Rata de fertilitate și economia. O comparație România - UE - CursDeGuvernare.ro
luni

25 octombrie, 2021

Rata de fertilitate și economia. O comparație România – UE

8 noiembrie, 2013

România ocupă penultimul loc între țările Uniunii Europene în ceea ce privește numărul de copii născuți de o femeie (rata de fertilitate). Cu o medie le nivel național de doar 1,25 copii/femeie ne plasăm la mică distanță de Ungaria (care are un indice de 1,23) și la foarte mare distanță de rata de fertilitate ce ar permite păstrarea numărului populației la nivelul actual (ar fi nevoie de 2,1 copii/femeie).

Subiectul nu ține doar de social ci are implicații tot mai clare din perspectiva capitalului uman care ar trebui să contribuie la dezvoltarea țării dar și la susținerea din partea statului a celor neaflați în activitate. Proiecțiile în acest sens sunt de-a dreptul alarmante. Sprintul spre reducerea decalajelor de nivel de trai nu se poate face cu o încărcare excesivă de taxe, dat fiind numărul tot mai mic de impozitați în perspectivă.

(Citiți și: ”Motorul României duduie afară. Ce șanse avem să-l mai reconectăm la economia națională? Trei sociologi – trei scenarii posibile”)

Datele Eurostat pentru anul 2012 plasează pe podiumul european al fertilității la nivel național Irlanda (rata 2,05), Franța (2,01) și Marea Britanie (1,96). Urmează țările nordice Suedia (1,90), Finlanda (1,83) și Danemarca (1,75), între care se intercalează cuplul Belgia (1,81) – Olanda (1,76), ceea ce sugerează că numărul nașterilor este în relație directă cu nivelul de trai și cu grija acordată de stat familiilor.

Îți mulțumim că citești cursdeguvernare.
Abonează-te la newsletter aici.

Excepția care confirmă regula o constituie cel de-al nouălea stat care completa în 2012 treimea țărilor situate peste media UE la indicatorul specific privind numărul de copii, și anume Lituania (1,76). De altfel, alte două membre ale spațiului economic european, Islanda (2,02) și Norvegia (1,88) vin să confirme această aserțiune.

Germania, Italia, Spania sau Austria pot compensa mai ușor deficitul de nașteri prin liberalizarea politicilor de imigrație. Spre deosebire de aceste state, România nu are posibilitatea de a oferi condiții mai bune de trai decât pentru cetățeni din afara UE, din țări unde situația economică și politică este și mai puțin bună decât la noi.

Desigur, mentalitatea și uzanțele sociale joacă și ele un rol semnificativ în planificarea familială, alături de influența situației din țările vecine. Totuși, diferențele majore dintre țări precum Cehia și Slovacia sau Grecia și Cipru (raport net diferit între tineri și vârstnici) sunt de natură să arate importanța primordială a politicilor sociale și nu a obiceiurilor la nivel de mase populare.

(CLICK PE TABEL PENTRU MĂRIRE)

Fertilitate și asigurări sociale

Datele Eurostat sunt de natură să identifice situații diferite în cadrul aceleiași grupe de țări, clasificată strict după indicatorul de fertilitate. Irlanda se află într-o poziție cu totul excepțională, cu o ”încărcare socială” (persoane tinere și vârstnice, care se întrețin covârșitor din taxe și impozite și nu din activitatea depusă) medie, dar cu o susținere bună în perspectivă a sistemului de asigurări sociale.

(Citiți și: ”Cine și cum va plăti pensiile decrețeilor. Cum pregătește guvernul țara pentru anul în care 35 la sută dintre români vor fi pensionari”)

Nu același este cazul Franței, campioana UE la obligații sociale asumate de stat, nu doar prin politica tradițională dar și prin domensiunea celor asistați. Cu toate acestea, la fel ca și Marea Britanie, situată și ea peste medie la suma celor aflați din start în afara pieței muncii, ea a făcut eforturi, prin stimulentele oferite familiilor cu copii, pentru a păstra un raport supraunitar între tineri și vârstnici.

Ceea ce dintre nordicele din plutonul doi a reușit până acum doar Olanda, celelalte state încercând doar să ia măsuri din timp pentru a echilibra structura pe vârste a populației, cu avantajul de a putea aloca resurse importante în acest sens ( desigur și cu susținerea din partea socială a unui nivel relativ ridicat de impozitare în contrapartidă cu o calitate bună a serviciilor sociale).

La polul opus al acestor abordări regăsim, nu întâmplător , Grecia și Portugalia, cu o încărcare socială peste media UE și cu un dezechilibru pronunțat între numărul de copii și numărul de pensionari. Ceea ce conduce la ideea corelației cu o performanță economică scăzută. Surpriza majoră o constituie statul cu cel mai redus raport tineri/bătrîni (64% !), nimeni alta decât locomotiva europeană Germania.

Germania a forțat creșterea simultan cu reducerea obligațiilor sociale ale statului, nu prin cuantum ci prin numărul beneficiarilor. După care a asimilat un mare număr de imigranți pentru a susține cea mai însemnată categorie de vârsta a treia din UE ( peste 20% din populație). Ceea ce a patra mare economie a UE, Italia, a încercat și ea, doar că pariul pe Volkswagen a reușit ceva mai bine decât cel pe Fiat.

De unde se vede că dimensiunea țării contează, și, dincolo de dimensiune, avansul deja luat în materie tehnologică.

(Citiți și: ”Legătura dintre alocația pentru copii, politica fiscală și impactul demografic”)

În acest peisaj, România se află la coada clasamentului fertilității cu perspective destul de ”albastre” în materie de susținere a viitorilor pensionari din munca actualilor școlari. Alături, iar o coincidență interesantă, de aspirantele la nivelul de trai occidental, Polonia și Ungaria.

Suntem, însă, pe locul al patrulea ca încărcare socială, după Slovacia, Polonia și Cipreu, dar înaintea Cehiei sau Ungariei și la un raport de 1 la 1 între tineri și vârstnici. Ceea ce înseamnă că e momentul să luăm să luăm o decizie înainte de a trece dinspre situația încă ușoară a Poloniei spre debalansarea generațiilor, precum Ungaria. Cea mai probabilă variantă ar fi să luăm din timp modelul Franței.

(Citiți și: ”Politici de creștere demografică: Cum a balansat natalitatea către femeile salariate și instruite. România și politicile familiale europene”)

Nefiind nemți, tocmai pentru că suntem veri cu italienii și conștienți că suntem un stat de mărime medie și economie mică, ar trebui să ardem etapele și să luăm aminte la modelul francez. Adică să repartizăm mai multe resurse spre populația tânără, înainte de a ajunge să cumulăm și obligațiile la nivelul Franței. Altminteri, dincolo de simpla dezbatere de tip oul sau găina, ne vom afecta rezultatele economice pentru următorii zeci de ani. Asupra posibilităților de punere în practică vom reveni.



citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

   ”Nu știm ce și unde vom fi atunci: dar timp de 25 de ani, această publicație trimestrială (format A4, peste 200 de pagini într-o realizare premium)...

rrr