8 decembrie, 2014

NATO recurge la noi arme în încercarea de a lupta contra războiului informaţional dus de Rusia, la fel de periculos ca şi spionajul şi războiul clasic, consideră decidenţii occidentali, citaţi de Financiar Times.

„Rusia foloseşte informaţia ca pe o armă în această criză, spune James Appathurai, responsabil de afaceri politice în cadrul Alianţei. „Iar asta are impact profund asupra electoratului nostru, efecte asupra politicilor”, afirmă acesta.

Serviciile de spionaj occidentale constată o retorică alarmantă anti-NATO şi antieuropeană în media rusă. Kremlinul a fost foarte abil în a genera îndoilei la nivel internaţional referitoare la implicarea sa în situaţia din Ucraina şi la sprijinul acordat separatiştilor proruşi.

Temerile oficialilor NATO şi ai decidenţilor occidentali, scrie Financial Times, sunt că întreaga campanie informaţională şi de imagine a Rusiei ar putea dezbina oricum fragilul consens european privind menţinerea unor sancţiuni dure împotriva Moscovei, pentru implicarea sa în ţara vecină.

În Germania, de exemplu, Angela Merkel se confruntă deja cu o facţiune considerabilă favorabilă lui Vladimir Putin, din motive de afaceri sau chiar istorice. În plus, multe dintre fostele ţări comuniste par vulnerabile în faţa eforturilor Kremlinului de a sădi dezacord în interiorul UE.

„Războiul informaţional este vârful de lance a tot ceea ce face Rusia”, spune Jonathan Eyal, directorul internţaional al think-tank-ului Royal United Services Institute, citat de FT. Acesta explică faptul că analiştii NATO ştiu că Vladinmir Putin nu e nebun şi nu se avântă într-un conflict clasic, deschis, trimitând, de pildă, tancuri în ţările baltice. „Însă arma sa este propaganda pe termen lung”, afirmă analistul.

Potrivit publicaţiei britanice, delegaţii la nivel înalt din Europa se întâlnesc la sediul central al NATO de la Bruxelles şi în capitalele statelor aliate pentru a discuta această problemă. Şi au găsit deja nişte soluţii sau contemplă altele: una dintre ele puse deja în practică sunt filmuleţe produse şi postate pe Youtube care să demonteze propaganda rusă.

O altă idee vehiculată a fost aceea de a reînvia fantome ale războiului rece, precum Departamentul de Cercetare a Informaţiei, care a existat în Foreign Office. Acesta dăddea jurnaliştilor informaţii pentru articole despre fărădelegile societicilor. Însă instituţia a fost închisă în 1977.

FT susţine că şi guvernele specializate în kremlinologie sunt prinse pe picior greşit de această ameninţare atipică. Recenta expansiune a postului Russia Today în Marea Britanie a suscitat o serie de discuţii privind securitatea naţională în cercurile guvernamentale.

Armele NATO

Propagandei nu trebuie să i se răspundă cu propagandă, a spus Oana Lungescu, purtătorul de cuvânt al NATO. Şi totuşi, Alianţa ia măsuri să contracareze această tehnică de război hibrid.

NATO a înfiinţat un portal numit „clarificarea situaţiei (setting the record straight)”, în limbile rusă, ucraineană, engleză şi franceză, care conţine documente, declaraţii, video şi fotografii. O secţiune inventariază 25 de mituri despre alianţă şi dărâmarea acestora.

O altă secţiune cuprinde linkuri la toate poziţiile NATO – conferinţe de presă, discursuri, sesdiuni de întrebări şi răspunsuri – referitoare la Ucraina şi Rusia făcute începând cu luna februarie.

Şi cel mai important, NATO a început să îşi coordoneze mesajele între membri săi, a spus un oficial, citat de FT. Poziţiile comune sunt acum trimise echipelor de comunicare din ministerele de externe ale statelor Alianţei, pentru a le da presei atunci când este solicitată o poziţie.

Nu în ultimul rând, cu puţin înainte de summit-ul NATO din Ţara Galilor a fost deschis centru de excelenţă pentru comunicaţii strategice de la Riga, al cărui scop este decriptarea ideilor propagandistice şi cercetarea lor.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. / „Războiul informaţional este vârful de lance a tot ceea ce face Rusia”, spune Jonathan Eyal, directorul internţaional al think-tank-ului Royal United Services Institute, citat de FT. Acesta explică faptul că analiştii NATO ştiu că Vladinmir Putin nu e nebun şi nu se avântă într-un conflict clasic, deschis, trimitând, de pildă, tancuri în ţările baltice. „Însă arma sa este propaganda pe termen lung”, afirmă analistul./

    „Pe cine nu lasi sa moara nu te lasa sa traiesti”. Mai bine mai tarziu decat niciodata. Disidentii si detinutii politici din toate tarile foste comuniste au tras inca din anii `90 semnale de alarma cu privire la aceasta situatie, dar acestea au fost ignorate in tarile respective si cu atat mai mult de UE si NATO. Cauzele generale ale acestei situatii sunt lipsa unui proces european al comunismului inclusiv declararea KGB si a fostelor politii politice drept institutii criminale ( aici Rusia ar fi avut un loc de frunte) si nereformarea completa a serviciilor secrete din tarile foste comuniste. Pretul platit a fost infiintarea Serviciului Secret al UE care consfinteste aceasta situatie de fapt.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: