Statisticile încă nu s-au hotărât: 2,5 până 3 milioane de români muncesc, trăiesc, consumă, fac copii și planuri de viitor în afara României. Cifra pare mică raportată la cele 22 de milioane cât ne place să credem că suntem.
Dar acești oameni au o însemnătate aparte, după calităţile care le sunt atribuite de sociologi: putere de muncă, mentalitate de luptători, își asumă riscuri, orientați către viitor, mulţi cu aptitudini antreprenoriale. Pe scurt, sunt motorul oricărei economii. Ar fi fost motorul României dacă n-ar fi plecat din țară.
De 20 de ani natalitatea scade constant, iar migrația definitivă sau temporară contribuie și ea la scăderea demografică: România se află în situația unei țări văduvite de o bună parte a celui mai productiv segment al populației: cel cuprins între 20 și 50 de ani.
Pe termen scurt, încă ne mulțumim cu banii trimiși de „stranieri” familiilor rămase în țară, iar criza menține o piață a muncii destul de contractată. Pe termen mediu şi lung, însă, România trebuie să decidă între puţinele opţiuni: îi încurajează pe emigrați să revină acasă, sau deschide granițele pentru imigranți din alte ţări, urmând modele Spaniei și Italiei, depopulate în anii 50 de migrația masivă peste ocean? Fiecare dintre variante are, însă, problemele ei. Dar această decizie va plăti (sau nu) pensiile peste 20 de ani.
Portretul emigrantului român la tinerețe
Sociologul Mirel Palada, director executiv al Companiei de Cercetare Sociologică și Branding (CCSB), spune că 80% din acei 2,5-3 milioane de români emigrați se încadrează în acest portret al românului activ:
- apt de muncă,
- aflat în cea mai fertilă perioadă a vieții (18-40 de ani),
- persoane care-și asumă riscuri,
- orientate spre viitor și acumulare,
- cu o gândire de tip capitalist,
- cu apetență și spirit antreprenorial.
„Acest segment de populație e cea mai mare pierdere pentru România. Ei ar fi fost motorul, așa cum s-a întâmplat în cazul Poloniei”, spune Palada.
E mai sceptic în laude sociologul Vasile Dâncu. El crede că se idealizează prea mult migrația, că e o utopie să considerăm că profilul emigrantului român e: „tânăr, frumos, deștept, cu inițiativă și să România e săracă din cauza asta. Nu știm cum arată emigrantul român pentru că nu avem un recensământ. Cred că cei mai mulți sunt cei activi, între 35-50 de ani, dar în același timp au plecat și hoții. Vedem afară tot felul de români cu care nu ne mândrim, deși ne închipuim că ei sunt doar pe șantiere sau în laboratoare”. Dâncu spune că în realitate a emigrat o populație mozaic.
Sociologul Marian Preda, decanul Facultății de sociologie București, suprapune portretul emigrantului român peste generația decrețeilor (născuți între 1967-1989):
- au fost o generație numeroasă, iar țara nu era pregătită pentru ei;
- au trecut prin perioadele decisive din viață lipsiți de oportunități (aglomerați în școală, șomaj mascat în comunism, lipsa locuințelor după 89) și au fost nevoiți să plece;
- cu vârstă între 25-45 de ani, crescuți fără portocale sau desene animate, cu teama de a face copii mai mulți, pentru că și ei au dus-o greu;
- chiar dacă au fost harnici au fost siliți să emigreze, pentru că nu aveau putere de decizie în România. Puterea a fost luată în 1989 de generația născută până în 1945, și menținută până acum. Abia în ultimii ani au apărut în politică personaje de 35-40 de ani, dar și alea se află sub controlul celor de 60 de ani.
Câștig pe termen scurt…
Sociologic vorbind e imposibil de calculat acum un prejudiciu al acestei situații. Nimeni nu poate măsura câți bani pierde sau cu cât timp rămâne în urmă o țară lipsită de motorul ei demografic.
Marian Preda și Vasile Dâncu accentuează deocamdată câștigurile vizibile, fiind de părere că „În țară oamenii ăștia nu puteau fi folosiți, pentru că în ciuda declarațiilor demagogice ale tuturor politicienilor români, România nu creează nimic, acești oameni ajută mai mult țara fiind afară, decât înăuntru”, zice Dâncu.
- Datorită acestor oameni noi am suportat mai ușor criza, pentru că au venit miliarde de euro înapoi în țară, trimiși de ei;
- Pe de altă parte, aici nu aveau loc de muncă, deci au ușurat situația României în privința șomajului. „Vă dați seama cum ar fi fost România acum cu un șomaj de câteva milioane de oameni?”, se întreabă Dâncu;
- Fiind acolo nu împovărează sistemul de asistență socială aflat și așa în criză acum;
- Dacă s-ar întoarce masiv în țară, din nou am avea o problemă. Pentru că nu există suficiente locuri de muncă.
…. dar un prejudiciu de necalculat în viitor
Pe termen lung, totuși, prejudiciile se vor dovedi mai mari decât câștigurile momentane, e de părere Mirel Palada. Sociologii se referă în principal la dezechilibrele demografice. Pierderea acestui segment de populație contribuie la distrugerea echilibrul dintre generații prin faptul că ei trăiesc și procrează în altă țară.
„Declinul demografic va fi mai mare în viitor, dar pe de altă parte prognozele demografice nu s-au adeverit niciodată. Și degeaba ai mulți oameni dacă sunt săraci”, spune Vasile Dâncu.
- Vom avea o populație din ce în ce mai bătrână, pe care nu mai are cine s-o susțină, generațiile care vin din urmă fiind împuținate și de emigrație și de scăderea natalității;
- Pierdem la sistemul de pensii. Acești oameni contribuie la sistemele de pensii ale altora. Dar și dacă ar fi fost aici tot n-ar fi contribuit, dacă ar fi fost șomeri;
- Ne va fi și mai greu să acoperim diferența dintre România și restul statelor europene dezvoltate, „i-am fi prins din urmă dacă aceșți oameni ar fi lucrat pentru noi și nu pentru Italia sau Spania”, spune Palada.
Scenariul 1 – Sociologul Marian Preda: Miza pe resursele interne şi pe o piaţă a muncii atractivă
Marian Preda crede că soluția vine tot din interior. „În primul rând economia să se pună pe picioare și să apară locuri de muncă plătite decent, condiții bune de viață, astfel încât emigrații să dorească să se întoarcă. Oricine ar vrea să se întoarcă acasă dacă ar găsi un loc de muncă plătit cât de cât comparativ cu ce are dincolo, și să aibă condiții de viață similare ca în țara în care a emigrat”, spune Preda.
El mai adaugă la asta o politică demografică de încurajare a natalității, prin îmbunătățirea condițiilor de trai pentru tinerele familii, astfel încât acestea să se simtă în siguranță și să facă copii. „În anii comunismului România și-a propus să fie o țară centrată pe copii. Acum e centrată pe pensionari. Rata sărăciei e mai mare de patru ori la tineri și copii decât la persoanele de peste 60 de ani” explică Marian Preda.
De ce nu se iau aceste măsuri propuse de Marian Preda, și care de altfel sunt enunțate și în Raportul Comisiei Prezidențiale pentru pentru Analiza Riscurilor Sociale şi Demografice din România?
Tot Preda răspunde, de pe poziția de fost președinte al Comisiei prezidenţiale: „E un mix de interese. Sunt atât de mulți cei care au ieșit la pensie și vor pensii mari fără să se gândească la preț, încât toate campaniile electorale sunt centrate pe acest segment. Decizia e în continuare în mâna celor de vârsta pensionării și ei vor să-și păstreze privilegiile. Când puterea va trece în mâinile celor mai tineri se va găsi un echilibru. Deciziile trebuie luate de oameni curajoși, care să fie dispuși să-și sacrifice mandatul sau chiar rezultatul în alegeri al partidului, dar să salveze viitorul României”.
Preda consideră că până la încurajarea imigrației România ar trebui să epuizeze resursele interne pentru relansarea economică:
- România încă mai are destulă populație activă nevalorificată, ținută înactivă cu ajutoare sociale.
- Mai sunt chiar pensionari tineri care muncesc la negru.
- Apoi trebuie create locuri de muncă în domenii atractive pentru ca aceia care sunt afară să dorească să se întoarcă.
- Și abia apoi să încurajăm imigrația. Din Republica Moldova au venit deja mulți. „Dacă vom face locuri de muncă atractive vor putea veni chiar și din America Latină, nu trebuie neapărat să ne gândim la Asia și Africa. Dar trebuie să fim atractivi”, conchide Preda.
Scenariul 2 – Sociologul Vasile Dâncu: România să-și facă o strategie de dezvoltare
Vasile Dâncu spune că România nu va reuși să găsească soluția pentru ieșirea din impas dacă nu-și structurează o strategie clară de dezvoltare pe termen lung.
„Să știe concret pe ce resurse se bazează și ce vrea să facă în viitor cu ele. Or noi nu avem așa ceva, nimeni nu a făcut o strategie a României până acum. Pentru că toată clasa politică a fost preocupată doar să câștige alegerile. Acel plan Național de Dezvoltare a României nu reprezintă o strategie națională, ci un plan de compatibilizare cu Europa. Noi nu știm ce vrem să fim peste 20 de ani și cum să ajungem acolo”, spune Dâncu.
El vede această Strategie ca rezultat al muncii de doi-trei ani a unui colectiv de academicieni, girat de politicieni, dar neconfiscat în scop electoral.
Ce stă în calea acestei strategii? Dâncu spune că momentan e criza mondială, dar nici apetența politicienilor nu există: „Acest proiect de strategie s-ar putea face dacă cineva ar fi interesat de viitorul României nu doar ca să câștige alegerile”.
Dâncu admite că la un moment dat România va trebui să se bazeze și pe imigranți, chiar veniți din bazine necompatibile cultural cu noi. După moldovenii veniți de peste Prut și africanii care au studiat în România și au rămas aici, încurajarea imigraţiei va fi o rezolvare, dar nu una fericită.
„Din păcate imigrația aduce cu sine conflicte, incompatibilități culturale, delincvență. O migrație masivă poate creea ceea ce s-a întâmplat la Londra, la Paris, suburbiile vor fi populate cu imigranți ai căror copii se vor adapta cel mai greu, și devin o forță în sectorul respectiv. Când societatea se schimbă prea rapid și se produce masiv migrația, apar conflicte. Pentru că nu vorbim de o migrație a oamenilor educați, cu studii superioare, care indiferent unde în lume au o bază comună, vorbim de imigranți care într-o primă facă completează necesarul de forță de muncă în sectoarele de care populația autohtonă se ferește”, spune Dâncu.
Scenariul 3 – Sociologul Mirel Palada: Imigrația controlată și inițiativa privată vor reporni România
Mirel Palada nu crede în intervenția providențială a politicului, ci mai degrabă în imigrația controlată. El spune că e greu de crezut că emigrații noştri se vor mai întoarce acasă, după un număr de ani în care își vor fi făcut peste hotare un rost, casă, familie, copiii lor vor fi asimilați în acele țări, iar ei treptat vor pierde legăturile emoționale cu țara.
„Vor rămâne în sufletul lor niște români, așa cum și italienii din America au rămas italieni, vor mânca mici, vor cânta românește, dar și-au făcut viitorul acolo. La 50 și ceva de ani nu-ți mai arde să te muți cu casă cu tot înapoi în țară. Să te muţi pentru ce?”.
Nici în stimularea natalității nu crede Palada, care amintește că niciuna dintre posibilele soluții nu e viabilă:
- prin bani stimulezi doar populația săracă să facă copii, și în special țiganii
- prin creșterea nivelului de trai natalitatea nu crește neapărat, pentru că oamenii devin mai hedoniști, mai egoiști, cu cât au mai mulți bani au alte aspirații și nu mai sunt dispuși să facă sacrificiile pe care le implică un copil
Prin urmare, singura cale de a crește „intrările” într-o țară pare imigrația. Palada spune că toate țările au o strategie în acest domeniu: americanii au încurajat imigrația europeană, în detrimentul mexicanilor, pe care nu i-au dorit, vest-europenii au încurajat imigrația din Europa de est, dar au și probleme cu imigrația din lumea arabă, asiatică și africană.
„România va avea și ea o astfel de strategie în momentul în care va fi silită să echilibreze balanța demografică între populația activă și cea asistată”, spune Palada.
Aparent România a pierdut startul și în acest context. Singurele bazine demografice din care mai poate primi imigranți România sunt cele incompatibile cultural cu Europa. Palada crede că oamenii care vor dori să vină chiar și în România, așa cum va fi ea, decalată față de restul Europei, vor fi cei din lumea arabă, musulmană, din India, Africa și eventual China. Alungați de sărăcie și de lipsa apei. Pe ultimul loc ar fi Turcia, și lumea slavă din apropierea granițelor din nord-est.
El spune că oamenii nu ar trebui să aștepte prea mult de la clasa politică, pentru că repornirea motorului, chiar și fără cei emigrați, stă în mâinile sectorului privat: „E loc destul pentru inițiative private. Sigur că ar fi bine să fie încurajate de stat, dar chiar și așa se pot crea locuri de muncă pentru populația tânără. Soluția este o dezvoltare fie ignorând clasa politcă, fie în contra ei. Uitați-vă la Belgia, de doi ani nu are guvern, și totuși merge foarte bine”.
Scenariul pentru următorii 10-20 de ani, însă, nu e prea revoluționar, în viziunea lui Mirel Palada. El e aproape sigur că în contextul dezvoltării Uniunii statelor europene, România va ajunge un stat marginal, într-o stare de băltire, precum statele americane din sud. „Sau ca Brăila. Pentru că România va fi un județ al Europei. Brăila a cunoscut cândva o perioadă înfloritoare, când era port. Acum e o tristețe acolo. Așa va fi România. Vom bălti. Băltirea nu înseamnă moarte, dar nici bine nu ne va fi, că nu mai avem motorul”.
Câți au plecat, câți au venit. România ar putea primi 200-300.000 de muncitori străini
Conform datelor Organizației Internaționale pentru Migrație, (OIM) România are 21,2 milioane de locuitori și o rată a migrației de 1,9 la mie înregistrată în perioada 2005-2010. Imigrația în 2010 a fost de doar 0,6%
Migrația românilor în afară s-a petrecut în trei mari etape, după 1989:
– între 1990-1995 – a fost de 3 plecați la mia de locuitori, către Israel, Turcia, Italia, Ungaria și Germania
– între 1996-2001 rata de emigrare a fost de 7 la mia de locuitori, cu destinația Spania, SUA și Canada
– între 2001-2006 s-a înregistrat un val uriaș de emigrare, de 28 de emigrați la mia de locuitori, către Italia (40% din toată forța de muncă migrată), Spania (18%), Germania (5%), Ungaria (5%) și Israel (6%).
România nu este ceea ce se cheamă o țară de destinație pentru imigranți, încă. A devenit mai atractivă după ce a intrat în UE, și a cunoscut în perioada de boom economic o deschidere a pieței muncii, manifestată în special de antreprenorii privați.
Comisia Națională de Prognoză estima în 2010 că pentru 2013-2015 România ar putea primi aproximativ 200.000-300.000 de muncitori străini pe piața muncii. Greu de atins această cifră în condițiile în care Oficiul Român pentru Migrație spunea că la 31 martie 2011 pe teritoriul României se află oficial numai 59.870 de „terți”, o cifră constantă în ultimii ani.
Citeşte şi comentariile a doi jurnalişti, de orientări politice (stânga şi dreapta) asumate:
Urmărește-ne pe Google News
10 răspunsuri
Domnule Dancu, ma dezamagiti! Cu asemenea discurs v-ar primi in Lega Nord a lui Bossi de maine. Fiind sociolog ar trebui sa stiti ( si sunt sigur ca stiti) ca din 2 milioane de romani nu au cum sa fie majoritatea hoti. Acestia nici macar nu sunt o minoritate semnificativa. Problema e ca, din munca cinstita, unul care are un salariu normal de muncitor in Italia sau Spania, traieste binisor acolo, dar nu are cum sa adune destul de multi bani pentru a face in cativa ani o mica afacere in Romania. Eventual isi face o casa. Aici ar trebui sa intervina statul, sa garanteze niste credite pentru mici afaceri, sa-si tina o vreme „organele” mai deoparte, sa nu navaleasca din prima zi dupa spaga si multe alte „chestii”.
Nu m-am hotarit care scenariu sa fie mai ok din coltul meu.
In stare de baltire sintem deja. Eram si inainte de criza. De fapt, in tara asta in care totul este de facut, noi platim de la buget oamenii ca sa nu munceasca cel putin din ’90 incoace. Si astea nu intra la ajutor social. Cazul social e al aceluia care din varii motive nu s-ar descurca neajutat. Statul roman a „ajutat” cu sila milioane de oameni din ’90 incoace ca sa leneveasca si sa nu mai stie nimic, pentru ca statul roman, indiferent cine l-a „pastorit”, a stabilit ca prostii si flaminzii sint mai usor de condus. Statul roman nu vrea nimic, pentru ca n-a fost si nu este in stare sa gestioneze situatiile dinamice, ci numai baltile. Statului roman ii convine ca nu se intimpla nimic, sta calare pe acest nimic, si totul este gestionabil si previzibil. Statul roman s-ar rupe pe el de frica daca lucrurile ar incepe sa se miste.
Afaceri private? Care ar fi alea, in Romania, altele decit plantatiile de sclavi deschise de straini, unele adevarate tiganii, al caror unic atu este calitatea de „low cost”? Plantatiile n-au scos pe nimeni altcineva din balta decit pe arendasii lor.
Dancu are dreptate, intoarcerea emigrantilor nu ar fi de dorit. De dansul. nu de altceca dar multi mai tinem minte ce sleahta a fost instrumentala, si mai este inca sub siglele diverselor partide dar originand din unul singur, in crearea situatiei care ne-a facut sa ne luam lunea in cap. Si poate se lasa cu penal. In plus, daca vin sociologi cu practica de afara, dintre cei de mai sus numai Palada ramane in competitie, ceilalti se apuca de condus taxiuri. Atunci va avea si Dancu posibilitatea sa epateze militienii de la trafic cu ubeprofesionalismul sau de mucava, si sa explice pasagerilor care-i treaba cu strory-tellingul.
Turambar, idiotule! Belgia a avut în ăia doi ani, guvern! Cu puteri limitate, e drept! Dar Belgia are administraţie, mai mult sau mai puţin politizată, care şi-a văzut de treaba ei, pentru că există reguli clare! Nu mai băgaţi oamenilor în cap ideea că doar clasa politică e vinovată! Vi se pare că ideile voastre sunt nişte capodopere? Ce vreţi? Să neteziţi calea unui nou totalitarism? Tâmpiţilor!
Cica eu fac parte dintre decretei 🙂 Chiar nu m-am gandit niciodata la asta. Da natalitatea o sa reprezinte o problema mare in viitor.
Problema pentru cine? Toate tarile vest-europene au scaderea populatiei si nu se plange nimeni de saracie, din contra sunt acceptati imigranti din restul lumii. Din punctul meu de vedere, problema e *cresterea* populatiei in contextul in care resursele sunt limitate (planeta e rotunda nu plata intinsa la infinit, vezi si „peak-oil” etc.)
Este ca la somaj, peste 10% este o cifra *mare*, nu mica, asa cum crede autorul fata de cei 2,5-3 milioane de romani care sunt nevoiti sa munceasca in strainatate, pentruca in Romania salariile au un nivel mult prea mic fata de productivitatea muncii in comparatie cu tarile din vest (vezi un alt articol de pe acelasi site).