27 martie, 2022

Administraţia Joe Biden va propune creşterea impozitării celor mai bogaţi americani, potrivit proiectului de buget pe 2023, care ar urma să fie prezentat luni, afirmă surse citate de presa internaţională, preluată de Agerpres.

Această propunere, intitulată “Impozitul pe venitul minim al miliardarilor”, i-ar viza pe cei aproximativ 700 de americani cei mai bogaţi prin stabilirea unei cote minime de impozitare de 20% pentru veniturile de peste 100 de milioane de dolari pe an.

“Impozitul minim pe venitul miliardarilor va asigura că cei mai bogaţi americani plătesc cel puţin 20% impozite pe toate veniturile lor”, se arată în textul Casei Albe, obţinut de jurnal.


“Cu acest impozit minim, americanii cei mai bogaţi nu vor mai fi supuşi unei cote de impozitare mai mici decât profesorii sau pompierii”, a adăugat Casa Albă.

Această nouă măsură, care trebuie aprobată de Congres pentru a fi aplicată, ar putea aduce până la 360 de miliarde de dolari noi venituri pe parcursul a zece ani.

Un studiu precedent al administraţiei americane afirmase în toamnă că 400 de familii de miliardari au plătit în medie doar 8,2% în impozite pe venitul lor între 2010 şi 2018, o cotă adesea cu mult sub ce a numeroase gospodării americane.

Acest proiect al Casei Albe, în contextul în care impozitarea celor mai bogaţi a fost una dintre principalele promisiuni ale democraţilor în cursul campaniei prezidenţiale din 2020, ar putea schimba radical fişa fiscală a miliardarilor americani.


Elon Musk (foto dreapta), fondatorul Tesla şi cel mai bogat om din lume, ar trebui să plătească, spre exemplu, 50 de miliarde de dolari în plus, iar fondatorul Amazon, Jeff Bezos, 35 de miliarde de dolari, potrivit calculelor economistului Gabriel Zucman, de la Universitatea Berkeley din California.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: