30 ianuarie, 2012

Premierul Emil Boc a declarat, luni, la TVR1, că viitoarea lege a sănătății va fi aplicată începând de anul acesta.

”Noua lege a sănătăţii este prioritară şi va fi aplicată începând cu acest an”, a declarat Boc.

Ministerul Sănătății a reluat consultările publice pentru proiectul noii legi a sănătății, însă Kelemen Hunor, președintele UDMR, cel de-al doilea partid al Coaliției de guvernare, a declarat că reforma în sănătate nu este prioritară pentru anul 2012.


”Nu cred că în acest moment prioriatea numărul unu este reforma în sistemul sanitar, cu toate neajunsurile şi toate problemele. Trebuie să simţi care este limita peste care nu este bine să treci şi nu trebuie să treci, dar aceasta nu înseamnă că nu trebuie să analizezi punctele problematice. Nu trebuie să faci cu drujba reforma în acest sistem”, declara Kelemen, pe 16 ianuarie.

La cererea președintelui Traian Băsescu, Guvernul a retras proiectul inițial al legii sănătății, în urma protestelor de stradă față de intențiile Guvernului.

Proiectul de lege propus de Președinție și lansat în dezbatere publică de guvern între Crăciun și Anul Nou prevedea, printre altele, desființarea actualelor case județene de asigurări de sănătate și înlocuirea lor cu operatori privați de asigurări.

Scăderea CAS, prioritară. De majorarea salariilor și a pensiilor în Ziua păcălelilor nu se poate vorbi acum

Luni, la TVR1, Boc a mai spus că reducerea contribuțiilor la asigurările sociale, de pe partea patronilor, este primăa măsură pe care Guvernul o are în vedere odată cu consolidarea creșterii economice.


”Azi nu putem promite, dar reducerea CAS este prima măsură avută în vedere dacă economia va avea un curs ascendent, atunci când datele economice vor permite”, a afirmat șeful Guvernului.

În schimb, despre eventuala majorare a salariilor bugetarilor și apensiilor, premierul a lăsat o mai mare umbră de nesiguranță.

Acum nu putem face o promisiune în sensul că se măresc pensiile şi salariile de la 1 aprilie. Aş fi incorect să spun că de la 1 aprilie – mai ales că e şi Ziua păcălelilor – putem vorbi de majorarea de salarii şi pensii. După analiza primului trimestru din punct de vedere economic şi în funcţie de contextul economic internaţional al crizei economice care este în Europa şi în zona euro, vom analiza şi vom spune cu cărţile pe masă dacă este posibil pe parcursul anului să se realizeze o modestă recuperare la salarii şi indexare la pensii”, a explicat primul-ministru.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: