19 noiembrie, 2022

Majoritatea liderilor din Asia-Pacific au condamnat războiul din Ucraina în declarația finală a summitului APEC. Între statele care au aprobat declarația se numără în premieră China, care s-a abținut până acum să critice public invazia Ucrainei.

Rusia este membră a APEC (Forumul de Cooperare Economică Asia-Pacific), iar la reuniunea din Thailanda a fost reprezentată de un vicepremier. Vladimir Putin a lipsit de la reuniune, așa cum s-a întâmplt și cu reuniunea G20 din Bali.

Potrivit Associated Press, declarația emisă de liderii APEC a recunoscut opiniile diferite cu privire la război și a spus că forumul, care este dedicat în mare parte promovării comerțului și a legăturilor economice mai strânse, nu este un loc pentru rezolvarea unor astfel de conflicte.


Dar a menționat că războiul și alte probleme de securitate pot „pot avea consecințe semnificative pentru economia globală”.

Declarația liderilor afirmă că majoritatea membrilor – un succes notabil al diplomației thailandeze – au condamnat ferm războiul din Ucraina, subliniind că acesta cauzează suferințe umane imense și agravează inflația, problemele lanțului de aprovizionare, insecuritatea alimentară și riscurile financiare.

O mare parte din activitatea de la summit a avut loc în marja reuniunii. Vicepreședintele SUA, Kamala Harris, a avut un schimb de remarci cu președintele chinez Xi Jinping sâmbătă, înainte de începerea ultimei reuniuni a APEC. Oficialul american a pledat pentru menținerea liniilor de comunicare între părți.

Xi Jinping a spus că percepe întâlnirea de la începutul săptămânii cu președintele Joe Biden ca un pas către o „următoare etapă” a legăturilor dintre cele mai mari două economii, potrivit unui rezumat al întâlnirii emis de guvernul chinez.


***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: