Proiectele legilor Justiției și ale Codurilor penale au fost trimise Comisiei Europene, spre consultare, în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare, a anunțat luni Ministerul Justiției.
Definitivarea proiectelor noilor legi ale Justiţiei și modificarea Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală reprezintă obiective ale MCV pe Justiție, dar și ținte asumate prin PNRR.
Potrivit angajamentelor asumate prin PNRR, intrarea în vigoare a modificărilor la legile Justiției are termen 30 iunie 2023, iar noile Coduri penale 31 decembrie 2022.
Conform unui comunicat al MJ, proiectele Legilor Justiției au fost puse în dezbatere în septembrie 2020 și au parcurs o dezbatere publică de mai multe luni de zile, încheiată în primăvara anului 2021. Promovate inițial de Ministerul Justiției spre avizarea CSM în 2021, aprobarea de către guvern și, ulterior, adoptarea de către Parlament, procesul a rămas nefinalizat la mijlocul anului 2021.
Ministerul Justiției anunță că a reluat procesul de promovare în decembrie 2021, integrând unele propuneri și soluții primite în dezbaterea publică care a avut loc pe parcursul anului 2021 și finalizând proiectele, inclusiv versiunile în limba engleză, la sfârșitul lunii martie – începutul lunii aprilie 2022, ținând cont și de recentele decizii ale CJUE.
„Proiectele au făcut obiectul discuțiilor dintre delegația Comisiei Europene privind evaluarea PNRR, precum și delegația Comisiei Europene din cadrul mecanismului <Rule of Law>, pe de o parte, și delegația Ministerului Justiției, condusă de ministrul Justiției, în două sesiuni de lucru care au avut loc la începutul lunii aprilie”, se arată în comunicat.
În ceea ce privește procesul de dezbatere publică asupra legilor de modificare a Codului penal, respectiv a Codului de procedură penală, acesta s-a încheiat în cursul anului 2021, fără ca proiectele să mai fie promovate în guvern și, ulterior, în Parlament.
Un răspuns
Daca masura este sincera si nu numai formala, se respecta prevederile angajamentelor asumate prin PNRR: intrarea în vigoare a modificărilor la legile Justiției are termen 30 iunie 2023, iar noile Coduri penale 31 decembrie 2022.
De urmarit daca se includ observatiile venite de la Comisie.