26 august, 2013

Președintele Traian Băsescu i-a cerut, luni, noului ministru al Transporturilor, Ramona Mănescu, să nu critice Direcția Națională Anticorupție, așa cum a făcut-o Crin Antonescu, liderul PNL părăsind ceremonia chiar înainte de scurtul discurs al șefului statului.

La ceremonia de depunere a jurământului de învestitură de către Mănescu, Traian Băsescu i-a dat câteva sfaturi noului ministru al Transporturilor.

„Vă doresc mult succes şi îmi exprim speranţa că nu veţi mai avea aprecieri de tip Crin Antonescu legate de DNA”, i-a spus președintele Ramonei Mănescu.


Potrivit Mediafax, președintele Senatului, Crin Antonescu, a fost prezent la ceremonie, dar nu a asistat și la discursul șefului statului, pentru că a plecat imediat după ce Ramona Mănescu a rostit jurământul.

Duminică, Crin Antonescu a cerut PSD o atitudine comună cu cea a PNL față de instituții ale statului pe care liderul liberal le consideră partizane, el acuzând Agenția Națională de Integritate și Direcția Națională Anticorupție că ar ținti în mod special reprezentanți ai PNL.

La ceremonia de luni, președintele Băsescu i-a mai cerut ministrului Mănescu să urmărească 4 obiective la Transporturi:

  • Finalizarea privatizării CFR Marfă.
  • Creșterea absorbţiei fondurilor europene.
  • Realizarea tronsonului de autostradă Nădlac-Arad, în condițiile în care lucrările sunt finanțate și din fonduri europene, iar Autoritatea de Management pentru programul de Transport este la Ministerul Transporturilor.
  • Finalizarea Magistralei Drumul Taberei a Metroului.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: