vineri

19 aprilie, 2024

10 decembrie, 2021

UE urmează să sancționeze opt persoane și patru entități legate de contractorul militar privat rus Wagner, conform proiectelor de documente consultate de Politico.

Gruparea de mercenari ruși a intrat în atenția internațională în 2014, când memri săi au sprijinit separatiștii pro-ruși din estul Ucrainei. De atunci, Gruparea Wagner a fost implicată în zone de conflict, inclusiv în Siria, Sudan, Mozambic și Republica Centrafricană.

Oficialii occidentali consideră că grupul are o strânsă legătură cu aparatul de securitate rus, deși Moscova a negat întotdeauna orice legătură cu acesta.


Decizia UE vine pe fondul escaladării tensiunilor dintre Moscova și Occident, Rusia masând zeci de mii de militari aproape de granița cu Ucraina.

Miniștrii de externe ai UE și-au instruit luna trecută oficialii să pregătească sancțiuni împotriva Grupului Wagner, iar documentele arată că proiectul de decizie a fost finalizat. Miniștrii de externe sunt așteptați să aprobe măsurile, care includ interdicții de călătorie și înghețarea activelor, în cadrul unei întâlniri de luni, săptămâna viitoare.

Reacția Kremlin, un barometru

Grupul Wagner urmează să fie sancționat pentru activități desfășurate în Ucraina, Libia și Siria, precum și pentru încălcări ale drepturilor omului, potrivit celor aproape 40 de pagini ale proiectului.

Diplomații UE spun că se așteaptă la o reacție din partea Moscovei, recție care nu poate fi relativ vagă din cauza faptului că Moscova a negat permanent orice legătură cu Wagner, iar o reacție severă ar submina total aceste dezmințiri.


Potrivit Politico, Franța a fost forța motrice din spatele deciziei de sancționare a Grupului Wagner, din cauza îngrijorării cu privire la activitățile grupului în Africa.

Acuzațiile aduse Grupului Wagner

Lista persoanelor care urmează să fie sancționate include mercenari și foști membri ai aparatului de securitate rus implicați în grup. Aceștia sunt acuzați de infracțiuni, inclusiv „tortură și execuții și crime extrajudiciare, sumare sau arbitrare” și sunt toți cetățeni ruși.

Trei dintre ruși și o entitate urmează să fie vizați de un mecanism de sancțiuni pentru drepturile omului introdus de UE anul trecut. Măsura a fost deja folosită pentru a viza patru oficiali ruși acuzați de încălcarea drepturilor din cauza încarcerării liderului opoziției Alexei Navalny și alți doi oficiali ruși acuzați de persecutarea persoanelor LGBTQ+ în regiunea de sud a Rusiei, Cecenia.

Trei mercenari Wagner urmează să fie sancționați pentru activitate în Ucraina. Unul dintre documentele UE spune că aceștia „sprijineau acțiuni și au implementat politici care au subminat sau amenințat integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei”.

În ceea ce privește activitățile din Siria, documentele arată că Wagner „oferă o contribuție crucială la eforturile de război ale lui Bashar al-Assad” și „în special prin antrenarea și conducerea forțelor siriene și a milițiilor afiliate regimului”.

Consiliul UE „consideră că două persoane implicate în operațiunile militare ale grupului Wagner în Siria, precum și trei companii care beneficiază și susțin regimul sirian” ar trebui sancționate.

Cele trei companii sunt toate rusești, două au sediul la Moscova și toate sunt implicate în sectoarele gazelor și petrolului. Una dintre companii este descrisă în mod explicit drept „un paravan pentru Wagner Group”.

Un alt mercenar rus este descris ca „implicat în acte care amenință pacea, securitatea sau stabilitatea Libiei și care are legături strânse, inclusiv din punct de vedere financiar, cu Grupul Wagner”.

Politico a precizat că nu numește persoanele sau organizațiile care urmează să fie vizate de sancțiuni pentru a proteja sursa documentelor.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: