marți

23 aprilie, 2024

17 septembrie, 2022

Pentru a ocoli apele teritoriale ale Rusiei, Polonia a construit și, sâmbătă, a inaugurat un canal care să-i permită accesul la și de la Elblag, unul din porturile sale de la Marea Baltică, fără să mai ceară voie rușilor.

Ca să ajungă în largul mării, navele care părăseau Elblag trebuia să ocolească o peninsulă aparţinând în parte Poloniei şi în parte Rusiei. Era nevoie de autorizarea Rusiei, ceea ce guvernul de la Varşovia a dorit să evite, în contextul actual al agresiunii rusești împotriva Ucrainei.

 „Este vorba de a deschide această cale pentru a nu trebui să mai cerem acordul unei ţări care nu ne este prietenoasă”, a declarat preşedintele polonez, Andrzej Duda, citat de AFP și Agerpres.


Canalul este accesibil, deocamdată, doar navelor mici, dar va permite traversarea de către navele cu lungimea de până la 100 de metri.

Lucrări de dragare şi de dezvoltare a diverselor infrastructuri de transport urmează să fie terminate până în septembrie 2023, costul total al proiectului fiind estimat la echivalentul a circa 420 de milioane de euro.

Proiectul a suscitat o controversă, în special între susţinătorii noii căi de acces la Marea Baltică şi ecologişti, care au atras atenția cu privire la riscurile pentru fauna şi flora care ar putea fi afectate de evoluţia salinităţii apei din deltă.

***


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: