2 iulie, 2019

În următorii zece ani, 600.000 de locuri de muncă din România vor fi afectate de transformarea digitală generată de noile tehnologii, relevă raportul PwC’s Workforce Disruption Index.

În următorul deceniu vor fi create 325.000 de noi locuri de muncă, în timp ce pentru alte 275.000 de joburi lucrătorii trebuie să-și îmbunătățească abilitățile digitale întrucât automatizarea și introducerea inteligenței artificiale vor elimina treptat activitățile repetitive.

”Raportul prezintă în premieră pentru România potențialul impact al noilor tehnologii asupra locurilor de muncă, fiind foarte util pentru cei preocupați de modul în care transformarea digitală va reconfigura modelele de afaceri, anumite industrii și chiar economia țării. Cea mai importantă observație este că dezvoltarea abilităților digitale ale angajaților devine vitală și că, totodată, trebuie încurajate parteneriatele cu instituțiile guvernamentale pentru a căuta zone de interes comun, cum ar fi infrastructura, educația sau sănătatea, în care e nevoie de investiții pentru a stimula adoptarea noilor tehnologii. În lipsa investițiilor, nu pot apărea noi locuri de muncă în sectoare esențiale. Mai mult, în cazul economiilor vulnerabile la automatizare și la schimbarea modelelor de afaceri, există riscul destul de mare ca unele locuri de muncă să dispară. Prin urmare, preocuparea pentru educație și recalificare, inclusiv a guvernelor, poate să atenueze presiunea asupra persoanelor cu abilități care vor fi tot mai puțin cerute pe piața muncii în viitor”, spune Ionuț Sas, Partener PwC România.


Principalele concluzii ale raportului pentru România:

  • 600.000 de locuri de muncă vor resimți impactul noilor tehnologii în România. Pentru menținerea, respectiv crearea lor fiind necesară o strategie în domeniile inovării și digitalizării.
  • Inovarea și digitalizarea vor contribui la eficientizarea proceselor, dar impun și aplicarea unor strategii de îmbunătățire a abilităților digitale ale lucrătorilor.
  • Cele 600.000 de locuri de muncă pot aduce o contribuție la creșterea Produsului Intern Brut (PIB) al României de 66 miliarde dolari, până în anul 2029.
  • În industria manufacturieră, agricultură și utilități, locurile de muncă au cea mai mare probabilitate de a fi înlocuite, având în vedere că aceste sectoare nu folosesc, în prezent, tehnologie și automatizare. În aceste sectoare va fi nevoie de îmbunătățirea abilităților digitale ale angajaților.
  • Noile tehnologii vor genera noi locuri de muncă în special în domeniile: sănătate, educație sau servicii financiare.

“Schimbările sociale, economice, culturale și tehnologice au un impact asupra fiecărei industrii și ocupațiilor. În acest context, raportul PwC reprezintă un punct de plecare pentru organizațiile care vor să obțină un avantaj competitiv și să analizeze perspectivele pentru industria lor, precum și modul în care pot reacționa la schimbare. De exemplu, companiile care depind de costurile scăzute cu forța de muncă, cum ar fi cele din industria prelucrătoare, pot începe să se reorganizeze intern, să își adapteze procesele și să investească în dezvoltarea abilităților digitale ale angajaților pentru a face față obiectivelor pe termen lung”, explică Oana Munteanu, Senior Manager PwC România.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: