luni

15 iulie, 2024

18 decembrie, 2023

Cel puţin 215 milioane de doze de vaccinuri COVID-19 achiziţionate de ţările UE în perioada de vârf a pandemiei au fost aruncate, costul lor fiind estimat la aproximativ patru miliarde de euro, conform unei analize Politico.

Calculele bazate pe datele disponibile arată că ţările UE au aruncat în medie 0,7 vaccinuri pentru fiecare membru al populaţiei lor. În fruntea clasamentului se află Estonia, cu mai mult de o doză pe cap de locuitor, urmată de Germania, care a aruncat şi cel mai mare număr de doze.

Publicația menționează că acest contract negociat la nivelul UE continuă să se deruleze și are ca termen final 2027, dată până la care numărul dozelor inutile și aruncate va continua să crească.


Calculele Politico se bazează pe cifrele din 19 ţări europene – 15 ţări, între care România, au furnizat cifre direct, iar în cazul a  patru, volumele au fost raportate de presa locală. Unele cifre datează chiar din această lună, dar cele mai vechi datează din decembrie 2022, arată Politico.

Unele state membre, printre care Polonia şi Franţa, au refuzat să comunice datele.

Nu este uşor de descoperit câte vaccinuri au fost aruncate. Unele guverne, inclusiv Franţa, a doua cea mai populată ţară din UE, sunt reticente în a dezvălui amploarea risipei.

Iar pe măsură ce trece timpul, cifrele pe care le-am primit sunt învechite, numărul real de vaccinuri aruncate fiind probabil mult mai mare, menţionează POLITICO.


Germania, de exemplu, a furnizat cifrele sale privind vaccinurile sale aruncate în iunie – la momentul respectiv, avea alte 120 de milioane de vaccinuri care stăteau în depozit. De asemenea, producătorii de vaccinuri au introdus de atunci versiuni mai noi, adaptate la cele mai recente variante de coronavirus, ceea ce face ca vaccinurile mai vechi să fie depăşite  şi să aibă mai multe şanse de a fi aruncate, explică publicaţia de la Bruxelles.

1,5 miliarde doze livrate în UE (populație sub 450 de mil)

De la aprobarea primelor vaccinuri împotriva coronavirusului, la sfârşitul anului 2020, ţările UE au primit în mod colectiv 1,5 miliarde de doze (mai mult de trei pentru fiecare persoană din Europa).

Multe dintre acestea zac acum în depozitele de deşeuri de pe continent.

Calculele bazate pe datele disponibile arată că ţările UE au aruncat în medie 0,7 vaccinuri pentru fiecare cetățean european.

În fruntea clasamentului se află Estonia, care a aruncat la gunoi mai mult de o doză (1,10) pe cap de locuitor, urmată îndeaproape de Germania (0,98), care a aruncat şi cel mai mare volum brut de fiole.

România, pe locul 15 la doze aruncate, calculat pe cap de locuitor

În acest clasament, România este sub media europeană, pe locul al 13-lea, cu 0,51 de doze de vaccin aruncate raportat la cap de locuitor, iar ultimul loc (din cele 19 posibile) este ocupat de Irlanda, cu 0,16 doze.

Dacă această rată medie de risipă ar fi proiectată în restul UE, aceasta ar însemna peste 312 milioane de vaccinuri distruse, notează Politico.

Germania, 83 de mil. de doze distruse

Pe de altă parte, numărul de vaccinuri irosite tinde să corespundă cu mărimea ţărilor, ca cifre absolute Germania având 83 de milioane de doze aruncate, iar Luxemburg puţin sub jumătate de milion.

În clasamentul întocmit în funcție de acest criteriu, România este pe locul al cincilea, cu 9.777.126 de doze aruncate, dar Polonia şi Franţa, de exemplu, ţări mai mari decât România, au refuzat să comunice datele.

Peste 4 mld. euro, valoarea dozelor aruncate

POLITICO estimează valoarea celor 215 milioane de vaccinuri irosite la peste 4 miliarde de euro, pe baza preţurilor vaccinurilor raportate în mass-media (acestea nu au fost făcute publice).

entru ţările care au raportat doar numărul total de vaccinuri distruse, fără a le defalca pe tipuri de vaccinuri, Politico a folosit un preţ mediu ponderat de 19,39 euro, calculat pe baza datelor furnizate de ţările care au oferit o defalcare. Din nou, această cifră este aproape sigur un minim.

Dar chiar şi patru miliarde de euro reprezintă o sumă considerabilă, egală cu un proiect mare de infrastructură sau cu cheltuielile anuale de sănătate ale Croaţiei.

Multe dintre vaccinurile în cauză au fost achiziţionate în perioada de apogeu a pandemiei, în 2021, când UE, SUA şi Regatul Unit se străduiau să asigure un număr limitat de doze. În acea perioadă de frenezie, UE a încheiat cel mai mare contract de achiziţionare a 1,1 miliarde de doze de la Pfizer şi BioNTech, reminteşte publicaţia.

Este uşor să uităm cât de nesigure erau lucrurile în 2021, iar acordul UE a fost lăudat la vremea respectivă. Dar atât mărimea, cât şi momentul acordului s-au dovedit a fi problematice.

Ţările au fost blocate în cumpărarea de doze chiar şi atunci când pandemia s-a diminuat, în timp ce eforturile de a dona injecţiile în exces ţărilor terţe au fost zădărnicite de scăderea cererii şi de problemele logistice.

Repercusiuni – dosar penal în România

Repercusiunile sunt mai mult decât financiare. Întrebările legate de modul în care a fost negociat marele contract cu Pfizer o urmăresc pe preşedinta Comisiei, Ursula von der Leyen, încă de când The New York Times a relatat că şefa UE a avut un schimb de mesaje cu directorul general al Pfizer în perioada premergătoare încheierii contractului.

Contractul a fost deja renegociat de către Comisia Europeană sub presiunea ţărilor UE care suferă din cauza excesului de vaccinuri.

Atât Polonia, cât şi Ungaria au încetat să mai accepte vaccinuri şi sunt date în judecată de Pfizer pentru neplata acestora.

În România, procurorii au cerut să se ridice imunitatea fostului prim-ministru şi a doi foşti miniştri ai sănătăţii, susţinând că achiziţiile excesive de vaccinuri au cauzat statului daune de peste 1 miliard de euro.

(Citește și: Dosarul achiziției de vaccinuri: DNA cere ridicarea imunității fostului premier Cîțu și a foștilor miniștri ai Sănătății Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă – peste 1 mld. euro prejudiciul)

România, locul 3 la raportul dintre vaccinurile folosite și cele distruse: dar a avut cea mai mică rată de vaccinare din UE

În clasamentul realizat în funcție de raportul dintre numărul dozelor aruncate și cele administrate (pe baza datelor de la ECDC disponibile până la 5 octombrie) cu numărul de vaccinuri pe care ţările le-au raportat ca fiind irosite, în comparaţie cu numărul de vaccinuri care le-au fost distribuite, România figurează pe locul al treilea, fiind devansată de Lituania şi Slovacia, în timp ce ultimul loc este ocupat de Irlanda.

Situația a fost generată de rata mică de vaccinare, cea mai mică din UE, o consecință a puternicului val antivaccinare înregistrat în țara noastră chiar înainte de pandemia de Covid-19.

Până la sfârșitul lunii noiembrie, România a plătit 35 de miliarde de doze, dar au fost administrate aproape 20 de milioane, conform ministrului Sănătății, Alexandru Rafila.

****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: