Europa riscă să-și risipească inutil resursele dacă le aruncă într-un război al subvențiilor, avertizează prof. dr. Holger Görg, președinte interimar al Institutului Kiel din Germania. În opinia sa, măsurile adoptate de SUA nu prezintă un pericol atât de mare la adresa industriei verzi europene.
UE nu ar trebui să răspundă cu și mai mult protecționism, cu toate că toate marile puteri par angrenate în astfel de politici de ani buni.
Specialistul în comerț internațional atrage atenția că niciuna dintre ambițiile globale ale marilor puteri, China, SUA și UE, nu poate fi atinsă în absența colaborării și cooperării internaționale, în ciuda retoricilor dure, care susțin contrariul.
Textul de mai jos este o sumă de fragmente preluate din interviul acordat de Holger Görg pentru numărul 82 al revistei – exclusiv print – CRONICILE Curs deGuvernare (AICI_LINK), proaspăt apărută.
Holger Görg este profesor de economie internațională la Universitatea din Kiel, șeful departamentului de „Comerț internațional și investiții” la Institutul Kiel și președinte interimar al institutului. De asemenea, este director al Centrului Kiel pentru Globalizare.
***
CRONICILE:
Au existat multe dezbateri despre impactul legii de reducere a inflației din SUA asupra industriei europene. În presă au apărut multe relatări despre eforturile autorităților americane centrale și regionale de a atrage investitori peste ocean prin subvenții. Cât de periculoase sunt aceste subvenții, cât de mare este riscul ca Europa să piardă chiar investiții-cheie în defavoarea SUA?
Holger Görg:
Cred că există două părți ale acestei probleme. În primul rând, cred că măsurile din SUA, aceste subvenții acordate firmelor europene, nu vor fi o problemă atât de mare pe cât cred unii factori de decizie politică.
Am studiat mult timp deciziile de relocare a firmelor, implicațiile investițiilor străine directe și așa mai departe și știm din cercetări că firmele – atunci când își aleg o locație pe termen lung – sunt atente la alți factori decât granturi și subvenții. Caută piețe stabile, caută piețe în creștere, caută disponibilitatea materiilor prime și așa mai departe.
Desigur, pentru unele firme, cele care au decis deja să părăsească Uniunea Europeană și probabil că se uită deja în SUA, pentru ele, desigur, obținerea unor subvenții reprezintă un bonus suplimentar. Dar cred că firmele care se află aici și care nu se gândesc în mod activ la relocare nu vor fi influențate de aceste subvenții. Cred că discuția sau frica este exagerată.
A doua parte a răspunsului ﹘ și acest lucru este cu mult mai periculos ﹘ este că Uniunea Europeană consideră acțiunea SUA drept declanșarea unui război al subvențiilor. Asta va însemna că, în esență, risipim bani pe subvenții acordate firmelor pentru a le menține aici, firme care oricum ar fi rămas aici. Și, desigur, banii cheltuiți pentru asta nu mai pot fi alocați altundeva.
(…………………………………………………………………………)
Asta cred că este cea mai mare problemă. Uniunea Europeană riscă să rămână și mai mult în urma competitorilor, precum SUA și China.
(…………………………………………………………………………)
CRONICILE:
Dvs. ați studiat impactul subvențiilor asupra companiilor. Într-o cercetare recentă, ați concluzionat că productivitatea firmelor care nu beneficiază de astfel de ajutor guvernamental, dar operează într-un mediu în care alte companii beneficiază, scade. În această nouă lume predispusă la cât mai multe subvenții, care credeți că va fi impactul acestor politici guvernamentale majore asupra climatului general de afaceri și asupra companiilor care nu vor beneficia de astfel de subvenții?
Holger Görg:
Cred că este o problemă serioasă care este cu adevărat trecută cu vederea de factorii de decizie. Ei tot ce văd este că dau o subvenție unei firme și o păstrează în jurisdicția lor sau văd că această firmă merge mai bine decât înainte.
(Citiți și: ”Interviu Robert D. Kaplan / „În viață totul este despre hărți și geografie, până când totul este despre Shakespeare””)
Dar da, există o serie de efecte negative.
Unul este cel pe care l-am menționat deja mai devreme, și anume că dacă o să cheltuim banii pe companii care merg deja bine, nu o să putem cheltui pentru alte măsuri care ar putea fi mai utile pentru economie.
De asemenea, sunt îngrijorat de faptul că, în climatul actual, dacă subvenționăm anumite companii, mai ales dacă acestea nu sunt cu adevărat dezvoltatorii de tehnologii realmente noi, ele doar merg bine, dar nu împing frontiera inovației, atunci tot ce facem este că le oferim avantaj competitiv nemeritat.
Și asta înseamnă că acestea pot performa mai bine, în defavoarea celorlalte firme care nu primesc subvenții. Cred că asta va fi o problemă mare.
Și acest lucru, desigur, va avea implicații în ceea ce privește competitivitatea, dar și în ceea ce privește concurența. Dacă subvenționați unele firme, acestea se vor descurca mai bine, își vor înlătura concurenții și vor putea acapara piața.
Iar pe termen lung, din punct de vedere al consumatorului, cu siguranță nu e bine. Nici din punct de vedere al producătorului nu va fi bine. Prea multă concentrare reprezintă o problemă.
CRONICILE:
Comisia Europeană a lansat, de asemenea, o nouă strategie privind materiile prime critice. Mulți au comentat că nu este suficient de ambițioasă. Care este opinia dvs.? Va contribui la reducerea dependențelor Europei, în special față de concurenții sistemici precum China?
Holger Görg:
Cred că sunt discuții foarte serioase care trebuie purtate despre dependențe și materii prime. Și, prin urmare, cred că este foarte bine că UE a început, în sfârșit, un proces prin care încearcă cu adevărat să se gândească cu atenție care sunt aceste materii prime esențiale de care avem nevoie în Europa și unde ne aflăm, unde depindem de anumiți furnizori, de anumite țări.
Este foarte bine că au început să identifice aceste probleme pentru a vedea cum le putem soluționa.
Sunt de acord, strategia actuală nu va rezolva problema. Nu este suficient de ambițioasă în acest sens. Dar poate că este prea devreme să ne așteptăm la asta. Am început cu adevărat să analizăm dependența de alte țări abia în pandemie.
Acum, Uniunea Europeană este conștientă de această problemă și a început să se gândească serios la ea. Avem un prim pas. Cu siguranță mai sunt mulți de făcut.
(…………………………………………………………………………..)
CRONICILE:
China pare grav paralizată, mai ales în domeniul semiconductorilor, de controalele americane la export. Cât de serioasă credeți că este această lovitură pentru ambițiile Beijingului? Guvernul chinez are planuri majore de investiții în tehnologiile viitorului, iar China este deja un jucător-cheie în multe domenii, de exemplu, în cel al energiilor regenerabile.
Holger Görg:
China are ambiția de a fi unul dintre, dacă nu chiar liderul mondial în ceea ce privește noile tehnologii, inovația și progresul tehnologic. Cred că chinezii sunt, de asemenea, foarte conștienți că acest lucru este posibil doar prin colaborare, cooperare și implicarea în economia globală.
Au nevoie, și sunt conștienți de asta, de comerț și investiții cu parteneri precum SUA și Uniunea Europeană. Restricțiile SUA privind exporturile unora dintre aceste bunuri de înaltă tehnologie sunt problematice pentru obiectivele Chinei.
Dar se pare că la nivelurile inferioare, la nivelul cercetătorilor, al oamenilor de știință, există încă multă colaborare între SUA și China și, de asemenea, între UE și China.
CRONICILE:
În legătură cu vizita lui Xi Jinping la Moscova și discuțiile care au avut loc acolo, credeți că Rusia și China au potențialul de a forma un pol economic prosper împotriva Occidentului? Deoarece au o mulțime de resurse, există temeri că ar putea forma un fel de opoziție la Occident.
Holger Görg:
Acesta este un punct de vedere.
Un alt punct de vedere este că China are ambiții foarte puternice de a juca un rol de lider în economia mondială, în special în sectorul tehnologic. Și sunt foarte, foarte conștienți de faptul că pentru asta trebuie să fie conectați cu parteneri tehnologici din străinătate, în special SUA și UE.
Din acest punct de vedere, cred că și chinezii știu că, dacă sunt prea strâns legați de Rusia, asta le-ar afecta capacitatea de a forma legături strânse sau de a menține legături strânse cu SUA și UE.
Lucrez îndeaproape cu colegii chinezi de la Institutul Kiel și toți îmi spun că impresia pe care o avem în Occident, că președintele Xi Jinping decide totul singur, este greșită. Are o mulțime de consilieri și ascultă oameni care îl sfătuiesc.
China exploatează Rusia pentru că știe că Rusia este într-o poziție slabă din punct de vedere economic. Vor acces la materii prime, la energie. Acum chiar cumpără energie destul de ieftină din Rusia, ceea ce este foarte, foarte benefic pentru ei. Deci sunt, într-un fel, unul dintre marii beneficiari ai războiului și ai sancțiunilor impuse de Occident Rusiei. Cu siguranță beneficiază de asta.
Nu este o alianță bazată pe cooperare. Nu este o alianță între parteneri de același nivel. China este foarte conștientă că, dacă s-ar apropia prea mult de Rusia, acest lucru i-ar pune, într-adevăr, în pericol ambițiile de a deveni lider mondial pe scena economică.
(……………………………………………………………….)
CRONICILE:
Europa pare să fie destul de divizată în acest moment, mai ales pe temele mari. Credeți că va reuși să depășească această situație dificilă și să rămână relevantă ca uniune pe scena globală?
Holger Görg:
Cred că există două scenarii și sper ca primul să se îndeplinească, acela pe care tocmai ce l-ați menționat.
Este foarte clar că pentru a conta pe scena internațională, atât economic, cât și politic, trebuie să existe o Uniune Europeană, și nu Franța sau Germania ori România, Ungaria sau Italia. Singuri suntem irelevanți.
(Citiți și: ”Cristian Grosu / Falia dintre lumi și viziunea României”)
UE va conta ca al treilea partener în acest triunghi cu SUA și China, va juca cu adevărat un rol doar dacă este o uniune. Sunt destul de optimist că liderii europeni vor realiza acest lucru. Cred că avem oameni rezonabili în aceste țări, care conduc aceste țări și cred că sunt conștienți de beneficiile pe scena internațională, de beneficiile pe care le presupune negocierea ca uniune.
Chiar și în cadrul unei uniuni, chiar și în SUA, care este o uniune mult mai strânsă ca să spunem așa, sunt state cu opinii diferite. Un pic de concurență în materie de idei nu este niciodată rea.
Celălalt scenariu este ca acest lucru să nu se întâmple și Uniunea să devină inoperabilă, să avem blocuri diferite, cu interese diferite și fiecare își va urmări propriile interese. Și asta, cred, ar fi un dezastru.
CRONICILE:
Cât de distorsionată va ieși „piața liberă” din această competiție globală a subvențiilor? Mulți se tem că jucătorii mai mari vor deveni și mai mari, nemaivorbind de amestecul statelor în economii.
Holger Görg:
Cred că nu mai avem o piață liberă de mult timp, o piață complet liberă în cadrul UE.
Din 2008, de la criza financiară, țările au devenit mai naționaliste și mai protecționiste. Avem asta în SUA, avem asta în UE și avem asta în China.
Avem multă planificare guvernamentală, iar acest lucru ar trebui să fie lăsat la latitudinea investitorilor privați, ei ar trebui să ia aceste decizii.
(Citiți și: ”Interviu Fabian Zuleeg / „E sfârșitul unei epoci de aur. Statul s-a întors în economie. Democrația trebuie să găsească modalități de a se apăra în această nouă eră””)
Ne îndreptăm către o lume în care este posibil să avem blocuri destul de izolate unul față de celălalt. Asta va însemna că pierdem multe dintre beneficiile pe care le-am avut de pe urma schimbului internațional de idei, circulația oamenilor și a bunurilor. Acestea au generat, cu adevărat, idei noi, tehnologii noi. Vom pierde, de fapt, această capacitate de a dezvolta cu adevărat tehnologii noi foarte rapid.
Asta înseamnă, de asemenea, că aceia care nu sunt în aceste blocuri și care nu sunt suficient de puternici pe cont propriu, țările din Asia de Sud-Est, țările din Africa, vor rămâne și mai în urmă.
Cred că este o evoluție îngrijorătoare. Sper că nu va merge chiar așa de departe, sper că oamenii vor realiza că trebuie să cooperăm unii cu alții dacă vrem să abordăm marile probleme pe care le avem în lume.
(…………………………………………………………………………..)
Interviul integral poate fi citit în numărul 82 al revistei – exclusiv print – CRONICILE Curs deGuvernare – AICI-LINK.
***
(Citiți și: ””Înapoi, în improvizație”. Au apărut Cronicile 82 – Sumar, titluri, autori”)
***