12 august, 2019

Biroul Permanent Național al PNL a decis luni să solicite convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului, în perioada 26-30 august.

Motivul solicitării a fost explicat de deputatul Raluca Turcan: este „imperativ să fie clarificat statutul unor proiecte aflate în Parlamentul României, dar care au fost vehement ignorate de majoritatea toxică PSD-ALDE”.

PNL va solicita Biroului Permanent introducerea pe ordinea de zi a cinci proiecte:

  • Abrogarea recursului compensatoriu
  • Desființarea secției speciale de investigare a magistraților
  • Abrogarea Ordonanței 51/2019 care scoate transportul rutier interjudețean de persoane din sfera serviciilor publice
  • Respingerea OUG 114
  • Respingerea Legii privind amnistia și grațierea

Săptămâna trecută, și premierul Viorica Dăncilă a anunțat că va cere Parlamentului să organizeze o sesiune extraordinară. Premierul a comunicat o altă listă de urgențe, cea mai importantă fiind o ordonanță ”privind îmbunătățirea serviciului 112”.

„Îmi doresc adoptarea cât mai rapidă a acestui act normativ și voi solicita conducerii Parlamentului convocarea unei ședințe extraordinare pentru ca aceste măsuri să fie transpuse în legislație”, anunța, pe 8 august, premierul Viorica Dăncilă.

Cu 12 zile înainte de această declarație, pe 29 iulie, Viorica Dăncilă și Călin Popescu Tăriceanu anunțau decizia de a convoca sesiunea extraordinară, tot pentru aprobarea unor modificări legislative menite să îmbunătățească procedurile de răspuns la situații de urgență. Schimbările anunțate sunt un efect al tragediei petrecute la Caracal.

Procedurile referitoare la convocarea sesiunii extraordinare a Parlamentului au fost amânate, PSD și ALDE traversând un complicat proces de negociere privind continuarea coaliției de guvernare și candidaturile la alegerile prezidențiale din 10 noiembrie.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: