Premierul Victor Ponta începe luni o vizită oficială în Spania, la invitaţia omologului său spaniol, Mariano Rajoy. Din delegaţia care îl însoţeşte pe premier fac parte ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, şi ministrul delegat pentru IMM-uri, Mediu de Afaceri şi Turism, Maria Grapini.
Victor Ponta se va întâlni luni cu omologul său spaniol, Mariano Rajoy, precum şi cu regele Juan Carlos I al Spaniei, printre obiectivele vizitei numărându-se reconfirmarea sprijinului Spaniei pentru aderarea României la spaţiul Schengen.
(Citește și: ”Reportaj / Specialiștii aduși de firma spaniolă care construiește metroul sunt români. Emigrați.”)
Potrivit Guvernului, premierul va mai aborda subiecte precum reconfirmarea poziţiei autorităţilor spaniole de liberalizare totală a pieţei muncii pentru lucrătorii români începând cu 1 ianuarie 2014 sau intensificarea contactelor politice bilaterale, cu accent pe contactele la nivel ministerial, în domenii precum economie, transporturi, agricultură, interne, justiţie, muncă.
Victor Ponta va avea o întâlnire şi cu Ignacio Gonzalez Gonzalez, preşedintele Comunităţii Madrid, unde se află cea mai mare comunitate de români din Spania, dar şi cu Alfredo Perez Rubalcaba, secretarul general al Partidului Socialist Muncitoresc Spaniol (PSOE).
Identificarea unor proiecte de impact, cu participare spaniolă (în infrastructură, telecomunicaţii, energii regenerabile), captarea interesului investitorilor spanioli, în condiţiile în care Spania ocupă locul 8 în topul investitorilor din România, precum şi schimbul de experienţă în atragerea şi gestionarea fondurilor europene se află de asemenea pe agenda primului-ministru.
O altă componentă importantă a vizitei se referă la cooperarea dintre autorităţile române şi cele spaniole în ceea ce priveşte dezvoltarea de politici de protejare a comunităţii româneşti din Spania.
Vizita de lucru se înscrie în procesul de relansare a dialogului politic bilateral înregistrat în 2013, dată de vizita ministrului de Externe spaniol, Jose Manuel Garcia-Margallo, la Bucureşti.
Componenta economică a vizitei premierului în Spania este cu atât mai importantă în contextul în care schimburile comerciale bilaterale dintre România şi Spania s-au multiplicat de patru ori în ultimii şase ani iar volumul investiţiilor de capital spaniol a crescut în 2011 de opt ori, raportat la nivelul din 2004 – la 31 decembrie 2012, volumul total al schimburilor comerciale ale României cu Spania a fost de 2.410,42 milioane euro.