor şi reglementărilor internaţionale”.

Guvernul yemenit a considerat că Israelul, cu acest bombardament, „este responsabil pentru orice repercusiuni (…), inclusiv pentru agravarea crizei umanitare exacerbată de acţiunile teroriste ale miliţiei houthi împotriva instalaţiilor petroliere şi a liniilor maritime internaţionale”. Executivul yemenit a avertizat totodată că atacul israelian va „întări poziţia acestor miliţii şi naraţiunile lor de propagandă înşelătoare”.

Yemen, care suferă cea mai gravă criză umanitară din lume, potrivit ONU, este scena unui război care a izbucnit în 2014, când houthi au ridicat armele împotriva guvernului yemenit recunoscut internaţional şi au preluat controlul asupra unor mari regiuni din centru, nord şi vest.

Din noiembrie anul trecut, insurgenţii lansează atacuri cu rachete, drone şi nave fără pilot împotriva vaselor israeliene sau a navelor având legătură cu Israelul cu scopul declarat de a afecta economia statului israelian şi de a-i ajuta pe palestinieni.

Israel cere un front comun împotriva Iranului

Ministrul de externe israelian Israel Katz a pledat duminică pentru un front internaţional împotriva ameninţării Iranului, într-un mesaj în care a insistat asupra importanţei atacului de sâmbătă al Israelului împotriva poziţiilor rebelilor houthi din oraşul-port Hodeida.

„Ministerul de Externe este în contact cu ţări şi organizaţii din întreaga lume pentru a sublinia importanţa şi necesitatea acţiunilor Israelului împotriva rebelilor houthi din Yemen”, a scris Katz pe platforma X.

Katz a acuzat direct Iranul pentru atacul de la Tel Aviv. „Iranul pune în pericol pacea globală şi trebuie oprit acum, înainte să fie prea târziu”, a scris el.

Şi premierul israelian Benjamin Netanyahu a cerut sâmbătă seară comunităţii internaţionale „să sprijine lupta Israelului împotriva Iranului şi a metastazelor sale” din Yemen, Gaza şi Liban şi „să-şi sporească eforturile pentru a opri agresiunea Iranului şi pentru a proteja libertatea internaţională de navigaţie”.

Potrivit autorităţilor israeliene, de la începerea războiului în Fâşia Gaza, declanşat de atacul brutal al Hamas din 7 octombrie 2023 asupra Israelului, rebelii houthi au lansat aproximativ 150 de drone şi 50 de rachete de croazieră asupra Israelului.

Iran condamnă atacul asupra Yemen şi avertizează cu privire la o „escaladare” în regiune

Iranul a condamnat atacul Israelului asupra poziţiilor rebelilor houthi din portul yemenit Hodaida şi a avertizat cu privire la „o escaladare şi extindere a războiului ca urmare a periculoaselor aventuri israeliene”.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe iranian, Nasser Kanani, a condamnat sâmbătă atacul israelian, a informat Press TV. „Poporul asuprit, dar puternic din Yemen plăteşte preţul pentru sprijinul său nobil pentru oamenii nevinovaţi, inclusiv femei şi copii, din Gaza”, a spus Kanani.

Teheranul este un aliat al rebelilor houthi din Yemen, care fac parte din alianţa informală antiisraeliană cunoscută sub numele de „Axa Rezistenţei”, care include şi Hezbollah, Hamas şi o multitudine de miliţii irakiene.

Arabia Saudită neagă orice implicare în atacul asupra Yemen

Arabia Saudită, care din 2015 intervine militar în Yemen împotriva rebelilor houthi, a negat duminică orice implicare în atacul israelian din oraşul-port Al Hodeida.

„Regatul Arabiei Saudite nu are nicio legătură şi nici nu a participat la atacul de la Al Hodeida”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării din ţara arabă, generalul de brigadă Turki al Maliki, într-un comunicat succint preluat de agenţia oficială de presă saudită SPA.

Oficialul saudit a subliniat că „Regatul nu va permite niciunei entităţi să-i încalce spaţiul aerian”, după ce sâmbătă seară au circulat zvonuri că Arabia Saudită ar fi permis Israelului să-i folosească spaţiul aerian pentru ca avioanele sale de luptă să poată bombarda portul Al Hodeida.

Arabia Saudită, amplasată între Yemen şi Israel, a fost acuzată în mai multe rânduri de rebelii houthi că acţionează ca o primă linie de apărare a statului israelian şi că a interceptat drone şi rachete lansate de houthi împotriva teritoriului israelian, deşi Riadul nu vorbeşte niciodată despre aceste acţiuni şi se distanţează de conflictul dintre cele două tabere.

Arabia Saudită intervine din 2015 în Yemen în fruntea unei coaliţii militare împotriva houthi, dar din 2022 a căutat să se „reconvertească” în mediator în acest conflict de durată care a avut repercusiuni şi asupra securităţii sale naţionale.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Sâmbătă seară ne-a trecut tuturor – nu numai lui Donald

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: