duminică

28 aprilie, 2024

7 februarie, 2022

Fermierii vor putea achiziționa terenuri agricole cu ajutorul creditelor garantate de state din cadrul programului Rural Invest, care ar urma să fie demarat în acest an, a anunțat ministrul Agriculturii Adrian Chesnoiu, duminică.

Acesta face parte dintr-o serie de patru noi programe guvernamentale, anunțate recent de autorități.

”Se încadrează în sfera celor patru programe pe care noi le-am gândit încă înainte de a intra la guvernare, împreună cu Consiliul Naţional al IMM şi în cazul nostru cu fermierii români, vizează acordarea unor garanţii de stat în valoare de până la 50% din creditul pe care fermierii îl accesează”, a anunțat ministrul Agriculturii, citat de News.ro.


Rural Invest este destinat IMM-urilor care desfășoară activitatea de producție în mediul rural și urban mic, potrivit datelor comunicate anterior de autorități.
Acesta va susține refinanțarea creditelor fermierilor și agricultorilor, achiziția de terenuri agricole, retehnologizarea și automatizarea, certificatele de depozit, piscicultura, acvacultura și industria alimentara.

Programul ar urma să aibă atașată și o schemă de ajutor de stat, cu o componentă de grant, de 10% din valoarea finanțării, precum și o perioadă de subvenționarea a dobânzilor și comisioanelor.

”Un element central în viziunea noastră despre ceea ce trebuie să se întâmple în agricultura românească este să integrăm producția primară, cerealele, din sectorul vegetal, în zootehnie, în procesarea acestor materii prime ca să producem valoare adăugată, să nu se mai înregistreze un dezechilibru între exportul de cereale și importul de produse finite. Cum putem face asta? În primul rând să ajutăm industria alimentară să se retehnologizeze și să se automatizeze, de aceea avem schemele de garantare pentru IMM, dar și pentru marii procesatori care până acum au fost săriți din aceste scheme de sprijin. Un deziderat pe care l-am pus la punct cu fermierii și cei din industria alimentară este asigurarea independenței energetice a fermierilor și producătorilor români. Prin Rural Invest le putem asigura cofinanțarea pentru un astfel de program”, a mai spus Adrian Chesnoiu.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: