joi

9 mai, 2024

24 iunie, 2023

Născut la Sankt Petersburg, de unde provine și Vladimir Putin, Prigojin a fost cunoscut de multă vreme drept „bucătarul lui Putin”, cu referire la contarctele de catering derulate cu Kremlinul și care i-au adus milioane de dolari pe care i-a investit și au ajutat ulterior la finanțarea armatei private Wagner.

Potrivit Associated Press, Prigojin a petrecut 10 ani în închisoare în ultimii ani ai Uniunii Sovietice, dar nu a dezvăluit motivul. Politico spune că el a fost condamnat la nouă ani de închisoare pentru mai multe furturi și atacuri.

La finalul anilor 90, Prigojin a deschis un restaurant în Sankt Petersburg, iar afacerile sale cresc în paralel cu ascensiunea lui Vladimir Putin. Restaurantul lui devine unul dintre cele mai cunoscute din Sankt Petersburg, iar Putin își aducea aici foarte des invitații străini.


A devenit rapid unul dintre numeroșii abonați la contracte pe bani publici.

În 2018, consilierul special al Departamentului de Justiție al SUA i-a pus sub acuzare pe Prigojin și alți 12 cetățeni ruși pentru implicarea lor într-o fermă de troli, cunoscută sub numele de Agenția de Cercetare pe Internet, care a fost acuzată că a încercat să influențeze alegătorii americani la alegerile prezidențiale din 2016, scrie The Washington Post.

Cunoscută în jargonul rusesc ca „Trollii din Olgino”, este o companie rusească, cu sediul în Sankt Petersburg, care ia parte la operațiuni de influențare a mediului online în numele guvernului Rusiei.

Temuta armată privată Wagner

Gruparea de mercenari ruși a intrat în atenția internațională în 2014, la puțin timp după înființare, când membrii săi au sprijinit separatiștii pro-ruși din estul Ucrainei.


Inițial, era formată doar din veterani, dar Prigojin a angajat mercenari și foști condamnați.

Treptat, Putin a transformat Wagner în propria armată privată. A pompat și mai mulți bani și a folosit-o în toate țările pe care voia să le controleze.

De atunci, Gruparea Wagner a fost implicată în zone de conflict, inclusiv în Siria, Sudan, Mozambic și Republica Centrafricană.

Grupul de mercenari a luptat în până la 30 de țări și a fost acuzat de încălcări ale drepturilor omului și atrocități în aceste zone, luptătorii lui Prigojin fiind temuți pentru cruzimea lor.

Deși Moscova a negat întotdeauna orice legătură cu gruparea Wagner, dovezile contrare au fost numeroase și au indicat că Vladimir Putin s-a folosit de aceste trupe pentru a-și susține aliații totalitari din Orientul Mijlociu și mai ales Africa, unde gruparea controlează mai multe mine importante. În schimbul intervențiilor militare, gruparea Wagner a primit resurse extrem de prețioase, precum aur, petrol sau chiar uraniu.

Regimul de la Kremlin i-a pus la dispoziție lui Prigojin facilitățile Ministerului Apărării și chiar ofițeri de specialitate, pentru pregătirea trupelor private ale acestuia și transformarea lor în trupe de elită.

Wagner este „în mod aparent o unitate privată, dar funcționează de fapt ca un împuternicit al Kremlinului,” a afirmat Justyna Gudzowska, un fost oficial de la Departamentul Trezoreriei, în timpul unei audieri a Comisiei Helsinki.

Gudzowska, actualul director al Departamentului de finanțării ilicite la organizația de investigație The Sentry, a spus că organizația sa a descoperit că Wagner a cheltuit bani în Republica Centrafircană pentru „propagandă sofisticată, în stil hollywoodian, care glorifică Rusia.”

Acest lucru „indică în mod clar că grupul nu este acolo doar pentru prada economică, ci și pentru a proiecta puterea Rusiei în străinătate,” a declarat experta.

Jurnaliștii americani au vorbit despre presupusele atrocități comise de Grupul Wagner, care alcătuiesc o listă lungă și brutală. În Ucraina, unitatea Wagner este acuzată că a folosit tactica atacurilor în valuri pentru a copleși pozițiile din prima linie ale ucrainienilor, utilizând recruți – mulți dintre ei foști deținuți – drept „carne de tun.”

Forțele Wagner sunt, de asemenea, acuzate că au comis violuri, au torturat și masacrat civili în localitatea ucraineană Bucea, în martie 2022.

Gudzowska a declarat în fața Congresului SUA că, în țările din Africa, „Wagner vizează civilii” și a spus că forțele Wagner și soldații din Africa Centrală antrenați de unitatea de mercenari folosesc teroarea ca armă împotriva populației civile.

„(Membrii Wagner) au comis violuri în masă, torturi, au recurs la dispariții forțate și dislocarea populației și au ucis mii de civili,” a spus Gudzowska.

”Şoigu! Gherasimov! Unde sunt c**** sunt muniţiile?”

Evgheni Prigojin a anunțat vineri, brusc şi dramatic, că forţele sale vor părăsi oraşul ucrainean Bahmut, pe care încearcă să îl captureze din vara anului trecut.

Anunțul apare după ce anterior Prigojin a postat un videoclip violent ca imagine şi limbaj în care îi acuza pe şefii armatei regulate ruse că nu i-au furnizat munţie şi că sunt responsabili pentru moartea a zeci de luptători ai săi.

„Declar în numele luptătorilor Wagner, în numele comandamentului Wagner, că la 10 mai 2023 suntem obligaţi să transferăm poziţiile din aşezarea Bahmut către unităţile Ministerului Apărării şi să retragem ceea ce a mai rămas din Wagner în taberele logistice pentru a ne obloji rănile. Retrag unităţile Wagner din Bahmut pentru că în lipsa muniţiilor, sunt condamnate să piară fără sens”, a anunțat Evgheni Prigojin.

Anterior, șeful Wagner a acuzat din nou conducerea armatei ruse că refuză să-i livreze muniţii. Într-o înregistrare extrem de dură, el a filmat zeci de cadavre ale mercenarilor săi şi, folosind un limbaj injurios, se adresează direct ministrului rus al apărării, Serghei Şoigu, şi şefului Statului Major, Valeri Gherasimov, care comandă operaţiunile din Ucraina.

„Şoigu! Gherasimov! Unde sunt c**** sunt muniţiile?”, strigă şeful Wagner, vituperând la adresa conducerii armatei ruse: „Uitaţi-vă la ei, ticăloşilor (…) vă odihniţi în cluburi scumpe (…) copiii voştri fac videoclipuri pe YouTube (…) credeţi că aveţi dreptul să dispuneţi de vieţile lor?”, ţipă el.

„Au venit aici ca voluntari şi au murit pentru ca voi să vă îndopaţi în birourile voastre”, acuză oligarhul care a făcut avere graţie contractelor de catering pe care le-a avut cândva cu armata rusă.

Relaţiile dintre Progojin şi Kremlin erau tensionate de mai multe luni.

În februarie, şeful grupului paramilitar lansase acuzaţii de „trădare” împotriva liderilor armatei ruse. Într-o înregistrare audio publicată de serviciul său de presă, el a fost auzit îndemnându-i pe ruşi să facă presiuni asupra armatei pentru a le furniza muniţie oamenilor săi.

****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: