duminică

28 aprilie, 2024

23 noiembrie, 2023

DNA a cerut joi ridicarea imunității lui Florin Cîțu și a foștilor miniștri Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă în Dosarul achiziției de vaccinuri anti-Covid. Florin Cîțu și cei doi foști miniștri sunt acuzați că au contractat un număr mult mai mare de doze de vaccin anti-Covid, în condițiile în care numărul persoanelor eligibile pentru vaccinare comunicat de statul român Comisiei Europene era de 10,7 milioane, acuză DNA.

Cei trei au contractat în plus 52,8 milioane de doze de vaccin, în valoare totală de 1,005 miliarde euro, la care se adaugă TVA, sumă pe care procurorii o constituie ca prejudiciu adus bugetului statului, precizează un comunicat DNA.

Conform procedurii din Legea răspunderii ministeriale, pentru ridicarea imunității în vederea începerii urmării penale, solicitarea legată de Florin Cîțu, care este senator, se adresează Senatului, iar în cazul celorlalți doi foști demnitari, care nu sunt parlamentari, se adresează președintelui Klaus Iohannis.

Comunicatul DNA – integral:


”În conformitate cu prevederile constituționale și legale, procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție a transmis procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție referatul cauzei, în vederea sesizării Președintelui României și Senatului României pentru formularea cererilor de efectuare a urmăririi penale față de trei persoane, cu privire la săvârșirea unor infracțiuni de abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave, forma participației penale fiind autoratul și, respectiv complicitatea.

Solicitarea Direcției Naționale Anticorupție referitoare la efectuarea urmăririi penale față de persoanele respective are în vedere împrejurarea că, în acest moment, există probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

La data de 17 iunie 2020, Comisia Europeană a lansat Strategia europeană privind accelerarea dezvoltării, fabricării și distribuției vaccinurilor împotriva COVID-19 prin care propunea o abordare centralizată pentru achiziția unor opțiuni viabile de vaccinuri și care a presupus negocierea de către Comisia Europeană a unor acorduri de achiziție anticipată cu producătorii de vaccinuri în numele statelor membre.

Vaccinurile urmau să fie distribuite statelor membre UE în funcție de numărul populației, iar decizia cu privire la vaccinarea prioritară a anumitor categorii de populație revenea statelor membre.


De precizat este faptul că statele membre aveau posibilitatea să utilizeze, într-un termen de 5 zile de la notificare, o clauză de „opt-out”, astfel că nu erau obligate să suporte niciun fel de contribuție pentru vaccinurile pe care decideau să nu le solicite.

În prezenta cauză, în contextul menționat mai sus, sunt cercetate aspecte legate de modalitatea în care, în perioada ianuarie – mai 2021, persoane din Guvernul României, cu încălcarea dispozițiilor legale și în lipsa oricăror documente/analize care să ateste necesitatea achiziției, ar fi contractat un număr mult mai mare de doze de vaccin (Pfizer și Moderna), în condițiile în care numărul persoanelor eligibile pentru vaccinare comunicat de statul român Comisiei Europene era de 10,7 milioane.

Concret, deși dozele de vaccin contractate anterior datei de 01 ianuarie 2021 (37.588.366 doze) ar fi fost suficiente pentru vaccinarea unui număr de peste 23 milioane persoane, două dintre cele trei persoane față de care se solicită formularea cererilor de efectuare a urmăririi penale, beneficiind de ajutorul celei de a treia, ar fi tranzacționat și ordonanțat la plată achiziția în plus a cantității de 52.805.690 doze de vaccin, în valoare totală de 1.005.498.687 euro, la care se adaugă TVA, sumă care constituie un prejudiciu adus bugetului statului.

La solicitările transmise au fost atașate referatul întocmit de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, precum și dosarul de urmărire penală, în copie, compus din 27 de volume.
Prezentele demersuri în vederea efectuării urmăririi penale intră sub incidența prevederilor art. 2941 și art. 305 alin. (4) din C.pr.pen., cu referire la procedura reglementată în Legea nr. 115/1999, republicată, privind responsabilitatea ministerială.

Persoanele față de care s-a solicitat sesizarea Președintelui României și Senatului României pentru formularea cererilor de efectuare a urmăririi penale beneficiază de prezumția de nevinovăție.
Precizăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. (1) din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.”

Vaccinurile, motiv de dispută între PNL și USR, după ruperea coaliției

Ancheta DNA a fost demarată în septembrie 2021, in rem, și a declanșat o puternică polemică între foștii parteneri de guvernare.

România a comandat, prin mecanismul european de achiziție, 120 de milioane de doze de vaccin anti-Covid. De peste șase ori populația rezidentă a României, adică suficiente pentru a imuniza de trei ori fiecare locuitor, inclusiv nou-născuții, cu câte două doze.

Premierul de atunci, Florin Câțu, pe care DNA intenționează să-l pună sub urmărire penală, îi acuza că foștii colegi că îl leagă în mod gratuit de acest dosar penal.

„Foști miniștri ai Sănătății vin cu tot felul dezinformări (…) Ce mi se pare mizerabil și revoltător este să asociezi persoana mea cu aceste dosare”, declara premierul Florin Cîțu la o zi după ce DNA a confirmat că a fost deschis un dosar penal in rem (privind faptele) referitor la modalitatea de achiziționare a celor 120 de milioane de doze de vaccin anti-Covid.

Cum distribuia responsabilitatea contractării vaccinurilor, în septembrie 2021, Florin Câțu:

  • Foști miniștri ai Sănătății vin cu tot felul dezinformări. Pentru a face o comandă, cel care semnează în numele României este ministrul Sănătății.
  • Comenzile au fost semnate de mai mulți miniștri: Nelu Tătaru, Vlad Voiculescu și dna Ioana Mihăilă și eu când am fost ministru interimar, astfel:
  • Vlad Voiculescu – 29 de milioane
  • Nelu Tătaru – 33 de milioane
  • Eu – 4 milioane
  • Ioana Mihăilă pentru 21.000 de doze.

Ce spunea, tot în septembrie 2021, Vlad Voiculescu:

  • Decizia de a comanda vaccinurile a fost luată de viitorul fost premier și comunicată Comisiei Europene (pentru că a fost vorba de o achiziție la nivel european) fără a se ține cont de opinia ordonatorul de credite (adică cel care plătea), iar acesta era Ministerul Sănătății. Am cerut ca această practică de a decide pe bugetul aflat în răspunderea mea, fără a fi consultat, să înceteze (…)
  • În urma deciziilor precipitate, tot prin decizia lui Florin Cîțu, România a comandat irațional vaccinuri fără număr, a cumpărat doze peste necesar și a ajuns în situația de a vinde și dona mai multe milioane de vaccinuri decât orice altă țară din Europa: nu din rațiuni umanitare, ci pentru că altfel ar fi expirat. Sper să aflăm din ancheta DNA și felul în care au fost distribuite aceste doze.

****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: