Președinții SUA și Chinei s-ar putea întâlni la San Francisco, în noiembrie, la summitul Cooperării Economice Asia-Pacific (APEC).
”Beijingul este dispus să coopereze cu SUA, în condiţiile în care ambele părţi îşi gestionează diferenţele şi colaborează pentru a răspunde provocărilor globale”, a declarat miercuri președintele Xi Jinping, conform mass-media naționale, citate de Reuters.
Este crucial pentru lume dacă Statele Unite şi China pot – sau nu – să stabilească un mod „corect” de a se înţelege, a afirmat Xi Jinping într-o scrisoare transmisă la un dineu anual al Comitetului Naţional pentru Relaţiile dintre Statele Unite şi China, cu sediul la New York.
Apelul lui Xi pentru relaţii bilaterale mai stabile, despre care spune că ar trebui să fie construite pe principiile „respectului reciproc, coexistenţei paşnice şi cooperării reciproc avantajoase”, vine înaintea unei vizite a ministrului de externe Wang Yi la Washington, la sfârşitul acestei săptămâni, scrie Reuters, agenție preluată de News.ro.
Posibilă întâlnire la San Francisco a celor doi cei mai puternici lideri ai lumii, în noiembrie
Vizita a diplomatului chinez cu rangul cel mai înalt reprezintă angajamentul la cel mai înalt nivel înaintea unei întâlniri aşteptate între preşedintele american Joe Biden şi Xi Jinping la San Francisco, cu ocazia summitului din noiembrie al Cooperării Economice Asia-Pacific (APEC).
Mai mulţi oficiali americani de rang înalt, inclusiv secretarul de stat american Antony Blinken, s-au întâlnit cu omologii lor chinezi la Beijing în această vară.
Prioritatea principală a Washingtonului a fost să se asigure că intensa competiţie dintre cele mai mari două economii ale lumii şi dezacordurile dintre ele cu privire la o serie de probleme, de la comerţ la Taiwan şi Marea Chinei de Sud, nu degenerează în conflict.
„Observatorii chinezi cred că vizita (lui Wang) va deschide calea pentru o posibilă întâlnire între şefii celor două state, dar au adăugat că Washingtonul trebuie să facă eforturi concrete pentru a răspunde preocupărilor Beijingului şi pentru a-şi arăta sinceritatea”, a scris într-un comentariu Global Times, publicaţie chineză controlată de stat.
****