Președintele PSD, Victor Ponta, avertizează că Guvernul poate rămâne, în martie-aprilie 2012, fără bani pentru plata salariilor din sectorul bugetar și a pensiilor.
”Îmi este teamă că buegtul pe 2012 se va întocmi pe hârtie cum au fost şi bugetele pe 2010 şi 2011, vor arăta bine, după care vom constata pe parcurs că nu are legătură cu realitatea. Îmi este foarte teamă de momentul martie-aprilie 2012, când s-ar putea să fim într-o criză majoră. Pentru că degeaba scrii pe hârtie că ai încasări, dacă în realitate, pe acest trend de lipsă de investiţii străine, imaginea dată de Nokia şi de alte multe firme străine care se retrag din România, s-ar putea să nu avem bani la buget, în martie-aprilie, de pensii şi salarii. Din punct de vedere economic şi social, îmi este foarte teamă de ieşirea din iarnă”, a declarat Ponta, într-un ionterviu publicat, marți de merdiafax.ro.
Totodată, liderul social-democrat susține că Guvernul va înregistra mai puține venituri la buget, din cauza scăderii economice care ar fi generate de majorarea taxei pe valoarea adăugată de la 19% la 24%, anul trecut.
”Probabil că vom strânge mai puţini bani decât anul acesta, pentru că avem o scădere economică şi din cauză că s-a mărit TVA nu văd ce s-ar mai putea mări, ce alte taxe. Pentru a putea să strângi mai mulţi bani, trebuie să dai drumul acolo unde s-a constatat că lucrurile merg prost”, a susținut Ponta.
De asemenea, copreședintele Uniunii Social Liberale, care vizează postul de prim-ministru după alegerile parlamentare din 2012, spune că din bugetul de stat trebuie eliminate în întregime Fondul de rezervă la dispoziția Guvernului, pentru că din acesta se fac alocări pe criterii politice.
Măsurile pe care le-ar lua Ponta:
- Poți tăia aproape cu totul cheltuielile de la Fondul de rezervă al prim-ministrului, că sunt cheltuieli politice pentru primarii de la putere sau pentru cei din opoziţie care eventual vor trece la putere. Aici e un miliard de euro.
- Poţi tăia Programul Național pentru Dezvopltarea Infrastructurii, al Ministerului Dezvoltării, patru miliarde de euro din care nu rămâne nimic nici la bugetul de stat, nici pe pământ.
- Poţi tăia cheltuielile cu bunuri şi servicii de la instituţiile centrale şi locale, pentru că acolo se irosesc foarte mulţi bani. Deci mai găseşti undeva la şase, şapte, opt miliarde de euro pe care poţi să nu îi mai cheltui în 2012.
- Dacă mergi cu adevărat pe varianta unui management privat, nepolitic, la companiile de stat, reduci cu 30% pierderile de la bugetul de pensii, procentul lipsă la acest buget, care nu vine de la companiile de stat.
- Trebuie oprit tot ce ţine de proiecte de infrastructură care nu au legătură decât cu politicul, cu dorinţa vreunui primar de a-şi face patinoar, piscine sau telegondolă, dar care nu produce locuri de muncă şi nici încasări la buget.
- Eu aş obliga toate forţele politice, de la putere şi din opoziţie, să se aşeze la o masă, să îşi asume un program economic, cum s-a întâmplat în Germania, în care unii să spună că în 2012 taie de la clienţii lor politici, voi din opoziţie mai tăiaţi din ceea ce spune opoziţia de obicei că vrea să dea şi să ajungem la partea raţională, de mijloc, pe care s-o susţinem şi unii şi alţii, iar bătălia politică din 2012 să nu fie pe ce facem cu banii.
- Reducerea CAS nu este propunerea USL, e ideea celor care lucrează efectiv în economia reală. Şi reprezentantul României la FMI, domnul Mihai Tănăsescu, spune acelaşi lucru: cu cât ai CAS mare şi costul muncii foarte mare, creşte munca la negru şi atunci nu ai bani la fondul de pensii şi la fondurile sociale.
- TVA trebuie redusă, trebuie făcut ceva pe zona agriculturii, cum am propus noi, ca 9% din TVA să meargă la buget, iar restul să rămână la producător. În 2012 este clar că trebuie neapărat schimbat sistemul actual, care aduce din ce în ce mai puţini bani la buget şi nu dă drumul economiei.
Relația cu SUA și UE
Președintele PSD a mai arătat că prioritățile de politică externă ale Uniunii Social-Liberale sunt relațiile cu partenerii din Uniunea Europeană și apoi cu Statele Unite.
Din acest motiv, Ponta spune că va merge la Bruxelles și apoi la Washington, împreună cu partenerul său din cadrul USL, liderul liberal Crin Antonescu, ce urmează să candideze la funcția de președinte al țării, precum și cu independentul Sorin Oprescu, susținut de USL pentru un nou mandate la Primăria Capitalei.
”Împreună cu Crin Antonescu şi foarte probabil şi cu Sorin Oprescu vom merge la Bruxelles şi la Washington, cât mai aproape de alegerile de anul viitor, pentru ca partenerii noştri principali – în această ordine, pentru că am altă viziune decât Traian Băsescu, văd Bruxellesul ca prim partener al României şi apoi Washington – să cunoască direct care este alternativa şi cine le vor fi partenerii în România după 2012”, a spus Ponta.
Liderul social-democrat a menționat că vizita la Bruxelles și la Washington va avea loc probabil în primăvară, aproape de Campania electorală.
”Există moduri informale de a se ajunge cu informaţii la Bruxelles şi la Washington. Oamenii de acolo trebuie să ştie că în România va fi o schimbare democratică şi cei care vin la conducere au nişte convingeri foarte clare faţă de partenerii noştri. Deci, foarte probabil că în primăvara lui 2012, cât mai aproape de alegeri, pentru că nu ne ducem la Washington să ne plimbăm sau să ne facem poze cu Casa Albă, ne ducem să avem întâlniri politice, pentru ca acei oameni să ştie că peste trei sau cinci luni aceştia sunt partenerii noştri de discuţie”, a afirmat Victor Ponta, în interviul acordat Mediafax.