miercuri

17 iulie, 2024

programul innovation

29 octombrie, 2022

Programul Innovation are ca obiectiv sprijinirea invențiilor, a capacității de inovare și susținerea activităților de export ale IMM-urilor cu activitate în domeniile comerț și servicii.

Ce activități se finanțează prin Programul Innovation

În cadrul Programului Innovation pot fi finanțate activități constând în:

a) Stimularea exporturilor româneşti;
b) Susţinerea tranzacţiilor internaţionale şi a investiţiilor româneşti în străinătate;
c) Stimularea comerțului on-line și a digitalizării;
d) Retehnologizarea companiilor locale;
e) Achiziții de software și de certificate de e-commerce și de administrare a unei firme (de tip ERP);
f) Obținerea brevetelor de inovare privind produse, strategii, mediu, digitalizare.

Credite garantate de stat pentru IMM-uri


Prin Programul Innovation se acordă ajutoare de stat și credite garantate de stat. Creditele sunt garantate de Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (F.N.G.C.I.M.M.) și de Fondul Român de Contragarantare (F.R.C.).

Programul Innovation face parte din Programul IMM Invest Plus, în cadrul căruia se acordă facilități precum:

a) ajutor de stat sub formă de garanții, care acoperă în proporție de maximum 90% creditele acordate de către instituții de credit pentru realizarea investițiilor și/sau pentru susținerea activității curente, exclusiv dobânzile, comisioanele și spezele bancare, aferente creditului garantat;

b) ajutor de stat sub forma de grant, care acoperă integral valoarea comisionului de risc și a comisionului de administrare pe toată perioada de valabilitate a garanției acordate, dobânda aferentă creditelor/liniilor de credit pe perioadele prevăzute în procedurile de implementare a fiecărui program, precum și o componentă nerambursabilă de maximum 10% din valoarea finanțării garantate, după caz, în condițiile prevăzute în procedurile de implementare.

Ce facilități se acordă prin Programul Innovation


– se acordă garanții guvernamentale, de până la 80% din valoarea finanțărilor, IMM-urilor din domeniul cercetării-dezvoltării, precum și preponderent IMM-urilor care activează în industria exportatoare, nepoluantă, în vederea retehnologizării, pentru asigurarea lichidităților și finanțarea investițiilor;

– se acordă garanții guvernamentale în mod transparent și nediscriminatoriu de până la 80% din valoarea finanțărilor, în completarea granturilor acordate prin program, IMM-urilor cu activitate în domenii de comerț și servicii, cu cifra de afaceri mai mică de 1.000.000 de euro, pentru software certificat de e-commerce și de administrare a unei firme (de tip ERP).

programul innovation
Foto: Tumisu / pixabay.com

Cine sunt beneficiarii programului

Beneficiarii eligibili: IMM-uri, inclusiv start-up-uri, care îndeplinesc conditiile de eligibilitate în
cadrul programului/schemei de ajutor de stat.

Ce credite sunt eligibile prin Programul Innovation:

  • credite pentru realizarea de investiţii;
    şi/sau
  • unul sau mai multe credite/linii de credit pentru capital de lucru garantate de către stat, prin Ministerul Finanțelor, în procent de maximum 80% din valoarea finanţării, exclusiv dobânzile, comisioanele şi spezele bancare aferente creditului garantat.

Pentru creditele de investiţii, valoarea maximă a finanţării este de 5.000.000 de lei (aproximativ 1 milion de euro), iar pentru creditele/liniile de credit pentru finanţarea capitalului de lucru valoarea maximă a finanţării este de 2.000.000 de lei (circa 400.000 de euro).

Durata maximă a finanțărilor garantate

Durata maximă a finanțărilor garantate este de 120 de luni în cazul creditelor pentru investiţii şi de 60 de luni în cazul creditelor/liniilor de credit pentru capital de lucru. Creditele/liniile de credit pentru capitalul de lucru pot fi prelungite cu maximum 12 de luni, cu grafic de rambursare în această perioadă.

Perioada de grație, acordată exclusiv pentru creditele de investiții, va fi de maximum 24 de luni
pentru rambursarea principalului.

Granturi pentru IMM-uri prin Programul Innovation

Costurile aferente garanțiilor acordate în cadrul Programului vor consta în comisioanele de
administrare și de risc. Ele se suportă din schema de ajutor de stat asociată programului. Pentru anul 2022, comisionul de administrare este de 0,25%.

Grantul acordat întreprinderilor mici şi mijlocii, cu activitate în domenii de comerț și servicii, cu
cifra de afaceri mai mică de 1.000.000 de euro, pentru software certificat de e-commerce și de
administrare a unei firme (de tip ERP), este compus din:

  • dobânda pe 24 luni, calculată de la data primei trageri a creditului;
  • comisionul de risc și comisionul de administrare, calculate pe toată perioada de garantare;
  • 10% în cazul creditelor de investiții.

Bugetul programului în 2022

Pentru anul 2022, plafonul total al garanţiilor care pot fi acordate prin Programul Innovation este de 1 miliard de lei (circa 200 de milioane de euro).

Bugetul schemei de ajutor de stat este de 214.550.000 de lei, pentru un număr de 1.835 de beneficiari (43 de milioane de euro).

Foto: Tumisu / jarmoluk / pixabay.com

Vă recomandăm și:

Granturi IMM Recover. Primești până la 500.000 de euro pentru firma ta

Programul Garant Construct. 9 lucruri de știut dacă ai o firmă de construcții

Agro IMM Invest CAEN-uri eligibile. Lista completă a celor 84 de activități

IMM Invest Plus condiții. Ghid complet în 8 pași

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: