Preşedintele Klaus Iohannis a trimis joi CCR o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar.
Parlamentul României a transmis, la data de 17 februarie 2018, Președintelui României, în vederea promulgării, Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 7/2006 privind statutul funcționarului public parlamentar.
Argumentele președintelui în cele ce urmează:
”Considerăm că, atât prin modul în care a fost adoptată, cât și prin conținutul normativ, această lege încalcă prevederile art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (1) și art. 61 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 75 alin. (3) din Constituție, pentru motivele expuse în cele ce urmează.
I. Motive de neconstituționalitate extrinsecă
În calitate de primă Cameră sesizată, Senatul, în ședința din data de 8 iunie 2016, a respins Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar. În forma respinsă de Senat, legea reglementa numai modificarea dispoziţiilor art. 94 alin. (1) din Legea nr. 7/2006 în sensul aplicării prevederilor art. 44, 73 şi 731 din Legea nr. 7/2006 şi cu privire la personalul de specialitate din cadrul Autorității Electorale Permanente care are același statut cu cel al personalului din aparatul Parlamentului. Corespunzător acestei modificări, legea cuprindea și o normă subsecventă referitoare la termenul în care urmau să se modifice norme de aplicare.
În calitate de Cameră decizională, Camera Deputaților, în ședința din data de 6 februarie 2018, a adoptat Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar într-o formă diferită de forma respinsă de Senat, cu încălcarea principiului bicameralismului consacrat de art. 61 alin. (2) din Constituție. Astfel, față de forma dezbătută de Senat, se introduce posibilitatea:
– exercitării cu caracter temporar a unei funcții publice parlamentare de conducere vacante prin promovarea temporară a unei persoane angajate cu contract individual de muncă;
– eliberării din funcţia publică parlamentară de şef departament/director general de către secretarul general, cu avizul Biroului permanent al Camerei Deputaţilor sau Senatului;
– actualizării pensiilor de serviciu stabilite în temeiul art. 731 din Legea nr. 7/2006 și calculate până la intrarea în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2017 cu majorarea salariului de bază de care beneficiază funcționarul public parlamentar aflat în activitate.
Totodată se prevede și termenul în care decizia de pensionare trebuie comunicată Camerei Deputaților și Senatului, după caz.
Prin urmare, dacă forma adoptată de Senat urmărea punerea de acord a dispozițiilor art. 94 din Legea nr. 7/2006 cu cele ale art. 102 alin. (6) din Legea nr. 208/2015, forma adoptată de Camera decizională conține în plus reglementări referitoare la cariera funcționarilor publici parlamentari, precum și o nouă modalitate de actualizare a pensiei de serviciu de care aceștia beneficiază.
Așadar, comparând cele două forme ale legii supuse controlului de constituţionalitate, se poate observa atât existenţa unor deosebiri majore de conţinut juridic, cât şi a unei configuraţii semnificativ diferite, plasând astfel pe o poziţie privilegiată Camera decizională, cu eliminarea, în fapt, a primei Camere sesizate din procesul legislativ.
În jurisprudența sa, Curtea Constituţională a stabilit că art. 75 alin. (3) din Constituţie, atunci când foloseşte sintagma „decide definitivˮ cu privire la Camera decizională, nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune ca proiectul sau propunerea legislativă adoptată de prima Cameră sesizată să fie dezbătută în Camera decizională, unde i se pot aduce modificări şi completări, cu condiția să nu fie modificate substanţial obiectul de reglementare şi configuraţia iniţiativei legislative, cu consecinţa deturnării de la finalitatea urmărită de iniţiator (Decizia nr. 624 din 26 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 937 din 22 noiembrie 2016, paragraful 34, Decizia nr. 765 din 14 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 134 din 21 februarie 2017, paragraful 37 şi Decizia nr. 612/2017 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 922 din 23 noiembrie 2017).
În opinia noastră, intervențiile legislative operate de Camera Deputaţilor au modificat substanţial obiectul de reglementare şi configuraţia iniţiativei legislative, cu consecinţa deturnării de la finalitatea urmărită de iniţiator ce viza doar modificarea dispoziţiilor art. 94 alin. (1) din Legea nr. 7/2006.
În consecință, Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar a fost adoptată cu încălcarea principiului bicameralismului consacrat de art. 61 alin. (2) din Constituție și de art. 75 alin. (3) din Constituţie.
II. Motive de neconstituţionalitate intrinsecă
1. Încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituția României, în componenta sa referitoare la claritatea şi previzibilitatea normei
a) Prin art. I pct. 1 al legii supuse controlului – art. 60 alin. (1) din Legea nr. 7/2006 – se stabilește că exercitarea cu caracter temporar a unei funcții publice parlamentare de conducere vacante se realizează prin promovarea temporară a unui funcționar public parlamentar sau a unei persoane angajate cu contract individual de muncă, ce îndeplinește condiţiile generale şi specifice pentru ocuparea acestei funcţii de conducere.
Potrivit art. 2 din Legea nr. 7/2006, funcționarii publici parlamentari au un statut special, conferit de atribuțiile și răspunderile ce le revin, în scopul realizării prerogativelor constituționale ale Parlamentului, fiind numiți în cadrul structurilor de specialitate ale Camerei Deputaților și Senatului ce desfășoară activitățile strict și limitative stabilite de art.3 din același act normativ. Totodată, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 7/2006, funcţia publică parlamentară este o funcţie publică specifică de carieră, autonomă. Față de dispozițiile menționate, considerăm că opțiunea legiuitorului ca o funcţie publică parlamentară de conducere vacantă să poată fi exercitată, chiar şi temporar, de o persoană angajată cu contract individual de muncă, este contrară însăși rațiunii existenței funcției publice parlamentare.
Deşi scopul intervenției legislative deduse controlului de constituționalitate poate fi justificat prin prisma evitării situaţiilor de blocare a activităţii la care s-ar putea ajunge până la ocuparea prin concurs a posturilor vacante, considerăm că norma instituită la art. I pct. 1 al legii este neclară, întrucât permite fie interpretarea că soluția legislativă poate fi utilizată ca modalitate alternativă de alegere între cele două categorii de personal, fie că această soluție poate fi utilizată numai ca modalitate subsidiară, în situația de excepție în care nu ar exista un alt funcționar public parlamentar cu vocație la ocuparea cu caracter temporar a unei funcții publice parlamentare vacante.
Așadar, introducerea posibilităţii exercitării cu caracter temporar a unei funcţii publice parlamentare de conducere vacante prin promovarea temporară şi de către o persoană angajată cu contract individual de muncă contravine dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituția României întrucât nu respectă cerințele de previzibilitate și claritate ale normei.
b) Prin art. I pct. 3 al legii supuse controlului – art. 69 din Legea nr. 7/2006 – se stabilește că: „(1) Raportul de serviciu încetează de drept la data comunicării deciziei de pensionare a funcționarului public parlamentar pentru limită de vârstă ori invaliditate. (2) Decizia de pensionare prevăzută la alin. (1) este comunicată, în copie, Camerei Deputaților și Senatului, după caz, în termen de 15 zile de la data emiterii”.
În opinia noastră, această prevedere nu respectă cerinţele de claritate și previzibilitate ale normei, contravenind art. 1 alin. (5) din Constituție întrucât nu este indicat fără echivoc destinatarul obligației prevăzute la art. 69 alin. (2), respectiv destinatarul obligației de comunicare a deciziei de pensionare.
c) Art. I pct. 4 din legea supusă controlului – art. 94 alin. (1) din Legea nr. 7/2006 – extinde aplicarea prevederilor cu privire la vechimea în muncă, indemnizaţia în cazul încetării raportului de serviciu din motive neimputabile, respectiv pensia de serviciu, şi asupra personalului Autorităţii Electorale Permanente.
Însă, în condițiile în care art. 102 alin. (6) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente stabilește că personalului din aparatul de specialitate al Autorității Electorale Permanente i se aplică în mod corespunzător prevederile Legii nr. 7/2006, considerăm că norma nou-introdusă este neclară și de natură a permite interpretări diferite. Astfel, nu rezultă cu claritate dacă personalului Autorităţii Electorale Permanente i se vor aplica doar dispoziţiile art. 44, 73 şi 731 din Legea nr. 7/2006 sau, în mod corespunzător, şi celelalte dispoziţii din Legea nr. 7/2006. În cea de-a doua interpretare, modificarea operată ar conduce la existenţa unui paralelismul legislativ, ceea ce contravine art. 16 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative şi, implicit art. 1 alin. (5) din Constituţie.
2. Încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5) şi ale art. 16 alin. (1) din Constituţie
a) Prin art. I pct. 2 din legea criticată se introduce în Legea nr. 7/2006 un nou articol, art. 661, ce instituie o excepție de la art. 66 din același act normativ, în sensul că se permite eliberarea din funcţia publică parlamentară de şef departament sau de director general, după caz, de către secretarul general, cu avizul Biroului permanent al Camerei Deputaţilor sau Senatului, după caz.
Conform articolului 66 din Legea nr. 7/2006, funcționarul public parlamentar poate fi eliberat din funcţie prin ordin al Secretarului general al Camerei Deputaţilor sau Senatului, după caz, în ipoteza reorganizării activităţii şi reducerii personalului, ca urmare a admiterii cererii de reintegrare în funcţia ocupată de un alt funcţionar public parlamentar sau dacă starea sănătăţii fizice sau psihice, constatată de organele competente, nu îi permite acestuia să își exercite atribuţiile. Aceste situaţii sunt limitativ prevăzute de lege.
Mai mult, ca o garanţie în plus pentru stabilitatea funcţiei publice, alin. (3) al aceluiaşi articol prevede pentru primele două ipoteze că funcţionarul public parlamentar poate fi eliberat din funcţie doar dacă există funcţii publice vacante corespunzătoare în cadrul structurii Camerei respective.
Din redactarea dispoziţiilor nou introduse – „prin excepţie de la prevederile art. 66” – ar rezulta că eliberarea din funcţia publică parlamentară de şef departament sau de director general poate fi dispusă de secretarul general cu avizul Biroului permanent fără a se avea în vedere cazurile limitativ prevăzute de art.66. Conferirea unei puteri discreţionare secretarului general al Camerei Deputaţilor sau Senatului, după caz, de a elibera din funcţie funcţionari publici parlamentari ce deţin funcţii corespunzătoare înalților funcționari publici parlamentari contravine principiului stabilităţii raporturilor de serviciu ale acestora, aşa cum este prevăzut de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 7/2006, aspect de natură să conducă la încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie.
Totodată, stabilirea unor reguli derogatorii pentru eliberarea din funcţie doar a funcţionarilor parlamentari care deţin funcţiile de şef de departament şi director general (funcţii parlamentare corespunzătoare înalţilor funcţionari publici parlamentari) creează un tratament juridic diferit, nejustificat obiectiv şi raţional, în raport cu alţi funcţionari publici parlamentari, aspect ce contravine dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, precum şi jurisprudenţei Curţii Constituţionale în materie.
b) Art. II din legea supusă controlului de constituţionalitate prevede că, pentru beneficiarii pensiei de serviciu stabilite în temeiul art. 731 din Legea nr. 7/2006, calculată până la intrarea în vigoare a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2017 privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, pensia de serviciu se actualizează cu majorarea salariului de bază de care beneficiază funcţionarul public parlamentar aflat în activitate, cu acelaşi nivel de salarizare şi pe aceeaşi funcţie publică. Aceste prevederi nu se aplică persoanelor care beneficiază de pensia de serviciu actualizată în temeiul unei hotărâri judecătoreşti.
Potrivit O.U.G. nr. 59/2017, indexarea pensiilor anumitor categorii de personal din sistemul public se face din oficiu, în fiecare an, prin raportare la rata medie anuală a inflaţiei, şi nu prin raportare la majorarea salariului de bază brut lunar ale respectivelor categorii de personal, printre care se numără: personalul aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România, personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi personalul care funcţionează în Institutul Naţional de Expertize Criminalistice, funcţionarii publici parlamentari, membrii Corpului diplomatic şi consular al României, personalul Curţii de Conturi, deputaţii şi senatorii sau personalul care beneficiază de pensie militară de stat.
În preambulul O.U.G. nr. 59/2017 se menţionează că în condiţiile în care Legea- cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice prevede creşteri anuale semnificative ale salariilor, neadoptarea prezentului act normativ, astfel încât actualizarea pensiilor de serviciu să nu se mai realizeze în raport cu majorarea salariilor personalului aflat în activitate, ar produce efecte negative considerabile asupra bugetului de stat, din care sunt suportate.
Printre altele, aceste modificări au fost adoptate în vederea evitării unei grave atingeri aduse principiilor echităţii şi egalităţii de tratament între asiguraţii sistemului de pensii, dar şi pentru evitarea unor cheltuieli semnificative din bugetul de stat.
Or, art. II din legea supusă controlului instituie – în ceea ce priveşte actualizarea pensiilor de serviciu – un privilegiu nejustificat obiectiv şi raţional pentru funcţionarii publici parlamentari şi, implicit, pentru personalul asimilat acestora, faţă de alte categorii de personal menţionate chiar în O.U.G. nr. 59/2017, categorii ce beneficiază de pensie de serviciu.
Totodată, privilegiul nejustificat este instituit chiar în cadrul aceleiaşi categorii, între beneficiarii pensiei de serviciu stabilite în temeiul art. 731 din Legea nr. 7/2006, calculată până la intrarea în vigoare a dispoziţiilor O.U.G. nr. 59/2017 şi beneficiarii pensiei de serviciu stabilite în temeiul art. 731 din Legea nr. 7/2006, calculată după intrarea în vigoare a dispoziţiilor O.U.G. nr. 59/2017.
Astfel, se aduce atingere principiului egalităţii în fața legii consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie, aşa cum acesta a fost dezvoltat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale referitoare la principiul egalităţii în drepturi, acesta presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite (Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, sau Decizia nr. 755 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 9 februarie 2015, paragraful 23).
De asemenea, potrivit jurisprudenței constante a Curţii Constituţionale, situaţiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esenţă pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv şi raţional (Decizia nr. 86 din 27 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 207 din 31 martie 2003, Decizia nr. 476 din 8 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 599 din 11 iulie 2006, Decizia nr. 573 din 3 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 363 din 25 mai 2011, Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 2 septembrie 2014, Decizia nr. 585 din 21 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 975 din 08 decembrie 2017).
Mai mult, sintagma „persoane care beneficiază de pensia de serviciu actualizată în temeiul unei hotărâri judecătoreştiˮ este neclară, contrar cerinţelor de claritate şi previzibilitate prevăzute de art. 1 alin. (5) din Constituţie, întrucât nu se precizează dacă este vorba doar despre persoanele care au obţinut actualizarea pensiei în urma modificărilor aduse de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 59/2017 sau dacă vizează orice persoană care a obţinut o actualizare a pensiei în temeiul unei hotărâri judecătoreşti, cea de-a doua ipoteză fiind susceptibilă, la rândul ei, de a genera o discriminare între aceste persoane şi ceilalţi beneficiari, contrar art. 16 alin. (1) din Constituţie.”
