28 iulie, 2023

OMV Petrom a încheiat primul semestru al acestui an cu un profit net în scădere cu 80%, la 944 milioane de lei, comparativ cu rezultatul net de 4,646 miliarde lei consemnat în perioada similară a anului trecut, conform datelor financiare remise, vineri, Bursei de Valori Bucureşti.

Valoarea veniturilor din vânzări a scăzut cu 30% față de cea din S1 2022

În trimestrul II din acest an, OMV Petrom a raportat o pierdere de 537 milioane de lei, faţă de un profit net de 2,898 miliarde de lei în trimestrul II al anului trecut şi de 1,481 miliarde de lei în primul trimestru din 2023.

Valoarea veniturilor din vânzări consolidate de 17,864 miliarde de lei în perioada ianuarie- iunie 2023 a scăzut cu 30% comparativ cu perioada similară din 2022, influenţată negativ de preţuri mai mici ale mărfurilor şi de volume mai mici aferente vânzărilor de produse petroliere şi energie electrică, compensate doar parţial de volumele mai mari aferente vânzărilor de gaze naturale.


Vânzările din segmentul Rafinare şi Marketing au reprezentat 66% din totalul vânzărilor consolidate, vânzările din segmentul Gaze şi Energie – 33%, în timp ce vânzările din segmentul Explorare şi Producţie au reprezentat 0,2%.

Datorii totale în creștere, investiții substanțiale în exploatare și producție

Capitalurile proprii au scăzut la 39,114 miliarde de lei la 30 iunie 2023 comparativ cu 40,508 miliarde de lei la 31 decembrie 2022, în principal ca rezultat al distribuirii dividendelor de baza pentru anul financiar 2022 parţial contrabalansate de profitul net generat in primul semestru al anului 2023.

Datoriile totale la 30 iunie 2023 au crescut cu 1,551 miliarde de lei comparativ cu 31 decembrie 2022.

În primele şase luni ale acestui an, OMV Petrom a realizat investiţii de 2,393 miliarde de lei, cu 72% mai mari faţă de perioada similară a anului trecut, în special direcţionate către investiţiile din Explorare şi Producţie în valoare de 1,161 miliarde lei.

Grupul OMV Petrom avea 7.700 angajaţi la sfârşitul lunii iunie, în scădere cu 2% faţă de iunie 2022.

***


Articole recomandate:

Etichete: ,

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: