17 octombrie, 2017

Fost președinte al Agenției Europene pentru Reglementare în energie și fost ministru al Energiei, Răzvan Nicolescu (foto), consideră că rușii de la Gazprom sunt marii câștigători ai modificărilor la Legea energiei electrice și gazelor propuse de deputatul PSD Iulian Iancu.

”Începem să ne umplem de ridicol la Bruxelles pe niște teme care chiar nu sunt importante pentru România. Cei de la Bruxelles au înțeles foarte bine că marele câștigător al acestor modificări sunt cei de la Gazprom. Acesta este principalul motiv pentru care se opun!”, scrie pe Facebook Răzvan Nicolescu.

În postarea sa, fostul ministru se referă la o recentă scrisoare trimisă oficialilor români de către Comisarul european Miguel Canete, în care acesta avertiza că amendamentele la OUG 64/2017 aprobate recent de Comisia pentru Industrii din Camera Deputaților, la propunerea lui Iulian Iancu, ar putea încalca libertățile fundamentale prevăzute în Tratatul Uniunii Europene, ca și principiile pieței libere de energie.

(Citiți și: Comisia Europeană anunță Guvernul și Parlamentul: Piața tranzacțiilor de gaze nu poate fi monopolizată de OPCOM)


România riscă procedura de infringement dacă Parlamentul va adopta definitiv aceste amendamente, contestate inclusiv de Bursa Română de Mărfuri, platformă pe se care operează în tranzacțiile cu gaze naturale.

(Citiți și: Bursa Română de Mărfuri acuză o tentativă de ”naționalizare a tranzacționării gazelor” în spatele căreia stă Iulian Iancu)

Potrivit amendamentelor lui Iulian Iancu, OPCOM, companie de stat, ar urma să dețină monopolul operării piețelor centralizate de gaze naturale, iar producătorii vor fi obligați să tranzacționeze, de la 1 ianuarie 2018, 70% din producție, procent majorat anual de guvern “până la atingerea cotei de 100%”.

Parlamentarii au luat decizia incriminată în pofida faptului că împotriva acesteia „s-au pronunţat Ministerul Energiei, Ministerul Economiei, Consiliul Concurenţei, ANRE, asociaţiile participanţilor la piaţă, participanţii la piaţă, asociaţiile din Uniunea Europeană, Directoratul pentru Energie, reglementatorul reglementatorilor, asociaţiile de burse, asociaţiile de brokeri, asociaţiile EFET (traderii europeni de energie – n.r.)”, spunea Septimiu Stoica, preşedintele BRM, în mai, cu ocazia unei conferinţe pe teme energetice organizate de cursdeguvernare.ro.

Suspiciunea că Iulian Iancu servește interese străine a fost împărtășită în trecut și de oficiali americani. În notele diplomatice trimise la Washington de Ambasada SUA la Bucureşti, făcute publice de Wikileaks, este exprimată la un moment dat îngrijorarea americanilor provocată de apropiere de Moscova a unor politicieni români.


Printre aceștia, în note figurează și Iulian Iancu, despre care colegul său de partid Georgian Pop spunea că este controlat de Gazprom.

Iulian Iancu este cunoscut la Bruxelles ca o persoană anti-europeană. În 2015, Deputatul PSD Iulian Iancu și reprezentantul Bulgariei (Stankov Zhecho Donchev) au obținute cele mai puține voturi dintre cei nou candidați care au concurat pentru un post în Boardul administrativ al Agenției Europene pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare în Energie.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: