vineri

29 martie, 2024

1 februarie, 2016

Dacian_CiolosPremierul Dacian Cioloș a anunțat luni că modificarea legii alegerilor locale cade în sarcina Parlamentului, mai ales că în legătură cu aceste modificări, spune premierul, există ”majorități volatile”.

”Nu accept ca guvernul să fie folosit ca instrument, de niciun partid, strict pentru satisfacerea intereselor de partid”, a afirmat Dacian Cioloș.

”O consultare informală”, a caracterizat premierul Dacian Cioloș discuțiile de luni, purtate cu reprezentanți ai formațiunilor politice pe marginea modificării legii alegerilor locale.


După această serie de discuții, care au culminat cu vizita premierului la Palatul Cotroceni, principalele mesaje transmise de premierul Cioloș:

  • Este o temă eminamente politică, pentru că o majoritate clară a avut decizia schimbărilor aprobate în trecut de Parlament.
  • Repet, guvernul susține ideea de alegere în două tururi, dar decizia e una politică, care trebuie asumată în Parlament.
  • Majoritățile sunt volatile și nu există o majoritate clara care să susțină acum revenirea la 2 tururi. Am constatat ca partidele nu sunt împotriva reluării discuțiilor, dar majoritatea prefera ca această discuție să nu aibă loc în acest moment, ci ar fi dispuse să poarte discuția într-un context mai larg.
  • Constat că o abordare a problmei din partea guvernului are riscuri foarte mari, că ar fi considerat un act de forță.
  • Cu toată dorința guvernului de a ajuta, decizia rămâne la Parlament. Cred că partidele care susțin această schimbare trebuie să asume până la capăt acțiunea. Există 2 proiecte în Parlament, dacă se constituie majoritatea, acolo, la Parlament e locul cel mai propice ca un proiect să fie aprobat.
  • Sunt de acord, România are nevoie de primenirea clasei politice, cred însă ca această primenire nu se poate face prin forță, de un guvern independent.
  • Schimbarea se poate face forte bine și prin vot, unde electoratul se poate mobiliza să nu îi voteze pe cei în care nu mai cred.

Întrebat în legătură cu poziția adoptată de UNPR referitor la modificarea legislației privind alegerile locale, premierul a spus: ”Nici mie nu mi-e clar ce poziție au, de aceea am vorbit de majoritatea volatilă”.

După consultările cu premeirul Cioloș, UNPR a lansat mesaje confuze- un comunicat de presă anunța că partidul nu susține modificarea legii alegerilor locale, iar purtătorul de cuvânt al formațiunii a declarat la Realitatea TV că UNPR se alătură PNL în solicitarea de modificare a acestei legi, pentru revenirea la sistemul de vot în două tururi la alegerile din 5 iunie.

Premierul Dacian Cioloș a respins și în ianuarie o solicitare a PNL de a reglementa, prin ordonanță de urgență, desfășurarea în două tururi de scrutin a alegerilor locale.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. Pai, domnul Prim-ministru, PSD forteaza blocarea initiativei turului 2. De ce trebuie sa acceptam ACEASTA fortare? Chiar, ce o sa se intample daca „fortati” printr-un OUG sau alta cale legala?

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

  1. Pai, domnul Prim-ministru, PSD forteaza blocarea initiativei turului 2. De ce trebuie sa acceptam ACEASTA fortare? Chiar, ce o sa se intample daca „fortati” printr-un OUG sau alta cale legala?

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: