fbpx Modifica setari cookieuri

Chestiunea

OECD: Ravagiile pe care le-a făcut criza Covid în segmentul IMM-urilor la nivel mondial

Peste un sfert (26%) din cele peste 30.000 de IMM-uri din întreaga lume ce au participat la un sondaj OECD au declarat închiderea activității între… Mai mult

20.07.2020

La obiect

Ce verifică ANAF la retailerii online, în cadrul campaniei de colectare de venituri care să compenseze stimulentele acordate HoReCa

Direcția de Antifraudă Fiscală din cadrul ANAF are în derulare mai multe controale în domeniul comerțului electronic. Vizați sunt operatorii care nu sunt înregistrați corespunzător,… Mai mult

20.07.2020

Analiză

Datoria publică, la pragul de 40%. Câteva observații tehnice relevante pentru deciziile de politică economică

Nivelul datoriei publice calculată oficial de Ministerul Finanțelor pentru luna mai 2020 a crescut până la 39,9%, în condițiile în care s-a depășit pragul de… Mai mult

19.07.2020

Chestiunea

Discuția a început: cum folosim cele 33 de miliarde pentru a ne racorda la proiectele UE. ”Economia viitorului post-COVID”

Șansa României de-a folosi ”cu cap” cele 33 de miliarde de auro alocate de la UE pentru relansarea economiei și pentru strategia post-Covid este să… Mai mult

15.07.2020

Planul de relansare economică a României – anunțat de guvern: 100 mld. în 10 ani – investiții masive în infrastructură și digitalizare, măsuri de stimulare a capitalului autohton și a competitivității, alinierea la noua revoluție tehnologică

de Razvan Diaconu , 1.7.2020

Premierul Ludovic Orban lansează Planul național de investiții și de relansare economică, practic un program de guvernare cu acțiuni planificate până la orizontul anului 2030.
Programul va fi prezentat oficial miercuri seară, în prezenta președintelui Klaus Iogannis.

Planul însumează investiții de 100 de miliarde de euro în 10 ani și atinge toate domeniile în care România e deficitară. 

Potrivit documentului, guvernul Orban propune, ca principiu, schimbarea paradigmei de dezvoltare, plecând de la premisa că modelul de dezvoltare bazat doar pe consumul populației trebuie schimbat într-un nou model de creștere economică axat pe:

  • stimularea și dezvoltarea capitalului autohton și a competitivității companiilor românești
  • investiții în domenii strategice ale infrastructurii publice
  • transformarea digitală a economiei și a administrației publice
  • pregătirea economiei pentru noua revoluție tehnologică
  • tranziția către o economie durabilă

Obiectivul noului model de dezvoltare economică promovat de Guvern: realizarea convergenţei cu economiile europene, astfel încât Produsul Intern Brut pe cap de locuitor la paritatea de cumpărare standard să ajungă la 87% din media UE27, la orizontul anului 2025.

Programul este influențat de actualele dezbateri europene pe tema relansării post-pandemie, o parte consistentă a acestuia fiind modelată după propunerile Ursulei von der Leyen de utilizare a unui mix granturi-credite acordate statelor membre în următorii ani.

(Citiți și: ”Istoria nu iartă proștii”. Am intrat în deceniul decisiv. ”)

În aceste condiții, succesul programului românesc de relansare se va baza aproape exclusiv pe capacitatea de negociere a statului romând în alocarea inițială a fondurilor, dar mai ales pe capacitatea guvernului de a atrage banii europeni.

SINTEZA planului, în cele ce urmează:

Plan de Relansare Economică, capitol Granturi pentru companii: 17 scheme, zeci de mii de potențiali beneficiari

Guvernul are în vedere să aloce granturi de sprijin pentru repornirea întreprinderilor, capital de lucru și investiții, pentru creșterea competitivității, pentru digitalizare. Între acestea:

  • Granturi de sprijin pentru microîntreprinderi. Valoare grant: 2000 Euro/SRL fără salariați; Toate domeniile; Cheltuieli: stocuri, datorii furnizori, chirii, utillități; Număr beneficiari: 50.000; Buget: 100 mil. euro
  • Schema de ajutor pentru activități de comerț și servicii afectate de Covid-19. Finanțarea chiriilor pentru perioada în care desfășuararea activității comerciale sau a serviciilor prestate a fost afectată pe perioada stării de urgentă sau de alertă: valoarea chiriei/beneficiar/lună, pentru o perioadă de 3 luni. Buget: 160 mil. lei.
  • Capital de lucru pentru repornirea activităților economice pentru IMM-uri. Valoare grant: max. 125.000 Euro; Domenii: HoReCa, turism, transporturi, evenimente; Cheltuieli: stocuri, datorii furnizori, echipamente; Buget: 350 mil. euro.
  • Granturi pentru investiții și pentru reconversia economică a IMM-urilor. Valoare grant: 50.000 – 200.000 Euro; Domenii: Industria sanitară, farmaceutică, alimentară, auto, IT, energie, construcții, transport, turism, confecții; Cheltuieli: producție, achiziția de echipamente, utilaje, tehnologii; Buget: 550 mil. euro.
  • Granturi pentru investiții pentru microîntreprinderi prin supracontractarea proiectelor din lista de rezervă din Programul Operațional Regional – Axa 2.1. Grant: max. 200.000 euro; Buget alocat: 117 mil. euro; Supracontractare: 130 mil. euro;
  • Granturi pentru creșterea competitivității IMM-urilor prin alocarea suplimentară de fonduri prin Programul Operațional Regional – Axa 2.2. Grant: 200.000 – 1.000.000 euro; Buget (alocare inițială și supracontractare): 450 mil. euro
  • Granturi pentru dezvoltarea IMM-urilor prin finanțarea investițiilor mari în creșterea productivității prin Programul Operațional Regional. Grant: 2.000.000 – 6.000.000 euro; Buget(alocare inițială și supracontractare): 550 mil. Euro
  • Granturi pentru start-up-uri pentru studenți în domenii competitive și inovative. Valoare grant: 40.000 euro/2 locuri de muncă create până la 100.000 euro/5 locuri de muncă create. Domeniile de activitate prevăzute în Strategia Națională de Competitivitate a României și în Strategia de Cercetare Dezvoltare Inovare; Buget: 150 mil. euro
  • Granturi pentru digitalizarea IMM-urilor. Valoare grant: 30.000 euro/proiect până la 100.000 euro/ proiect; Cheltuieli: echipamente IT, automatizarea echipamentelor industriale, automatizarea fluxurilor tehnologice; Buget: 150 mil. euro
  • Star-Tech Innovation (Noul program Start – UP). Obiectivul schemei este finanțarea start-up-urilor inovative prin granturi de o valoare estimată la 42.000 euro. Beneficiari: aproximativ 7000 de noi IMM-uri
  • Finanțarea programelor de educație digitală a angajaților pentru IMM-uri. Valoare grant: 30.000 euro/proiect până la 100.000 euro/ proiect; Buget: 30 mil. Euro
  • Sprijin financiar pentru dezvoltarea agriculturii și a industriei agro-alimentare prin finanțarea depozitelor de comercializare a produselor agricole. Obiectiv: construcția a 8 depozite regionale cu temperatură controlată pentru depozitarea, sortarea, ambalarea, etichetarea și comercializarea produselor agricole locale. Valoarea investiției: 120 mil. euro.
  • Granturi pentru achiziția de echipamente pentru irigații. Achiziția de kit-uri pentru irigații – 6000 euro/beneficiar. Buget: 48 mil. euro.
  • Granturi de finanțare pentru antreprenoriat rural. Obiectiv: sprijinirea directă a activităților de procesare și de distribuție a produselor agricole obținute de micii producători; Valoare grant:40.000 euro/2 locuri de muncă create până la 100.000 euro/5 locuri de muncă create; Buget: 200 mil. euro.
  • Instalarea tinerilor fermieri cu teren agricol concesionat de la stat. Bugetul estimativ este de 42 milioane euro (20 milioane euro alocare distinctă pentru tinerii din afara granițelor în scopul reîntoarcerii în țară a celor cu experiență și formare în domeniul agricol). Pentru prima dată, beneficiarii pot accesa facilitatea concesionării de terenuri cu destinație agricolă, libere de contract cu suprafață de maxim 50 de ha, aparținând domeniului public sau privat al statului.
  • Programe de finanțare pentru investiții noi și pentru relocarea companiilor în România. Schema de ajutor de stat pentru investiții noi (greenfield). Obiectiv: Stimularea și atragerea investițiilor noi cu impact major în economie prin finanțarea de proiecte de investiții, inclusiv investiții de tip greenfield. Valoare ajutor de stat: max. 37,5 mil. euro/investiție; Buget alocat: 1,5 miliarde lei anual până în 2023.
  • Schema de ajutor de stat pentru sprijinirea investițiilor care promovează dezvoltarea regională. Obiectiv: granturi pentru dezvoltarea regională prin realizarea de investiții care determină crearea de noi locuri de muncă. Valoare ajutor de stat: max. 37,5 mil. euro/investiție; Buget alocat: 450 mil. lei anual până în 2025.

Plan de Relansare Economică, capitol Scheme de garantare și instrumente pentru asigurarea lichidității: plafon total 24 miliarde lei

Capitolul are două componente:

1.       Programe de garantare a creditelor pentru capital de lucru și investiții

  • Programul IMM Invest pentru garantarea creditelor pentru capital de lucru și investiții pentru IMM-uri

Credite garantate de stat în proporție de 80% sau 90% și dobândă subvenționată 100% a creditelor de investiții și creditelor/liniilor de credit aferente capitalului de lucru contractate de microîntreprinderi și întreprinderi mici și mijlocii. Plafon: 15 mld. lei; Număr beneficiari: 40.000.

  • Garanții de stat pentru creditarea companiilor mari pentru capital de lucru și investiții

Garanții, în numele și în contul statului, acoperind necesarul de garantare în proporție de maxim 90%, pentru credite noi sau deja acordate de către bănci comerciale pentru realizarea investițiilor şi/sau pentru susținerea activității curente a companiilor cu cifră de afaceri mai mare de 20 mil. lei. Plafon: 8 mld. lei; Număr beneficiari: 600.

2.       Programe de garantare pentru asigurarea lichidității companiilor

  • Schema de garantare privind asigurarea creditului comercial (furnizor). Prin acest program se urmărește stimularea expunerii la risc a asigurătorilor și facilitarea accesului companiilor la asigurarea creditului comercial.

În cazul unei pierderi, suma plătită de către Ministerul Finanţelor Publice  reprezintă 80% din suma neîncasată/nerecuperată de asigurător. Plafon alocat: 1 mld. lei.

  • Program de garantare a finanțărilor de tip factoring cu regres și scontarea efectelor de comerț

Obiectiv: acordarea de facilităţi de garantare de către stat pentru creditele pe termen scurt acordate întreprinderilor mici şi mijlocii a căror valoare se stabilește prin corelare cu valoarea finanțărilor de tip factoring/operațiuni de scontare.

(Citiți și: ””La bal, sau la spital?” – Nu mai există cale de mijloc. CRONICILE Curs de guvernare nr. 94 – Sumarul”)

Valoarea unei  facilități de factoring acordate IMM-ului aderent pe un debitor cedat este de maximum 500.000 lei. Plafoane alocate: 1,5 mld. lei/factoring; 1,5 mld. lei/scontare.

  • Program de garantare a leasing-ului de echipamente și utilaje

Obiectiv: garantare a leasing-ului pentru IMM-urile care optează pentru o  finanțare non-bancară. Vor fi acordate finanțări până la o limită maxima de 5.000.000 lei/ beneficiar, garantate în limita unui plafon de garantare în valoare de 1,5 miliarde lei.

Plan de Relansare Economică- capitol Instrumente financiar-bancare de creștere a capitalizării și de finanțare a investițiilor: Bancă de Dezvoltare și Fond de Investiții

Instrumente de creștere a capitalizării companiilor și de finanțare a investițiilor:

  • Măsuri de stimulare pentru creșterea capitalurilor proprii ale companiilor românești – Bonificații la plata impozitului pe profit acordată în funcție de menținerea capitalurilor proprii pozitive și/sau creșterea acestora pe o perioadă de timp.
  • Înființarea Fondului Român de Investiții (FRI) pentru finanțarea unor investiții în domenii de interes strategic- investiții de stat pentru finanțarea unor activități precum private equity (fonduri de investiții sub formă de participare la capitalul social al unor societăți comerciale), venture capital (fonduri de investiții în societăți comerciale nou sau de curând înființate), agenție de promovare a investițiilor, proiecte educaționale pentru antreprenori etc.  capitalizare inițială: 300 mil. euro.
  • Înființarea Băncii Naționale de Dezvoltare (BND) ca instituție de credit pentru proiecte de investiții- contractează împrumuturi pe piețele de capital și acordă finanțări, în condiții avantajoase, pentru proiecte de investiții care sprijină obiectivele naționale de interes strategic.

Plan de Relansare Economică,  capitol măsuri active de ocuparea forței de muncă și de protecție socială. 355 milioane euro pentru protecție socială

1.       Măsuri de sprijin pentru angajați și companii pentru reluarea activităților economice:

  • Prelungirea indemnizației de șomaj tehnic. Continuarea măsurii privind acordarea indemnizației de șomaj tehnic pentru angajatorii/profesioniștii a căror activitate este suspendată. Impact: 850 mil. lei/lună.
  • Stimularea reluării activităților economice și a ocupării. Pentru beneficiarii indemnizației de șomaj tehnic care își reiau activitatea se acordă o sumă în cuantum de 41,5% din salariul brut al angajatului (maxim 41,5% din câștigul salarial mediu brut pe țară) pe o durată de 3 luni. Impact: 3,35 mld. lei.
  • Sprijin pentru program flexibil de muncă. Guvernul va asigura plata unei indemnizații în valoare de 75% din diferența dintre salariul brut al unui angajat prevăzut în contractul individual de muncă dinaintea reducerii programului și salariul brut aferent orelor de muncă efectiv prestate ca urmare a reducerii progamului de lucru. Măsura se aplică companiilor a căror cifră de afaceri a scăzut cu cel puțin 10% comparativ cu luna similară a anului anterior. Finanțarea acestei măsuri se va acoperi prin Programul SURE.
  • Granturi pentru formarea profesională a angajaților. Schema de finanțare se adresează angajatorilor care investesc în formarea profesională a propriilor salariați. Aceștia beneficiază de o subvenție stabilită în funcție de nivelul de calificare a programului de formare parcurs. Buget alocat: 150 mil. lei.

2.       Alte măsuri de sprijin pentru ocuparea forței de muncă

  • Stimularea ocupării tinerilor, a persoanelor cu vârsta de peste 50 ani și a românilor întorși din străinătate. Sprijin în valoare de 50% din salariul brut al angajatului dar nu mai mult de 2500 lei pentru angajatorii care încadrează în muncă: Tineri cu vârsta cuprinsă între 16 și 29 ani; Persoanele cu vârsta de peste 50 ani ale căror raporturi de muncă au încetat în perioada stării de urgență; Cetățeni români cărora le-au încetat raporturile de muncă cu angajatori străini, din motive neimputabile lor.
  • Măsuri active pentru lucrătorii sezonieri și zilieri din domeniile agriculturii, HoReCa și turismului. Protejarea angajaților prin acordarea unor măsuri de sprijin suplimentare pentru persoanele care au desfășurat activități ca zilieri în luna anterioară solicitării; Persoanele care desfășoară activități sezoniere în baza unor contracte individuale de muncă, pe perioadă determinată de cel puțin 3 luni.
  • Locuri de muncă pentru tineri. Valoarea granturilor acordate pentru acțiuni antreprenoriale: 25.000 euro pentru susținerea locurilor de muncă destinate tinerilor. Buget: 300 mil. euro.
  • Stimularea desfășurării muncii în regim de telemuncă. Acordarea unui sprijin în valoare de 500 euro/angajat pentru achiziționarea de echipamente IT pentru angajații care desfășoară activități în regim de telemuncă în perioada stării de urgență/alertă.

3.       Măsuri de protecție socială

  • Pachete alimentare și de igienă corporală pentru persoanele vulnerabile. Sprijin pentru persoanele aflate în situații de dificultate, risc de sărăcie sau cu venituri precare prin oferirea de pachete alimentare și pachete de igienă corporală; Beneficiari: 1,18 mil. persoane; Buget alocat: 225 mil. euro.
  • Vouchere pentru masă caldă pentru persoane în vârstă. Vouchere pentru mese calde acordate persoanelor în vârstă de peste 75 de ani care au venituri sub venitul minim garantat. Beneficiari: 250.000 persoane. Buget alocat: 100 mil. euro
  • Vouchere pentru elevi. Vouchere pentru elevii care provin din familiile cu venituri mici sau cu venituri sub venitul minim garantat aflați în risc de sărăcie severă, pentru achiziționarea de rechizite școlare, îmbrăcăminte și încălțăminte. Beneficiari: 400.000 copii. Buget alocat: 30 mil. euro.

Planul Național de Investiții – Infrastructură de transport: conectarea proviciilor istorice până în 2030

Rutier: Finalizarea lucrărilor de infrastructură aflate în implementare – 407,3 Km de autostrăzi și drumuri expres. Cost estimat: 4,3 miliarde euro.

  • Sibiu – Pitești (Loturi 1, 4, 5), Craiova – Pitești, Autostrada Transilvania (Suplacu de Barcău – Borș),  Sebeș – Turda, AO:Inelul de Sud București, Varianta de ocolire Bacău, Podul peste Dunăre de la Brăila.

Conectarea cu autostrăzi a provinciilor istorice ale României și cu rețelele de transport pan-europene, prin demararea lucrărilor la aproximativ 3.000 de km de autostrăzi și drumuri expres. Perioada: 2020 – 2030. cost estimat: 31 miliarde euro.

  • Sibiu – Pitești (Loturi 2, 3), Autostrada Transilvania: Nădășelu – Suplacu de Barcău, Autostrada Unirii: Tg. Mureș – Iași – Ungheni, A3: Ploiești – Comarnic – Brașov, A7: Ploiești– Suceava – Siret, AO: Inelul de Nord București; București – Alexandria – Craiova – Lugoj, Buzău/Focșani – Brăila – Galați, Măcin – Tulcea – Constanța; Transregio Gilău – Cluj N. – Apahida

Feroviar: Investiții în cca. 3.000 km de cale ferată, în perioada 2020 – 2030, cu un cost estimat de aproximativ 18 miliarde euro

  • Finalizarea reabilitării liniei ferate pe traseul Frontieră-Curtici-Simeria, parte componentă a Coridorului IV pan-european, pentru circulația trenurilor cu o viteză maximă de 160 km/h.
  • Proiecte noi de modernizare a căii ferate în scopul asigurării obiectivelor de conectivitate: Ploiești-Suceava-Dărmănești, București-Craiova-Timișoara-Arad, Suceava-Cluj Napoca, Buzău-Fetești, Port Constanța-Palas, Predeal-Brașov, Centura feroviară a Municipiului București, Cluj Napoca-Episcopia Bihor
  • Tren metropolitan Nădășelu – Baciu – Cluj-Napoca – Apahida – Jucu – Bonțida
  • Metrou: Dezvoltarea noilor magistrale și extinderea magistralelor existente
  • Finalizare lucrări M5, lansare  M6 – tronsonul Gara de Nord – 1 Mai – Aeroport Otopeni, M4 – tronsonul Gara de Nord – Gara Progresu, extensie M2 Pipera – Petricani  și Berceni – Linia de Centură Sud
  • Metrou Cluj Napoca – Magistrala: Gilău – Florești – Cluj-Napoca

Naval: Investiții totale de 4,3 mld. euro

  • Modernizarea și extinderea infrastructurii porturilor maritime și fluviale, cu accent pe Portul Maritim Constanța
  • Lucrări de dragaj, de exploatare, consolidări și alte investiții pentru asigurarea navigației pe tot parcursul Dunării, pe tot timpul anului
  • Aerian: Investiții totale de 2,9 mld. euro
  • Extinderea și construirea de terminale pentru pasageri, cât și de zone cargo. Crearea de legături inter-modale între infrastructura aeriană, feroviară și rutieră

Planul Național de Investiții – Infrastructură energetică: investiții estimate la 12,48 miliarde euro

Valoarea investițiilor programate în Sistemul Energetic Național pentru perioada 2020 – 2025 este estimată la 12,48 miliarde euro de la producția de energie la rețele inteligente de transport și distribuție gaze naturale si electricitate.

  • Energie verde: parcuri eoliene onshore și offshore (2x300MW) – 4,6 mld. lei; noi capacități de producție hidro (Retezat, Vidraru, Mărișelu, Avrig, Bistra, Livezeni etc.) – 1,6 mld. lei;
  • Investiții strategice Romgaz în valoare de 15,69 mld. lei: centrale electrice cu turbine cu gaze (Iernut, Mintia), dezvoltarea proiectelor offshore Neptun Deep, Est Rapsodia și Trident de la Marea Neagră, fabrică de metanol (greenfield), noi capacități energetice în parteneriat cu companii private (Chimcomplex, Alro, Liberty Galați, etc.)
  • Plan de restructurare și decarbonare 2020 – 2025 al Societății Complexul Energetic Oltenia S.A în valoare de 7,2 mld. lei;
  • Creșterea capacității de producție a energiei electrice pe bază nucleară cu cel puțin o unitate până în 2030 și prelungirea duratei de operare a Unității 1 cu încă 30 de ani;
  • Creșterea capacității liniilor de transport a energiei electrice și de interconexiune transfrontalieră – cca. 4,6 mld. Lei
  • Investiții în sistemul național de transport al gazelor naturale și pentru interconectarea cu sistemul internațional de transport – cca. 9 mld. lei

Planul Național de Investiții – Infrastructura de Sănătate: 25 de spitale județene

Construirea primelor 3 spitale regionale în perioada 2021 – 2027, cu o valoare totală de 1,64 miliarde euro:

  • Spitalul Regional de Urgență Cluj – 539,59 milioane euro;
  • Spitalul Regional de Urgență Iași – 500,35 milioane de euro;
  • Spitalul Regional de Urgență Craiova – 602,73 milioane euro.

Programe de investiții locale în sistemul sanitar pentru perioada 2021-2027, cu un buget de aproximativ 17,5 miliarde lei prin construirea/modernizarea/reabilitarea a:

  • 1.450 de centre medicale în mediul rural;
  • 25 spitale județene;
  • 110 spitale orășenești.

Planul Național de Investiții – Infrastructura pentru Educație: 40 de noi campusuri școlare

Investiții în unități școlare programate în perioada 2021– 2027:

  • 2.488 de unități școlare vor fi incluse în programe de modernizare/reabilitare, costurile estimate – 6,046 miliarde de lei.
  • 375 de unități școlare vor beneficia de investiții în valoare de 31,4 milioane lei pentru conformarea grupurilor sanitare (alocare 2020);

Programul Reforma Educației Timpurii:

  • Finanțarea construcției unui număr de 180 grădinițe cu program prelungit sau săptămânal – 146 mil. euro

Construire/modernizare campusuri școlare/ cămine studențești/centre universitare:

  • construirea a 40 de campusuri școlare care să includă: școală, liceu, internat, teren sport, ateliere, laboratoare, cantină, cu o valoare totală de aproximativ 2 miliarde lei;
  • construirea a 30 de cămine studențești care totalizează 10.244 de locuri de cazare pentru 30 de instituții de învățământ superior de stat din 13 centre universitare. Valoare totală a investițiilor se ridică la 1,248 miliarde de lei;

Planul Național de Investiții – Dezvoltare locală: reabilitarea a 27.000 km drumuri județene și locale

Extinderea rețelelor de alimentare cu apă și canalizare:

  • Pentru perioada 2021-2027 se alocă un buget de cca. 8 miliarde de lei pentru extinderea rețelelor de apă și canalizare pentru finanțarea a 750 de proiecte, dintre care 600 în mediul rural și 150 în mediul urban;
  • Alte investiții pentru 500 de microstații de tratare, fose septice și sisteme alimentare cu apă, cu o valoare de 250 milioane lei.

Extinderea rețelelor de distribuție a gazelor naturale: Guvernul va aloca 1 miliard de euro în cadrul multianual 2021-2027, dintr-un un buget total estimat la 9,6 miliarde lei pentru extinderea și înființarea de noi rețele inteligente de gaze naturale în scopul racordării a 70% dintre locuințele din România.

Modernizarea și reabilitarea drumurilor județene și locale: În perioada 2021-2027 Guvernul își propune să reabiliteze și să modernizeze cca. 20.000 km de drumuri locale, cu o valoare de aproximativ 20 de miliarde lei și 7.000 de km de drumuri județene, pentru care se vor aloca 12 de miliarde lei.

Strategie de renovare, termoficare și reabilitare energetică a clădirilor și de reabilitare a clădirilor cu risc seismic:

  • Reabilitarea termică a 45.000 de clădiri, cu o valoare estimată de 8 miliarde de lei;
  • Consolidarea la nivel național a 300 de imobile cu risc seismic ridicat, cu o valoare estimată de 1 miliard de lei;
  • Modernizarea infrastructurii de termoficare în 15 unități administrativ teritoriale, cu o valoare totală de 650 milioane de lei.

Locuințe pentru specialiști în sănătate, învățământ și alte categorii socio-profesionale: 10.000 de unități locative pentru specialiști (2 miliarde de lei) și 5.000 unități locative pentru tineri, destinate închirierii (1 miliard de lei).

Reabilitare monumente istorice, patrimoniu cultural și sedii administrative – 2 miliarde lei

Planul Național de Investiții – Infrastructura de irigații: investiții de 3,4 miliarde euro

Reabilitarea infrastructurii de irigații: Investiții în reabilitarea a 138 amenajări de irigații, ce deservesc o suprafață de aprox. 2.4 milioane ha. Valoarea lucrărilor de investiții în infrastructura de irigații: 3.4 miliarde euro

Construirea Canalului Siret-Bărăgan prin reluarea procesului investițional pentru tronsoanele 1-3 din cadrul etapei I.

  • Etapa I – aprox. 50 km până la limita sudică a județului Vrancea – pentru această etapă studiile și proiectarea sunt finalizate, iar execuția poate fi reluată; Pentru etapa I de execuție, costurile totale sunt estimate la 83,67 milioane euro.
  • Etapa a II-a – aprox. 140 km pe teritoriul județelor Brăila, Buzău și Ialomița până la debușarea în acumularea Dridu – pentru această etapă sunt necesare studiile de fezabilitate și proiectarea.

Reabilitarea infrastructurii de desecare-drenaj. Investiții în reabilitarea a 443 amenajări de desecare-drenaj, care deservesc o  suprafață de  2.838.674ha. Valoarea lucrărilor de investiții in amenajari de desecare: 1,1 miliarde euro

Amenajări de combatere a eroziunii solului. Investiții în reabilitarea a 220 amenajări de combaterea eroziunii solului , care deservesc o suprafața de 500 000 ha. Valoarea estimativa a lucrărilor de combatere a eroziunii solului:  500 milioane euro

Planul Național de Investiții – Mediu: 3,2 miliarde

Continuarea programelor Rabla și Rabla Plus. Cele două programe beneficiază de o alocare financiară cumulată în anul 2020 de  545 milioane lei;

Continuarea programului de dezvoltare a infrastructurii de reîncărcare a autovehiculelor electrice în România, atât în localități, cât și la nivelul autostrăzilor, drumurilor naționale și europene – alocare financiară cumulată în anul 2020 de aproximativ 268 milioane lei.

Continuarea programelor de dezvoltare a transportului „verde” prin finanțarea autobuzelor electrice/gnc în municipii și localități. Lansarea unei noi sesiuni în anul 2020 beneficiază de o alocare financiară cumulată de aproximativ 930 milioane lei;

Lansarea programelor de creștere a eficienței energetice în clădiri publice și private în anul 2020, cu o alocare financiară cumulată de aproximativ 813 milioane lei;

Implementarea programului de creștere a eficienței energetice în complexurile de producere a energiei. Programul beneficiază de o alocare financiară în anul 2020 de 628 milioane lei;

Demararea programului de reducere a emisiilor prin împădurirea terenurilor  în anul 2020, cu un buget de 59 milioane lei;

Planul Național de Investiții – Infrastructură sportivă: 7,5 miliarde lei pentru sport de masă, 5 miliarde pentru sport de performanță

Sport de performanță:

  • Construirea a 12 complexuri sportive cu o capacitate cuprinsă între 3.000-30.000 locuri, cu o valoare totală a investițiilor de 3,5 miliarde de lei;
  • Construirea a 8 bazine olimpice cu o valoare de 1 miliard lei și 5 patinoare artificiale pentru competiții cu o valoare totală de 300 milioane lei;
  • Construirea a 5 săli polivalente, cu o capacitate cuprinsă între 5.000-16.000 locuri, cu o valoare totală de 1,2 miliarde de lei;

Sport de masă:

  • Construirea a 250 săli de sport școlare, 45 bazine didactice, 400 baze sportive cu o valoare totală estimată de 5,5 miliarde de lei;
  • Construirea a 10 centre sportive pentru sporturi olimpice, care să cuprindă săli de antrenament, școală, internat, cantină, școală de antrenori, centru medical, cu o valoare estimată de 2 miliarde de lei;
Mergeți în homepage ›

Publicat la data de 1.7.2020

Un raspuns

  1. carcotasul
    1.7.2020, 10:47 am

    peste to in acest document se vorbeste doar de bani… bani… bani… cum se vor da bani… Este, oare, de-ajuns sa dai doar banii acestia ? cum se demonstreaza suficienta acestui mod de gandire ? E ca si cum s-ar vorbi doar de bogatia sortimentului de seminte “exotice” pe care guvernul le va distribui cu generozitate celor responsabili cu dezvoltarea viitoare a Romaniei ! Dar despre pregatirea solului pentru ca aceste seminte sa rodeasca eficient… ce se spune ? Dar despre pregatirea profesionala a celor chemati sa obtina roadele asteptate… ce se spune ? Dar despre eventualitatea furtului unei parti din acesti bani si recuperarea celor furati – acest obicei fiind un ‘sport national” in RO… ce se spune ? Etc. etc.

Lăsați un comentariu


Stiri

Avocatul Poporului: Internarea în spital nu trebuie condiționată de testul Covid

Vladimir Ionescu

Internarea în spital a pacienților cu alte patologii decâd Covid-19 nu trebuie condiționată de testul coronavirus, precizează Avocatul Poporului într-un comunicat de presă. ”Persoanele care… Mai mult

Stiri

Record de cazuri noi și decese Covid, vineri, 7 august

Vladimir Ionescu

Un număr de 1.378 de cazuri COVID-19, din 23.956 de teste efectuate, au fost confirmate în utlimele 24 de ore. Este cel mai mare număr… Mai mult

Stiri

Proteste antiguvernamentale la Beirut. Manifestanții au vandalizat magazinele, forțele de ordine au ripostat cu gaze lacrimogene

Iulian Soare

Forţele de ordine libaneze au folosit gaze lacrimogene joi seară pentru a dispersa zeci de manifestanţi care protestau după explozia masivă din portul Beirut, devenit… Mai mult

Stiri

Donald Trump a emis ordine executive împotriva TikTok și WeChat

Iulian Soare

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a emis joi seara un ordin executiv care interzice tranzacțiile cu compania-mamă a celebrei aplicații de partajare video TikTok. Ordinul… Mai mult

Stiri

Conducere militară la Direcția de Sănătate Publică București

Mariana Bechir

Generalul medic Ionel Oprea (foto), secretar de stat în Ministerul Sănătății, cel care a preluat coordonarea sistemul sanitar din județul Suceava la începutul epidemiei de… Mai mult

Europa

SUA: Numărul de șomeri noi a scăzut în ultima săptămână, dar economia este departe de revenire

Vladimir Ionescu

Numărul cererilor de șomaj din SUA a scăzut în această săptămână la cel mai redus nivel de la începutul pandemiei, în martie, oferind o rază… Mai mult

Europa

Evoluția exporturilor și a industriei din Germania confirmă o potențială revenire în ”V”

Vladimir Ionescu

Cele mai recente date cu privire la evoluția economiei germane indică o revenire în ”V”, cel puțin pentru moment, principala îngrijorare fiind legată de măsura… Mai mult