Patronii staţiei GPL de la Crevedia care funcționa ilegal și a provocat, în luna august, mai multe explozii ce s-au soldat cu moartea a şase persoane şi rănirea a peste 50, au fost plasaţi în arest la domiciliu. Decizia de miercuri a Tribunalului Bucureşti (TMB) este definitivă.
TTMB a respins ca nefondată contestaţia prin care Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 se opunea plasării în arest la domiciliu a lui Ionuţ-Daniel Doldurea şi Cosmin-Ionuţ Stîngă.
Reamintim că acționarul majoritar al firmei Flagas SRL, Ionuț daniel Doldurea, este fiul primarului PSD din Caracal.
Cei doi sunt acuzați de procurori că, timp de trei ani, au promovat activitatea ilegală din punctul de lucru de la Crevedia, unde se derulau, prin încălcarea sistematică și repetată a legii, operații de alimentare, transport, transvazare și depozitare cu combustibil GPL.
În septembrie, Parchetul General a pus sechestru pe zeci de imobile și 15 conturi bancare ale patronilor și ale firmei Flagas, deținătoarea stației GPL ilegale unde s-au produs exploziile de la Crevedia.
Stația GPL din Crevedia a funcționat ilegal 3 ani
Cei doi asociaţi ai firmei care deţinea staţia GPL de la Crevedia, Ionuţ Doldurea și Cosmin Stângă, au fost arestaţi pentru 30 de zile, în 6 septembrie.
Aceste fapte au avut drept consecinţă, acuză procurorii, decesul a cinci persoane, vătămarea corporală a 56 de persoane, şase case distruse total, 83 case distruse parţial, alte distrugeri materiale semnificative – autospeciale ale echipelor de intervenţie, echipamente de intervenţie, bunuri materiale ale cetăţenilor, aflate pe o rază de aproximativ 1.5 kilometri.
“Din cercetările efectuate rezultă că dispoziţiile procesual-penale cu privire la persoana vătămată sunt incidente faţă de 158 de persoane. Până în acest moment, au fost audiate, în calitate de persoană vătămată, 90 de persoane care au suferit vătămări fizice, materiale şi/sau morale în urma producerii faptei pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale. Dintre acestea, 81 de persoane s-au constituit parte civilă în cauză cu suma totală de 8.510.000 euro şi 371.300 lei”, precizau procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în acuzațiile aduse.
****