miercuri

5 octombrie, 2022

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket
, Ștefan Popescu

5 septembrie, 2022

(Textul de mai jos este sinteza a două analize apărute în revista exclusiv print CRONICILE Curs de Guvernare, nr. 85, unde ele pot fi citite integral.)

***

Franța „va ajuta România cu experții noștri, cu militarii și companiile noastre” pentru „constituirea unui punct de legătură” cu Ucraina. E declarația pe care Emmanuel Macron a făcut-o în timpul vizitei la Kiev, alături de Olaf Scholz, Mario Draghi și Klaus Iohannis.
Această platformă logistică oferă, în opinia președintelui francez, avantajul de a împiedica orice tentativă de șantaj rusesc privind accesul pe mare în Ucraina și de a modifica raporturile de forță în Marea Neagră. Dar oferă și altceva: imaginea unei Franțe care se întoarce în Est cu planuri concrete.


Dar declarația lui Macron mai arată și altceva: miza reconstrucției Ucrainei, unde zeci de miliarde de euro vor fi în joc în sectoarele construcțiilor civile, transporturilor, agroalimentar și sănătății, a organizării unei armate puternice ucrainene la frontiera cu Rusia, așa cum vă rezulta în urma războiului.

Către toate aceste domenii marile grupuri franceze, dar și guvernul de la Paris caută deja să se poziționeze, iar consolidarea prezenței în țările de proximitate precum România reprezintă o parte esențială a acestei strategii.

Nu întâmplător, surse diplomatice franceze afirmă că asocierea președintelui român Klaus Iohannis la vizita la Kiev a trioului Olaf Scholtz – Mario Draghi – Emmanuel Macron a fost o idee a Parisului.

Intrarea rușilor în Ucraina și în Sahel readuce Parisul în Europa de Est

Considerată o regiune în care ascendența strategică a Statelor Unite ale Americii coabita cu manifestarea unei anumite influențe politice a Germaniei, Europa de Est dispăruse din prioritățile externe ale Franței. Este motivul pentru care planificatorii și decidenții politici francezi se pronunțau pentru o instituționalizare fără rezerve a vitezelor Uniunii Europene.


Dar anexarea Crimeei de către Federația Rusă și acapararea unei părți din Donbas au forțat Franța să revină timid în regiune, motivațiile sale intime stând în numele credibilității de putere cu interese globale care nu poate lipsi dintr-un spațiu aflat chiar pe continentul european, din nevoia de gestionare a unei crize europene, a consolidării poziției recente de putere majoră a comandamentului integrat NATO și a susținerii instrumentelor de solidaritate europeană în materie de apărare.

Opțiunea fără nuanțe în favoarea parteneriatului cu Statele Unite și a NATO, achizițiile de armament exclusiv de peste Ocean de către Polonia și România au circumscris această revenire a Franței în Est. Totodată, ieșirea Marii Britanii din UE și intenția afișată a Franței de a ocupa spațiul lăsat liber de aceasta la nivel politic și strategic au pregătit un pivot francez spre Grecia și Mediterana (Cipru, Croaţia, Italia).

A existat însă și o tentație a unei înțelegeri cu Rusia, în numele unei vechi tradiții strategice franceze de echilibrare a relațiilor cu SUA și care era accentuată de politica Germaniei către Est (Ostpolitik), și care i-a întreținut iluzia că un aranjament privind Ucraina poate fi obținut fără prezența americană.

Acesta a fost și unul dintre motivele pentru care Emmanuel Macron și întregul establishment de la Paris au persistat în a refuza să creadă în scenariul invaziei Ucrainei avansat de americani și de britanici, încercând o negociere cu Vladimir Putin.

Or, tocmai aceste „flirturi” cu Moscova au creat permanent un sentiment de neîncredere în Franța în capitalele țărilor din Est. Dar intrarea rușilor în statele din Sahel și atacarea frontală a intereselor franceze, urmată de materializarea scenariului invaziei și de eșecul fundamental al politicii Germaniei către Est, aveau să schimbe din temelii strategia Franței în statele Europei Centrale și de Est.

Invazia rusă a Ucrainei a scos în evidență carențele grave ale europenilor în materie de apărare și mai ales pe cele ale Germaniei. Complementaritatea energetică pe care aceasta a construit-o cu Rusia a împiedicat UE să meargă până la capăt cu sancțiunile (oprirea completă a importurilor de gaze). Astfel, Germania a fost nevoită să facă un pas înapoi.

Această situație a permis Franței să își afirme poziția de națiune-lider, angajându-se din primele momente ale invaziei în susținerea președintelui Volodimir Zelenski (ambasada franceză a fost ultima misiune occidentală care a părăsit Kievul, existând și un plan francez de salvare a lui Zelenski din Kiev)

(……………………………..)

Suplimentar, dincolo de Ucraina, sunt alte câteva gesturi punctuale care tind să individualizeze pivotul francez pe Flancul Estic:

  • Franța s-a profilat în ultima vreme drept principalul susținător al Republicii Moldova, președintele Emmanuel Macron având nu mai puțin de 3 întâlniri în ultimul an cu Maia Sandu. Guvernul francez este implicat și în modernizarea unor infrastructuri strategice pentru Moldova – calea ferată Chișinău-Ungheni.

  • Trimiterea câtorva sute de militari în România (cu posibilitatea creșterii numărului acestora până la nivelul unei brigăzi), desfășurarea încă din primele zile ale conflictului a unor misiuni de poliție aeriană și supraveghere electromagnetică în Polonia, România și Bulgaria, precum și mesajele ferme în favoarea unității aliate occidentale, permanenta concertare cu Statele Unite, toate au fost semnele schimbării strategiei față de Est și i-au oferit Franței ocazia afirmării unei complementarități cu aliatul american.

(……………………………………….)

Europa coalițiilor

La toate acestea se adaugă deschiderile promițătoare ale statelor din Est pentru achiziții de armament francez – Estonia (rachete MBDA), Ungaria (elicoptere Airbus), România (corvetele), Serbia (aeronave Rafale). Cuplate cu proximitatea pe anumite dosare europene esențiale pentru Paris, statele din Est au fost aliați prețioși pentru susținerea industriei nucleare civile în mixul energetic european.

Însă această revenire a Parisului în Europa de Est are loc în paralel cu opțiunea sa tot mai pronunțată pentru o uniune cu geometrii variabile și cercuri concentrice de integrare, în care dreptul de veto să fie înlăturat în favoarea coalițiilor pe dosare punctuale.

În această optică trebuie așezată și propunerea lui Emmanuel Macron de constituire a unei comunități politice europene în care, alături de Marea Britanie, să fie cuprinse statele din Est neintegrate încă în UE.

(……………………………………)

Polonia – viitoarea Germanie a Estului

Războiul din Ucraina, aderarea Finlandei și Suediei, interesul sporit al puterilor anglo-saxone asupra spațiilor de proximitate cu teritoriile ex-sovietice transformă rolul pe care Polonia îl are în echilibrul de putere continental. Dinspre Atlantic, în ciuda derapajelor pe care le înregistrează pe dimensiunea statului de drept, Varșovia este văzută ca fiind puterea-pivot a Flancului Estic. Inclusiv la nivelul UE, Polonia devine una dintre cele cinci verigi ale osaturii de securitate a UE, alături de Spania, Franța, Germania și Italia.

(……………………………..)

Memoria istorică tragică (de patru ori Polonia a fost împărțită între marile puteri din imediata apropiere – în principal între Germania și Rusia) și vecinătatea dificilă sunt la originea acestui demers care nu ține de prezența conservatorilor sau a social-democraților la putere la Varșovia: ocupând jumătate din istmul balto-pontic, Polonia are o frontieră comună cu enclava rusă Kaliningrad, transformată într-un adevărat portavion pe care sunt desfășurate rachete Iskander, capabile să poarte încărcături nucleare.

Îngrijorările poloneze privesc și către micile Țări Baltice, unde prezența unor importante minorități rusofone poate favoriza acțiuni de destabilizare și suscita tentații expansioniste. Totodată, Polonia are 418 km de frontieră comună cu Belarus, care după declanșarea invaziei din 24 februarie a făcut obiectul unui proces accelerat de integrare militară în Federația Rusă.

Este oarecum natural ca un stat cu o asemenea fizionomie geografică să rămână sensibil la orice destabilizare survenită în Ucraina, Țările Baltice sau Belarus și la orice politică de forță a Rusiei.

(…………………………………..)

Reinventarea Poloniei dincolo de V4

O țară de 40 de milioane de locuitori, cu economie dinamică, Polonia privește tot mai mult spre un spațiu extins care acoperă Baltica de Est și marginile occidentale ale fostului imperiu sovietic, de unde și competiția frontală cu Rusia.

În timp, integrarea Ucrainei în Uniunea Europeană sau, cel puțin, într-o formă de cooperare extinsă cu Uniunea Europeană ar schimba statutul Poloniei de țară de frontieră, devenind centrul unei zone în care intră Ucraina, Țările Baltice, Cehia și Slovacia.

Deja unele proiecte aspiră realmente Ucraina spre Polonia și spațiul baltic:

  • Polonia este unul dintre cei mai importanți susținători ai Kievului în rezistența sa antirusă – echipamentele militare donate Ucrainei se ridică la 1,7 miliarde de dolari (inclusiv aproape 240 de tancuri T-72 modernizate).

  • Din punct de vedere strategic, este un „safe-haven” care oferă adâncime teritorială Ucrainei; mai mult, este poarta principală prin care Vestul realimentează Ucraina.

  • Polonia a achiziționat pentru Ucraina gaz lichefiat din Statele Unite pe care l-a adus în terminalul său de la Świnoujście și transferat via interconectorul polono-ucrainean, proiect demarat în toamna anului 2019 printr-o cooperare între Varșovia, Washington și Kiev. Totodată, Polonia a făcut deja pași semnificativi în direcția dezvoltării unei infrastructuri de transport care să îi asigure rol de placă turnantă a importurilor regionale de gaz lichefiat din SUA, dar și din unele state ale Golfului, precum Qatar.

  • Polonia este principalul receptor de refugiați ucraineni. Estimările specialiștilor arată că de la începutul războiului aproape 3,5 milioane de refugiați au trecut granița poloneză, dintre care aproape 1,5 milioane au rămas în Polonia. Acest număr se adaugă celor aproape 1,35 milioane de ucraineni din primul val de după 2014 (în contextul anexării Crimeei și al separatismului teritorial din Est amorsat de Moscova). Este sugestiv faptul că primul val de migranți a avut un efect pozitiv pentru economia poloneză – diversele estimări arată că între 2013 și 2018 aceasta s-ar fi extins cu 13% că urmare a infuziei de mână de lucru din țara vecină. În ansamblu, acest nou fond demografic ar putea adăuga economiei poloneze în următorii ani creșteri cuprinse între 1,7-2,9% din PIB (potrivit Oxford Economics).

(……………………………………..)

Un rol similar celui jucat de RFG în primul Război Rece

Statutul Poloniei se deplasează spre cel al Republicii Federale Germania (RFG) în perioada Cortinei de Fier.

Încă din primii ani ai Războiului Rece din secolul trecut, Germania Federală a fost o piesă vitală în strategia americană de stabilizare a Europei. RFG a fost una dintre marile beneficiare ale fondurilor de reconstrucție și revitalizare a economiilor europene injectate prin Planul Marshall. Astfel, Germania de Vest primea peste 3 miliarde de dolari (la valoarea de atunci) ca ajutor extern din partea SUA. A fost fundația care urma să amorseze creșterea și boomul economic din deceniile următoare. 

(Citiți și: Avem în față ”Furtuna Perfectă”: titlurile și autorii”)

Totodată, pe fondul războiului din peninsula coreeană și al nevoii de credibilizare a NATO, America a devenit susținătoarea integrării militare a Germaniei în Alianță. Era singura care avea capacitatea de a asigura adâncimea strategică și efectivele necesare descurajării Uniunii Sovietice. În definitiv, punctul cel mai vulnerabil – Pasul Fulda – se afla pe teritoriul Germaniei.

Proiectul strategic american cu RFG a scos în evidență o dimensiune esențială – faptul că stabilitatea strategică a Europei depindea de o Germanie prosperă, integrată economic și parte a Vestului euroatlantic; mai mult, securitatea europeană depindea de o renaștere militară a Germaniei, dar în context euroatlantic și cu o amplă prezență americană pe teritoriul său; se formau astfel premisele constituirii unui pol de putere și a unui model alternativ pentru cealaltă Germanie, captivă în Estul comunist.

Astăzi, rolul acesta începe să revină Poloniei:

  • Strategic: prezența americană din Polonia este esențială pentru apărarea Pasului Suwalki și pentru realimentarea statelor baltice.
  • Militar: constituirea prin cooperarea cu SUA a unui complex militaro-industrial robust, având segmente de tehnologii de vârf, face din Polonia o mare putere militară emergentă și aduce perspectiva celor mai importante forțe terestre europene. Este suficient să ne uităm spre foarte ambițioasele programe de achiziții militare pe care Varșovia le-a anunțat pe fondul războiului din Ucraina. Astfel, Polonia va aloca 3% din PIB pentru cheltuieli de apărare, o cifră care ar putea urca gradual până la 5%. Lista de cumpărături făcută peste Atlantic rămâne fără egal: 35 de avioane F-35, 250 de tancuri M1 A2 Abrams de ultimă generație, alte 116 tancuri M1A1 versiune mai veche, 500 de HIMARS, 6 baterii de Patriot. Recent, Varșovia a anunțat un mega-acord cu Coreea de Sud, de unde va cumpăra 1.000 de tancuri K2, 672 de piese de artilerie autopropulsată cu rază lungă de acțiune și 48 de avioane de luptă FA-50. Stația terminus pe termen lung este clară: „Mulțumită acestor investiții, vom deveni cea mai puternică forță terestră din Europa”, spunea recent ministrul polonez al apărării.

  • Economic: Relativa reziliență economică arătată pe fondul crizei generate de COVID-19 („contracția poloneză a fost mult sub media OECD de 5,5%”), combinată cu infuzia celor aproape 36 de miliarde de euro sub Planul de Redresare și Reziliență (în cazul soluționării litigiilor cu Bruxellesul pe marginea statului de drept) și potențiala relocare a firmelor din Ucraina în căutare de piețe stabile, plasează Polonia în stadiul de „pole-position” al dezvoltării regionale în următorii ani. De remarcat că Polonia este destinația preferată de 40% din totalul investițiilor americane care merg în regiune.

Tentația Intermarium-ului și noul centru de greutate al Europei

Principalul interes geostrategic al SUA față de Polonia rămâne legat de poziția sa strategică între Germania și Rusia.

Este și motivul pentru care Varșovia a fost sprijinită conjunctural în inițiativa sa de coagulare a unui ansamblu geopolitic coerent – Intermarium – între cele trei mări – Baltica, Marea Neagră și Adriatica.

Pe termen lung, războiul din Ucraina, pe fondul unei victorii occidentale, ar putea reenergiza și actualiza proiectul Intermarium, cu efect decisiv asupra echilibrelor de putere din Europa.

Astfel, într-o analiză pentru platforma „1945”, Andrew Michta vede o Europă influențată masiv de ceea ce numește ascensiunea unui pol de putere estic – a unui Intermarium (în definitiv, un proiect strategic polonez din perioada interbelică) de la Marea Baltică la Marea Neagră – coagulat în jurul Poloniei și Ucrainei:

(……………………………………..)

***

(Analizele integrale din care am construit sinteza de mai sus pot fi citite în nr. 85 al revistei exclusiv print CRONICILE Curs de Guvernare).

***

Articole recomandate:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

articole categorie

Citește și:

13 state membre UE au semnat o scrisoare prin care solicită Bruxelles-ului să propună un plafon de preț la gaz la reuniunea miniștrilor UE de energie de săptămâna

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: